HotFilm VIDEO

Vineri, 3 iulie 2009, 23:25 Actualitate | Film

Intr-unul dintre cele mai bune filme romanesti din toate timpurile, Corneliu Porumboiu pune in discutie limbajul cinematografic si insasi ideea de limbaj prin intermediul unei povesti cizelate ca un diamant in care societatea postcomunista transpare in cele mai mici nervúri.


Lui Corneliu Porumboiu nu i-a placut „Babel”, de Alejándro González Iñárritu, prezentat la Cannes in acelasi an - 2006, in care el a luat Premiul Camera d’Or pentru „A fost sau n-a fost?”. Daca vezi al doilea film al romanului, intelegi si de ce.

In „Politist, adjectiv” (titlul a fost preferat titlului initial, „Intermediar”), un tanar politist pe nume Cristi (Dragos Bucur) are o dilema morala majora la un caz minor – cel al unui licean turnat de colegul lui ca ofera hasis.

Cristi nu vrea sa-i faca flagrant adolescentului pentru ca nu vrea sa-i fure sapte ani din viata (nici macar trei jumate, pentru ca se presupune ca va iesi mai repede). Incearca sa traga de timp, dar nu reuseste sa-i convinga nici pe procuror, nici pe comandant de adevarul pe care i-l dicteaza constiinta.

Cu un subiect care se rezuma intr-o fraza, filmul lui Porumboiu e translucid si taios atat in limbaj cat si in substanta. 99% din el sunt cadre lungi si reprezinta mai ales urmarirea de catre politist a celor trei tineri.

Fiecare urmarire e inchisa de un raport pe care politistul il scrie de mana si in care noteaza tot ce am vazut mai devreme pe ecran.

Porumboiu se joaca cu ideea de timp real, dar nu are dorinta de a da impresia ca recreaza viata reala.

Dupa ce in „A fost sau n-a fost?”, pleca de la un moment istoric precis, revolutia din decembrie 1989, pentru a investiga o problema morala bazata pe o interpretare a unui termen, si lansand un comentariu filosofic despre ecuatia centru-periferie insiropat in umor, acum face un film mult mai abstract in care discuta validitatea limbajului si gramatica morala dupa care se ghideaza societatea omeneasca.

O spune si titlul, cuvintele si-au tocit sensurile. Substantivul „politist” poate fi urmat de orice adjectiv dorim, partial pentru ca meseria respectiva are in ochii nostri un deficit de credibilitate, partial pentru ca nici eroul filmului nu stie ce calitate sa ataseze in coada profesiei.

Dar mai ales pentru ca regizorul-scenarist investigheaza lipsa de autoritate, ca si alte tare mostenite din comunism, cu aceleasi instrumente cu care cauta sa vada ce validitate mai are limbajul cinematografic.

Ce metafora mai eficienta ar fi putut gasi pentru lipsa de incredere si autoritate a sistemului decat faptul ca intr-o institutie cum e Politia toate birourile (care par sa fi ramas, cu tot cu fisetele de metal, de pe vremea comunistilor), se incuie? E o obsesie cu incuiatul birourilor aproape goale, personajele se intreaba unele pe altele: „Ai cheie? Ai incuiat?”, in timp ce inainteaza pe coridoare claustrofobe si intunecate.

Cladirea Politiei poate fi vazuta si ca o Romanie in mic, cu oameni care te ajuta fara sa te intrebe de ce si cu alti oameni care te ajuta, dar numai dupa ce-si rezolva problemele lor si, oricum, nu inainte de a face o mica demonstratie de putere.

Reflexele ramase de odinioara nu se opresc aici, dar problema „de fond” e alta. Porumboiu nu face doar un film despre droguri sau despre Romania postcomunista, si nici doar „un film despre limbaj” decat in masura in care termenul de limbaj defineste mai mult decat credem.

LIMBÁJ, limbaje, s.n. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor si a gandurilor in cadrul limbii comune sau nationale. ♢ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de intelegere. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere si simboluri folosit in programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage). (DEX, 1998)


Inteligenta filmului (am inteles ca multi vorbeau in seara premierei despre un film „inteligent”) sta in faptul ca, la fel cu „432”, iti ofera o poveste epurata, dar cu multa substanta in ea.

Asemanarea nu se opreste aici. Filmul lui Mungiu trata nu despre avort sau comunism, ci despre manipulare, inconstienta si (lipsa de) responsabilitate. Porumboiu nu face un film despre droguri sau postcomunism, ci despre insingurare, lipsa de comunicare si lipsa de repere morale.

Iar scena finala, la fel de antologica precum „Cina cea de taina” din „432” pecetluieste un film care are si el o componenta religioasa.

Daca in „432” era vorba de sacrificiu, aici e tradarea, dar Porumboiu – care a plecat de la cazul real al unui tanar care si-a tradat propriul frate (Cain si Abel!) intr-o problema de droguri, si-a dat seama de-abia la a treia varianta a scenariului ca filmul despre politistul C(h)risti(c) trebuie sa se refere si la tradarea cuvintelor si a legilor morale.

Filmul ar trebui vazut de cel putin doua ori, pentru ca a doua oara lungimile par mai justificate si chiar mai scurte (sic). Ritmul pare cel ideal. Cat despre scena finala, confruntarea inteligentei inimii (Cristi) cu inteligenta rece, cerebrala  a comandantului  (Vlad Ivanov) si cu solicitudinea jemanfisista si mundana a lui Nelu, colegul lui Cristi (Ion Stoica), ea e de o limpezime extraordinara.

Desi este singurul moment din film care poate starni rasete, ea e de fapt confruntarea unor esente, un fel de judecata (de apoi) in care inteligenta si autoritatea suprema suprima orice interpretare personala a legii.

Nu intamplator, Porumboiu introduce dupa aceasta aceasta scena partida de tenis cu piciorul, care e o trimitere vadita spre jocul esentelor din partida mimata de tenis din „Blow up”, de Michelangelo Antonioni.

Tanarul regizor a ajuns la o maturitate artistica ce te face sa spui ca de la „A fost sau n-a fost?” pana acum a sarit trei trepte deodata. Actorii joaca fara cusur, scenariul are limpezimea clestarului, regia e chirurgicala de-a binelea.

E foarte posibil ca, fiind atat de bine cizelat si epurat, filmul sa spuna mult mai multe decat a fost pana si in intentia autorului. Oricum, te lasa mut, lucru care se mai intampla tot mai rar in cinematograful mondial al zilelor noastre.

„Politist, adjectiv” – scenariul si regia Corneliu Porumboiu, imaginea Marius Panduru, montaj Roxana Szel, cu: Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ion Stoica, Irina Saulescu, Marian Ghenea, Cosmin Selesi. Premiera romaneasca - 3 iulie 2009.