Corespondenta din Germania

Duminică, 1 noiembrie 2009, 14:28 Actualitate | Cultură

„Niciodata nivelul n-a fost atat de scazut! Chiar si mass-media de calitate prezinta in detaliu si cu devotiune cele mai banale teme bulevardiere, in timp ce emisiunile critice, pe teme politice, dispar in negura noptii. Concomitent, prin campanii planificate si sistematic inscenate, se practica o dezinformare tintita, care atata tine, pana cand toti ajung sa creada ceea ce asa-zisii experti le toarna in cap“. Autorul german Thomas Wieczorek ia sub lupa „prostirea in masa“, o manipulare initiata de politicieni in cardasie cu elita oamenilor de afaceri si difuzata prin mass-media contemporana. Retoric, el intreaba: „Risca nemtii sa devina un popor de tampiti?“


De-a curmezisul

Thomas Wieczorek  (n. 1953) e jurnalist si analist politic. Dupa studiul economiei politice la Otto-Suhr Institut din cadrul Freie Universität Berlin, el a lucrat ca redactor politic la Deutsche Presse Agentur si a fost seful biroului regional Baden-Württemberg, al agentiei de presa Reuters. Ca jurnalist liber-profesionist, el colaboreaza la cotidianul Frankfurter Rundschau, revista satirica Eulenspiegel si posturile de radio Deutschlandfunk si Südwestfunk.

Wieczorek a aparut in dezbateri pe o serie de posturi TV germane si a publicat cateva carti, printre care: „Neindemanaticii. Despre incompetenta politicienilor nostri“, „Cartea neagra a functionarilor publici“, „Calaretii DAX-ului. Cum managerii ne ruineaza tara“. Bestseller-ul „Republica scoasa din minti“ apare in martie 2009 la editura Knaur Taschenbuch si sta saptamani la rand in topul cartilor de succes, realizat de Spiegel.

Motto-ul cartii e un citat din Albert Einstein: „Doua lucruri sunt infinite: Universul si prostia omeneasca. Insa in ceea ce priveste Universul, nu sunt chiar asa de sigur“. Intr-un stil plastic si alert, cu forta persuasiva si un umor care pe alocuri se transforma in sarcasm, autorul provoaca la critica societatii actuale, pozitionandu-se vadit in esalonul politicii de stanga.

Wieczorek se lanseaza intr-o polemica extrem de acida, cu neoliberalismul, pe care il face raspunzator de raspandirea unor clisee care viciaza esenta societatii democratice.


Falsele imperative

„Intreprinderile de stat devin rentabile doar prin privatizare“, „Factorii de localizare sunt mai importanti decat contributiile sociale“, „Scaderea costurilor de retributie colaterale“, sunt doar cateva slogane din limbajul aparent de lemn al politicienilor si lobby-stilor economiei radicale de piata. Aparent, deoarece in dosul lor se ascunde necesitatea sacrificarii „umanului“ si „socialului“ din relatia angajatului cu concernul pentru care lucreaza.

In numele unor „imperative obiective, imuabile si fara alternative“, cum e si globalizarea, marile firme si concerne isi maximizeaza profitul prin cea mai la indemana masura: concedierea masiva de angajati, sau alternativ, angajarea fortei de munca ieftine din tarile cu economii emergente sau a celei intermediate de agentiile de plasare, asa numitii „negutatori de sclavi“.

Wieczorek crede insa ca „globalizarea nu vine de la Dumnezeu, ci e tot de oameni inventata“. Iar daca acestor „imperative obiective“ li se da absoluta prioritate, „prestatiile statului social sunt nimicite pas cu pas.“  El constata ca „simpla posesie de capital aduce mai mult decat munca onesta“ si  astfel, „foarfeca sociala“, discrepanta dintre saraci si bogati, se deschide tot mai tare. Telul suprem al „elitelor“ este pastrarea si multiplicarea propriei averi, poporul e bine sa fie tinut la distanta.


Ameteala cu sistem

„Scopul declarat si  premisa societatii democratice este cetateanul cu drept de vot“ spune Wieczorek. „Acest scop e lesne de atins, prin intermediul societatii informationale. In realitate, cativa putini devin tot mai destepti, iar majoritatea coplesitoare se pare ca e tot mai proasta“. „In spatele acestui fapt se ascunde un sistem“, crede el, in care si mass-media joaca un rol important.

In diviziunea societatii in patricieni si plebei, din vremea Imperiului Roman, celor din urma le revenea portia satisfacatoare de „paine si circ“, care sa ii tina in frâu. Azi, lucrurile stau tot cam asa. „Atata vreme cat populatia se lasa distrata de documentare dulcege si alte surogate, probabil ca nu-si face ganduri despre nedreapta impartire a bogatiei” considera autorul.

El mai crede ca pentru omul obisnuit, singurul mod de a deveni rapid bogat, in mod legal, este castigul la loto. Referitor la alte cai, intr-un sondaj de opinie rapunsul cel mai frecvent ar fi fost „evaziune fiscala”. Aceasta functioneaza insa doar de la un  anumit calibru in sus, unde cu avocatii potriviti si bine platiti, legile se inmoaie.


Circ si prefabricate

Wieczorek crede ca, pe langa cota de circ ieftin difuzata in permanenta, mass-media contribuie si la divizarea societatii, la construirea de „fronturi“ si artificiale antagonisme:
angajati-someri si asistati social, gospodine-femei de cariera, tineri-batrani (in contextul „pe umerii cui apasa mai tare contributia la pensii“), tineri cumintei-tineri scandalagii (cu variantele betivani pana la coma, ahtiati de jocuri violente in Internet si potentiali apucati de amocuri ucigase), fumatori-nefumatori.

Aceasta diviziune in fractiuni irelevante, la urma urmei, face ca populatia sa nu se mai perceapa ca un intreg si nici sa nu mai actioneze ca atare. „Divide et impera“, nimic nou sub soare.

Mass-media sprijina activ raspandirea unei viziuni globale neoliberale, considera autorul german. Sustinatori ai intereselor „pietei radicale“ se deghizeaza in „experti independenti“ si impanzesc talk-show-urile televiziunilor germane, sau trimit presei pentru publicare materiale „prefabricate“.

E o viziune cu false preocupari umaniste si sociale, o politica a „datului din coate“ ajuns la extrem. In casting-show-urile extrem de la moda, numai cel mai plin de vointa si mai lipsit de scrupule castiga, devenind astfel viu exemplu de succes pentru adolescenti.


PSEUDO si PROLO

Pe parcursul a 320 de pagini, Thomas Wieczorek face rechizitoriul tuturor domeniilor vietii sociale afectate de intruziunea politicii neoliberale, propagate prin intermediul mass-mediei germane.

In partea 1, intitulata „Cetateanul prostit politic“, el demonteaza cateva mituri: mitul deciziei de vot rational, al vointei poporului, al coparticiparii, al politicianului credibil si orientat spre binele public, al transparentei decizionale. El mai vorbeste despre „binecuvantarea uitarii“ in politica, apatia electorala a cetatenilor si despre „non-votantii, cea mai puternica fractiune politica“.

Referitor la „statul pseudo-social“, el analizeaza „egalitatea de sanse“, pe milionarul self-made si angajatul cu norma intreaga, care nu mai poate supravietui din salariu. Se iau in discutie „salariul combinat“ si cel minim pe economie (care nu exista in Germania), „loteria pensiilor“ si voluntariatele in firme si asociatii.

„Cei mari scapa usor, cei mici sunt vanati“. Pentru Wieczorek, totul e „pseudo“: statul de drept german, lupta impotriva coruptiei, protectia mediului si a consumatorului, antifascismul si emanciparea, politica de pace si drepturile omului.

In partea a doua, autorul trece la analiza economiei de piata globale, a „consumului rational“, a modului cum lucreaza capitalul. Intrebarile apar rand pe rand: „E privatizarea chiar arma-minune?“sau “Homo oeconomicus: lacomia e inascuta?“. Ca „ mana invizibila“ a lui Adam Smith regleaza pana la urma toare excesele pietei cauzate de libera concurenta, Wieczorek pune la indoiala, si aceasta intr-un moment in care mapamondul nu intrase inca in trepidatii. Cartea a fost probabil terminata inaintea declansarii crizei financiare si economice actuale, la care nu se face in text referire.

Capitolul al treilea vorbeste despre indoctrinare, fabricarea mainstream-ului, „experti“, pareri cumparate si lansate public, bullshit-ul (vorbe fara noima) „de pe sticla“, si ZERO-mass-media. In analiza mediocratiei, nu scapa nici Bild, dar nici Spiegel, nici posturile private, dar nici cele publice ale televiziunii germane.  Se vorbeste despre „spiritul de turma si spirala tacerii“, de care profita emisarii de „infotainment“.

In capitolele IV, V si VI,  Thomas Wieczorek patineaza in cercuri largi. Dupa ce da alarma cu privire la sistemul educatiei si asa-zisele elite, el deconspira o serie de manevre de deturnare a atentiei opiniei publice de la realele probleme ale societatii. Fotbalul, religia, lumile paralele, televiziunea de pubela (trash-TV) sunt doar cateva dintre instrumente.

Femeile, seniorii, eroii neamului, handicapatii, est-germanii, paturile sociale de jos, strainii cu si fara pasaport german;  toti acestia trec incolonati in cartea jurnalistului german, si toti par a fi amenintati de „prolofobie“. PROLO, un diminutiv si peiorativ, pentru proletariat. Abraham Lincoln ii saluta pe cititori, cu un citat final: „Poti sa inseli o parte din popor, tot timpul, si intregul popor, pentru o vreme. Insa nu poti sa inseli tot timpul, intregul popor“.