Violoncelistul Razvan Suma in concert cu Orchestra de Camera Radio

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 7 mai 2010, 15:36 Actualitate | Cultură

Violoncelistul Razvan Suma
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Concertul Orchestrei de Camera Radio, dirijata de Tiberiu Soare, il va avea ca solist pe violoncelistul Razvan Suma. Artistul va interpreta Concertul pentru violoncel si  orchestra in re major de Haydn. Concertul va avea loc miercuri, 12 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio.

In deschiderea programului va fi interpretata in prima auditie absoluta lucrarea Salbe ..., monodrama pentru soprana si orchestra de camera de Felicia Donceanu, cu participarea sopranei Iulia Maria Dan.
In cea de-a doua parte a concertului va putea fi audiata Simfonia in re major, de Luigi Cherubini.

“Violoncelistul Razvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea si inteligenta sa". Astfel caracteriza renumita publicatie germana “Das Orchester” prestanta tanarului violoncelist roman - un mare talent muzical, o certitudine artistica a momentului. Nascut in 1977 la Cluj-Napoca, urmeaza cursurile liceului de muzica din orasul natal la clasa profesoarei Gabriela Todor. In anul 2000 obtine diploma de licenta a Academiei de Muzica din Bucuresti la clasa maestrului Marin Cazacu, iar in 2002 studiaza in cadrul programului "Artist Diploma" la Longy School of Music - Cambridge - Statele Unite, la clasa profesorului Terry King. Educatia sa muzicala a fost completata de cursurile de perfectionare cu Marin Cazacu, Arto Noras, Miklos Pereny, Radu Aldulescu, Frans Helmerson si de colaborarile cu muzicieni de marca, precum Justus Franz, Silvia Marcovici sau Misha Katz. Concursurile de mare prestigiu ca "Giovanni Batista Viotti" - Italia,"Markneukirchen" - Germania, "Chisinau" - Republica Moldova sau "Villa de Llanes" - Spania, sunt doar cateva din cele mai importante premii castigate de Razvan Suma in participarile sale la competitiile nationale si internationale.Pretutindeni publicul si presa apreciaza la superlativ personalitatea carismatica a artistului, profunzimea si frumusetea interpretarilor sale.

Prin repertoriul impresionant pe care l-a realizat in cele peste o suta de recitaluri si concerte sustinute in turneele din Europa, America si Asia, Razvan Suma a dovedit o mare sensibilitate si intuitie muzicala, o tehnica performanta, redand impecabil - prin diversitatea sonoritatilor - specificul stilistic al fiecarei piese. In anul 2004 ia nastere "Romanian Piano Trio", unde il regasim pe Razvan Suma alaturi de doi dintre cei mai apreciati muzicieni din Romania, Horia Mihail si Alexandru Tomescu.

Tiberiu Soare este absolvent a doua dintre Facultatile Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, cea de dirijat – clasa profesorilor Ludovic Bács si Petru Andriesei, cea de interpretare muzicala – tuba – clasa conf. univ. Ion Popescu. S-a perfectionat apoi in cadrul Studiilor aprofundate – sectia dirijat orchestra, cu Horia Andreescu si a urmat cursuri de maiestrie sustinute de dirijorii Alain Paris si Adrian Sunshine. Tanarul artist isi desfasoara activitatea muzicala ca dirijor din 1999, colaborand cu orchestrele Filarmonicilor din Brasov, Craiova, Satu Mare, Ploiesti, Constanta, Bacau, Botosani, Timisoara, Oradea, Iasi, Orchestra de Camera Radio si Orchestra Nationala Radio, Opera din Brasov. In 2004 Tiberiu Soare a semnat conducerea muzicala a premierei romanesti a operei Münchausen de Dan Dediu, la pupitrul ansamblului de muzica contemporana “Profil”  al carui dirijor este de la infiintarea acestuia in 2002. Cu acelasi ansamblu si-a facut si debutul in cadrul Festivalului International „George Enescu” (editia 2005). Intre 2002 si 2006 a activat ca profesor asociat la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti – sectiile de muzica de camera si opera, iar in prezent este dirijor al Operei Nationale Bucuresti  In 2003 a obtinut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul sau in cadrul proiectului Traviata-150, iar in anul 2006 revista  Actualitatea muzicala  i-a decernat premiul pentru cea mai convingatoare  prestatie a unui tanar interpret in urma activitatii sale din  stagiunea precedenta. Tot in 2006 fundatia „Anonimul ” l-a desemnat ca reprezentant al domeniului muzical, la sectiunea tineri artisti, pentru finala marilor premii Prometeus.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

219 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version