Nexus, ultimul volum al trilogiei Rastignirea trandafirie, "cea mai ambitioasa opera a lui Henry Miller si una dintre cele mai bine scrise", dupa cum apreciaza scriitorul Norman Mailer, intra in aceasta saptamana in librarii. Trilogia (Sexus, Plexus si Nexus) scrisa de Henry Miller pe parcursul a zece ani, a fost interzisa in Statele Unite ale Americii si publicata la Paris intre 1949 si 1960.

Nexus, de Henry MillerFoto: Polirom

Romanul Nexus (1960), aparut in traducerea reputatei Antoaneta Ralian, intr-o editie revazuta, dezvaluie portretul unui scriitor format, care, dupa chinuitoare indoieli si o multime de romane scrise in minte, reuseste in sfirsit sa-si puna ideile pe hirtie. Faptul acesta, insa, pare sa atraga dupa sine o ruptura cu lumea atit de familiara din primele doua volume: minunatele povesti ale prietenilor autorului, paginile de analiza literara si sociala exista in continuare, sint la fel de pline de spirit si umor, insa in ele se simte o umbra de cinism si de tristete. Nexus este, paradoxal, volumul de ramas bun al unui romancier aflat inca la inceputul drumului, volumul care ii ofera lui Miller confirmarea destinului sau de scriitor, nelasindu-i astfel nici o alta optiune decit sa continue sa scrie, confruntat in permanenta cu izolarea si responsabilitatea actului de creatie.

„Oamenii civilizati nu traiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un soi sau altul. Vorbim despre ele, le evocam intruna, dar nimeni nu le ia in serios. Nimeni nu respecta aceste reguli, in vietile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sint un fel de reziduu al mintilor bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul sa traiasca din plin si care ne-au virit pe git aceste interdictii, deghizate in morala si religie.” (Henry Miller)

„Trilogia Rastignirea trandafirie este capodopera lui Henry Miller – o descriere detaliata si amuzanta a eforturilor sale, financiare si spirituale, de a deveni scriitor. Insa dincolo de acest aspect, cele trei volume sint pline de povesti despre prietenii sai, despre vecini sau fosti colegi, o umanitate colorata, intr-o verva neobosita, prin intermediul careia Miller reuseste sa recreeze tonul si textura vremurilor de la inceputul secolului XX. Scrisa in stilul lipsit de conventionalism, pe alocuri naturalist, al prozei americane moderne, trilogia contine resurse inepuizabile de umor, mai ales in momentele in care Miller se transforma in obiectul propriilor reflectii. Rastignirea trandafirie este un text care incearca sa spuna totul fara teama ca va spune prea mult si al carui autor se situeaza in permanenta de partea vietii si a creativitatii.” (Choice)

Henry Miller (1891 1980) s-a nascut in Yorkville, New York, intr-o familie de origine germana. Si-a petrecut anii de scoala in Brooklyn, intre 1909 si 1924 a incercat sa lucreze in atelierul de croitorie al tatalui sau, a trecut prin greutati, slujbe prost platite, in medii dominate de saracie si mediocritate. Hotarit sa se apuce de scris, la treizeci de ani pleaca la Paris, unde isi petrece urmatorul deceniu. Se imprieteneste cu scriitorul Lawrence Durrell si o cunoaste pe Anais Nin, cu care se va si casatori. In 1934 scrie Tropicul Cancerului, un roman cu tenta autobiografica in care povesteste despre primii sai ani la Paris, incercati si aventurosi; devine faimos pentru descrierile sale realiste si cistiga stima unor autori precum T.S. Eliot si Ezra Pound. Desi multi cititori ai romanului sint revoltati de prezenta pasajelor erotice explozive, cartea ajunge celebra. Tot in anii ’30 publica Primavara neagra si Tropicul Capricornului. In 1940, Miller se intoarce in America si se stabileste in Big Sur, California pentru urmatorii douazeci de ani. Scrie alte citeva volume, critice la adresa Americii si de un deosebit umor; din aceasta perioada dateaza si capodopera sa, trilogia „Rastignirea trandafirie”, alcatuita din Sexus (1949), Plexus (1953) si Nexus (1960). In anii ’60 incep sa-i apara si in America primele romane, iar Miller ajunge peste noapte un idol printre scriitorii americani, pentru stilul aparte si ideile sale ce submineaza preceptele morale foarte stricte ale vremii, precum si formulele scriiturii moderniste.

Seria „Henry Miller”, lansata in urma cu doua luni, este cel de-al optsprezecelea proiect din cadrul colectiei BIBLIOTECA POLIROM, dupa seriile dedicate scriitorilor Salman Rushdie, Vladimir Nabokov, Gunter Grass, Haruki Murakami, Doris Lessing, Ernest Hemingway, Jorge Luis Borges, Jose Saramago, J.M.G. Le Clezio, Saul Bellow, John Fowles, Danilo Kis, Amelie Nothomb, Amin Maalouf, Pier Paolo Pasolini, David Lodge si Mika Waltari

Editura informeaza ca are in pregatire in seria „Henry Miller” volumele: Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului, Primavara neagra, Zile linistite la Clichy, Cosmarul climatizat, The Cosmological Eye, The Wisdom of the Heart.

Totodata, editura informeaza ca urmatoarea serie de autor va fi dedicata scriitorului turc Orhan Pamuk, primul titlu al noului proiect fiind volumul Muzeul inocentei.