Aseara mi-a cazut privirea pe cartile care ma inconjoara. Si m-am intrebat ce, sau daca, am invatat din ele? Si prin cap au inceput sa-mi treaca titluri. "Martin Eden" al lui Jack London si "Idiotul" lui Dostoievski mi-au spus ca indiferent cat de inteligent, bun sau perseverent esti totdeauna ai nevoie de noroc sau compromis pentru a fi fericit, asta in cazul ca esti capabil de un asemenea sentiment care nu exista. Si ca banii n-aduc fericirea, scrie Dan Selaru pe blogul sau.

"Imparatul mustelor" al lui William Golding m-a invatat ca frica totdeauna invinge ratiunea si ca victoria fricii duce la teroare si tiranie. Si ca oamenii care-si bazeaza faptele pe ratiune trebuie sa stea uniti, in ciuda neintelegerilor dintre ei, pentru ca in fata terorii nu exista alta sansa decat ratiunea.

"Podul de pe raul Kwai", o carte scrisa de Pierre Boulle, m-a invatat ca respectarea orbeasca a ordinelor sau a regulilor invatate fara a analiza contextul te transforma in masa de manevra, intr-un imbecil care poate sa faca orice ticalosie in numele unor principii sau legi care nu se potrivesc locului sau momentului.

Din "Crima si pedeapsa" a aceluiasi Dostoievski am invatat ca scopul nu scuza mijloacele.

Citeste continuarea si comenteaza pe blogul lui Dan Selaru.