Seara de poezie in lectura autoarelor Angela Marinescu, Domnica Drumea si Elena Vladareanu

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 3 februarie 2010, 12:21 Actualitate | Cultură

Poetele Angela Marinescu, Domnica Drumea si Elena Vladareanu vor lectura din cele mai recente volume de poezie care le apartin, aparute la Cartea Romaneasca in decursul anului trecut, Probleme personale, Not for sale si, respectiv, spatiu privat.

Evenimentul va avea loc miercuri, 3 februarie, la ora 18.00, la Orange concept store (Calea Victoriei 41) si va fi moderat de Oana Boca, director de imagine al Editurii Polirom.

Probleme personale: „Sufletul nu este impudic exhibat, ca in lirica sentimentala, ci prefacut in obiect de interventie chirurgicala, in tema de analizat. Sufletul este asezat pe masa de operatie si sfirtecat: fara complezenta si fara crutare. Fiecare membru, organ sau viscera, cu grija decupat, este apoi privit cu microscopul.” (Nicolae Manolescu)

Angela Marinescu se naste la 8 iulie 1941, in Arad, fiica Mariei si a lui Marius Marcovici. Tatal face parte din familia lui Simion Marcovici, important intelectual al Banatului, la care a poposit in peregrinarile sale Mihai Eminescu. Aproape toti stramosii dinspre tata au fost preoti. Familia Marcovici a ctitorit biserica din Nadlac.
Strabunicul din partea mamei a fost circiumar evreu. Se numea Martis. Bunica dinspre mama face parte dintr-o familie de ceangai. La varsta de 15 ani se imbolnaveste grav de tuberculoza pulmonara. Se vindeca, dupa multi ani petrecuti prin spitalele patriei, la 26 de ani. Absolventa a Liceului „Moise Nicoara” din Arad si a patru ani de medicina la I.M.F. Cluj. Licentiata a Facultatii de Psihologie a Universitatii din Bucuresti, seria 1972. In 1975 se naste fiul Angelei si al lui Matei Gavril, Alexandru Matei. Aproape tot timpul este pensionata pe caz de boala. Din 1990 pina in 1996 lucreaza ca redactor corespondent la revista Vatra.

Not for sale: „Poezia Domnicai Drumea e simpla si directa, frumoasa si taioasa, bine decupata din existentialul social si biografic si bine scrisa, o poezie careia ii spun un DA categoric.” (Mihail Vakulovski)

Domnica Drumea s-a nascut pe 26 august 1979 in Rimnicu-Vilcea. In 2002 a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti, sectia Romana-Engleza.
In anul 2000 infiinteaza, impreuna cu Marius Ianus, cenaclul „Litere 2000”, iar in 2002 revista Fracturi. E prezenta in volumul colectiv 40238 Tescani (alaturi de Mircea Cartarescu, Ioana Nicolaie, Cecilia Stefanescu, Marius Ianus, Doina Ioanid s. a.), Editura Image, 2000.In 2003, debuteaza cu volumul de poezie Crize, Editura Vinea, care obtine Premiul de Debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Activeaza ca traducator si redactor independent.

spatiu privat: „Acelasi talent mereu proaspat al Elenei Vladareanu de a selecta cuvintele cheie care plutesc in supa momentului si a le proiecta inapoi prin texte. Fata de „Europa. 10 cintece funerare”, lipsesc poemele ample, hiturile; lipsesc chiar „poemele”. Aici sint doar texte subordonate proiectului: as putea cita unul sau doua, dar mai bine o faceti singuri, citind tot volumul.” (Mihai Iovanel)

Elena Vladareanu s-a nascut pe 2 februarie 1981, la Medgidia. Este absolventa a Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti. Un prim debut, considerat „neoficial”, are loc odata cu publicarea plachetei din confesiunile distinsei doamne m., in colectia underground „carmen”, coordonata de un cristian (Bucuresti, 2001). A debutat editorial in 2002, cu volumul Pagini (publicat la Editura Timpul din Iasi, dupa ce i-a fost decernat premiul editiei a VIII-a a Concursului National de Poezie „Aurelian Dumitrascu“). In anii urmatori, poetei i se reediteaza volumul de debut (in 2003, la Editura Vinea) si i se publica alte doua volume: Fisuri (Editura Pontica, 2003) si europa. zece cantece funerare (Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2005). Din 2001 lucreaza in presa culturala. In momentul de fata, este realizatoarea emisiunii „Timpul prezent” la Radio Romania Cultural. Vizitati si www.elenavladareanu.ro.

„Elles Poetry” este un proiect initiat de Editura Cartea Romaneasca si Asociatia Art No More, care isi propune sa promoveze poezia romana contemporana, prin lecturi publice si discutii dezinhibate, desfasurate in spatii mai putin conventionale, precizeaza comunicatul editurii.


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

375 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version