O noua serie de autor in colectia Biblioteca Polirom

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 19 mai 2010, 15:24 Actualitate | Cultură

Sexus, de Henry Miller
Foto: Polirom
Romanul Sexus este primul titlu al seriei de autor Henry Miller, cel de-al optsprezecelea proiect din cadrul colectiei Biblioteca Polirom. Cartea, care va fi in curand in librarii, este primul roman al trilogiei Rastignirea trandafirie, scrisa de Miller pe parcursul a zece ani, interzisa in Statele Unite ale Americii si publicata la Paris intre 1949 si 1960.

Seria va continua cu editii revazute ale unor traduceri din opere cunoscute ale lui Henry Miller, carora li se vor adauga traduceri in premiera: Plexus, Nexus, Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului, Primavara neagra, Zile linistite la Clichy, Cosmarul climatizat, The Cosmological Eye, The Wisdom of the Heart.

Henry Valentine Miller (1891-1980) s-a nascut in Yorkville, New York, intr-o familie de origine germana. Si-a petrecut anii de scoala in Brooklyn, intre 1909 si 1924 a incercat sa lucreze in atelierul de croitorie al tatalui sau, a trecut prin greutati, slujbe prost platite, in medii dominate de saracie si mediocritate. Cum afirma el insusi, inca de la o virsta frageda s-a revoltat impotriva devotiunii pe care o manifestau parintii lui fata de munca si o viata „respectabila”. Hotarit sa se apuce de scris, la treizeci de ani pleaca la Paris, unde isi petrece urmatorul deceniu. Se imprieteneste cu scriitorul francez Lawrence Durrell si o cunoaste pe Anais Nin, cu care se va si casatori mai tirziu. In 1934 scrie Tropicul Cancerului, un roman cu tenta autobiografica in care povesteste despre primii sai ani la Paris, incercati si aventurosi; devine faimos pentru descrierile sale realiste si cistiga stima unor autori precum T.S. Eliot si Ezra Pound. Desi multi cititori ai romanului sint revoltati de prezenta pasajelor erotice explozive, cartea ajunge celebra. Tot in anii ’30 publica Primavara neagra si Tropicul Capricornului. In 1940, Miller se intoarce in America si se stabileste in Big Sur, California pentru urmatorii douazeci de ani. Scrie alte citeva volume, critice la adresa Americii si de un deosebit umor; din aceasta perioada dateaza si capodopera sa, trilogia „Rastignirea trandafirie”, alcatuita din Sexus (1949), Nexus (1953) si Plexus (1960). In anii ’60, incep sa-i apara in sfirsit si in America primele romane, iar Miller ajunge peste noapte un idol printre scriitorii americani, pentru stilul aparte si ideile sale ce subminau preceptele morale foarte stricte ale vremii, precum si formulele scriiturii moderniste.

Romanul Sexus, publicat la Paris in 1949, este un amestec de fictiune si episoade autobiografice, in care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destramarea casniciei, traiul intr-un New York sclipitor si totodata marcat de saracie. Este o carte care a stirnit controverse aprinse, insa indiferent daca se lanseaza in descrieri licentioase, discutii despre arta, filozofie sau psihanaliza, povesti picaresti sau destainuiri, Henry Miller abordeaza totul cu aceeasi franchete cuceritoare, hedonism asumat si o intensitate ce-si are sursa intr-o sete de viata molipsitoare.

„Nu am nici o indoiala ca Henry Miller este un mare artist, un mare artist american, probabil ultimul cu care ne putem mindri, un gigant al minunatei epoci literare cuprinse intre 1890 si 1940. Rastignirea trandafirie, ce reia parti ample din romanele anterioare ale scriitorului, este totusi o opera de o calitate net superioara. Ce a facut Miller aici a fost sa scruteze pina in cele mai mici detalii, dintr-o perspectiva matura si nostalgica, invaluita in aburul fictiunii, anii cruciali in care s-a format ca scriitor si marea iubire a vietii sale. Rezultatul este o poveste fascinanta, o epopee biografica, sociala si estetica .” (Maxwell Geismar)

„Miller este mai degraba un mistic decit un pornograf. Se foloseste de obscenitate pentru a soca si a trezi la realitate, dar odata adusi cu picioarele pe pamint, ne ridica imediat la ceruri.” (Erica Jong)

„Oamenii civilizati nu traiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un fel sau altul. Vorbim despre ele, le evocam intruna, dar nimeni nu le ia in serios. Nimeni nu respecta aceste reguli, in vietile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sint un fel de reziduu al mintilor bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul sa traiasca din plin si care ne-au virit pe git aceste interdictii, deghizate in morala si religie.” (Henry Miller)


Citeste mai multe despre   






















547 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    L. Durrell, britanic?!?!? (Miercuri, 19 mai 2010, 14:37)

    A.H. [anonim]

    "scriitorul francez Lawrence Durrell@" ?!?

    Ăla era britanic pînă la Dumnezeu ... dacă n-aş fi citit cărţile autobiografice ale lu' frati-su Gerard Durrell ("Familia mea şi alte animale"), aş mai fi zis că poate mă înşel, dar aşa ....
  • 0 (0 voturi)    
    Miller si casatoria cu Anais Nin??? (Joi, 20 mai 2010, 17:53)

    A.C. [anonim]

    Henry Miller si Anais Nin au fost doar amanti/iubiti sau cum vrei sa le spui, dar niciodata casatoriti! Ea l-a ajutat - inclusiv financiar, dar mai ales ca si critic - sa publice prima versiune a cartii lui emblemaTropicul Cancerului.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version