Care este legatura dintre Nicolae Ceausescu, Miodrag Belodedici, un sofer de pompe funebre din Tulcea, doi romani care pleaca in Spania si un angajat de la o benzinarie din Sibiu? Elementul comun este autoturismul Dacia, subiectul documentarului „Dacia, dragostea mea”, realizat de Julio Soto si Stefan Constantinescu, si prezentat miercuri seara la Muzeul Taranului Roman. Filmul are in primul rand umor, dar pare sa vorbeasca mai degraba despre Dacie ca metafora a spatiului geografic romanesc decat despre automobilul Dacia ca simbol al unei epoci. Filmul poate fi vazut in Bucuresti pana in 26 noiembrie.

Stefan Constantinescu este pictor „la baza”, dar de cativa ani cocheteaza cu arta video. Din 2003, autoturismul Dacia este o prezenta recurenta in preocuparile sale, ca si istoria Romaniei incepand cu 1968 - anul sau de nastere. In 2003 a realizat proiectul video „Dacia 1300, generatia mea”, pentru care i-a intervievat pe vecinii din blocul unde a locuit in perioada comunista, inainte de a emigra cu familia in Suedia. Automobilul Dacia era folosit ca pretext al intoarcerii in trecut si al interogatiilor legate de propria copilarie.

Vezi trailerul filmului:

Anul trecut, Stefan Constantinescu a lansat remarcabilul album „Epoca de Aur pentru copii”, care numai pentru copii nu e, desi foloseste celebrele pop-up-uri, adica obiectele in relief care rasar dintre pagini cand le deschizi. (Cateva fotografii si o prezentare se pot vedea aici).

Curios, ideea unui documentar despre „masina mica” Dacia nu i-a venit lui Stefan Constantinescu, ci colaboratorului mai vechi al acestuia, spaniolul Julio Soto.

In 4 noiembrie, Stefan Constantinescu - care in acest an a reprezentat Romania la Bienala de la Venetia, impreuna cu Andreea Faciu si Ciprian Muresan -, a aratat pentru prima oara in Bucuresti, la Sala „Horia Bernea” de la Muzeul Taranului Roman, documentarul pe care l-a realizat recent impreuna cu cineastul spaniol Julio Soto. „Dacia, dragostea mea” are cu putin peste 70 de minute si e produs de catre The Thinklab (Spania) si HiFilm Romania (prin Alexandru Solomon), cu sprijinul Programului Media al UE, Centrului National al Cinematografiei din Romania, Channel 4 (Marea Britanie), SVT (Suedia) si al Televiziunii Romane.

Cum este filmul? In primul rand ca nu este un singur film, ci cateva miezuri care fiecare ar putea evolua intr-un film de sine statator. Autorii intretes povestile, pleaca chiar intr-o calatorie cu Dacia din Romania spre Spania, dar de departe cea mai interesanta parte este cea a barbatului din Vacaresti oprit de fugarul cuplu Ceausescu in decembrie 89 langa Targoviste. Soto si Constantinescu il confrunta pe acest om si pe sotia lui cu reportajul TV realizat in urma cu 20 de ani, lasandu-l apoi sa repovesteasca cum s-a inecat cu benzina si a cazut langa Dacia lui la vederea lui Ceausescu.

In siajul cineastului austriac Ulrich Seidl, Soto si Constantinescu regizeaza tot ce se poate regiza (teatralitatea e cat se poate de intentionata) si speculeaza ridicolul situatiilor si personajelor, fara a fi totusi rai cu acestea. Dar o Dacie Papuc transformata in dric si cu termopane (ca sa se vada bine sicriul!) e suficient de ridicola pentru a nu avea nevoie de regie. E oricum o buna metafora nu doar pentru o fabrica inchisa, dar si pentru o tara saracita, dezabuzata si fraierita de liderii ei post 1989 (vezi imaginile cu tinerii rupti in bataie la Mineriada din 1990 si fragmentul de discurs al lui Ion Iliescu).

Cateva din fragmentele din film ar fi putut lipsi. De pilda, povestea lui Miodrag Belodedici nu e legata de subiect decat prin faptul ca acesta conduce o Dacie (pe care scrie Volkswagen!) si, o data epuizat momentul fugii cu Dacia in Iugoslavia, povestea se concentreaza pe fotbal. Ar fi putut lipsi - sau ar fi putut face subiectul unui alt film - povestea angajatului de la benzinaria din Sibiu, care nu-si permite sa-si duca familia decat la lacurile de la Ocna Sibiului.

Celebra liftiera de la Laptaria lui Enache, care face goblenuri cu toate tipurile de Dacie din istorie, e amuzanta, dar irelevanta in context. O legatura evidenta intre partile filmului nu pare sa existe in afara Daciei, dar faptul ca personajele sunt foarte diferite si ca partile se refera la perioade de timp diferite fac ca tabloul sa fie pana la urma pestrit si sa reziste doar in masura in care e gustat pas cu pas.

“Am intampinat multe greutati in lucrul la acest film”, a declarat Stefan Constantinescu pentru HotNews.ro, “In prima faza - lipsa banilor, mai tarziu - gasirea personajelor, si in final - decizia la ce renuntam pentru ca aveam mult material interesant.” Momentul cel mai dificil, spune artistul, a fost calatoria din Alexandria la Valencia, facuta cu o Dacie din 89. “Calatoria a tinut 5 zile, iar viteza maxima a fost de 90 km/ora.”

Sunt multe momente de un umor nebun in film, desi tabloul Romaniei, asa cum reiese pana la urma de pe ecran, nu e atat amuzant cat tragi-comic. Aceasta a fost si intentia autorilor. Surprinzator, Stefan Constantinescu spune ca si-a dat seama lucrand la film ca isi aminteste despre comunism mult mai putine lucruri decat credea. “Mi-am mai dat seama si ca uit lucruri pe care nu as vrea sa le uit. De aceea mi se pare important sa reiau in diferite forme povestirile acelei epoci.”

“Dacia, dragostea mea” va fi prezentat in fiecare zi de miercuri din luna noiembrie la Sala “Horia Bernea” de la Muzeul Taranului Roman, iar intre 20 si 26 noiembrie, si la Institutul Francez din Bucuresti.