Sambata, 4 iulie, va avea loc la Istanbul spectacolul de gala al piesei Stop the tempo de Gianina Carbunariu, cunoscut dramaturg si regizor. Piesa, montata in limba turca de catre regizorul Ozen Yula si avand in distributie tineri actori turci, se va juca in fiecare sambata pe parcursul verii intr-unul din cluburile la moda din centrul cultural din Istanbul, Beyoglu.

Ozen Yula este un regizor si dramaturg turc de mare succes,inclusiv pe plan international, piesele sale fiind traduse in engleza, germana, franceza, italiana, finlandeza, poloneza, bulgara, bosniaca, japoneza si araba. A primit, de asemenea, numeroase premii literare si a publicat 11 carti. Regizorul turc a decis sa monteze piesa Stop the Tempo intr-o locatie centrala din Istanbul in urma intalnirii cu Gianina Carbunariu la workshopul de teatru organizat in ianuarie 2009. Spectacolul va fi dinamizat de muzica asigurata de un DJ local, montarea combinand jocul de scena cu proiectii video muzicale.

Montarea piesei Stop the Tempo este follow-up al promovarii facute dramaturgiei contemporane romanesti cu ocazia workshopului de teatru si a lecturii publice organizate de ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul impreuna cu programul Yeni Tiyatro, Yeni Metin in ianuarie 2009, informeaza comunicatul institutului.