Publicarea la editura Fayard a acestei halucinante “povesti”, o istorie secreta a crahului din septembrie 2008, a devenit evenimentul editorial al anului la Paris, unde s-a lansat deja expresia “celebru precum Cresus”. “Cine se afla in spatele pseudonimului Cresus?”, iata un subiect dezbatut mai intens decat criza economica.

Conform propriilor afirmatii, Cresus este “numarul 2” dintr-o mare banca franceza; personaj bine integrat in lumea financiara, acesta scoate in piata publica tot gunoiul pe care sistemul financiar-bancar si guvernele marilor puteri economice mondiale il ascund de peste 70 de ani.

Portretul pe care Cresus il face “numarului 1” al bancii sale seamana cu cel al lui Michel Pébereau, presedinte al consiliului de administratie al BNP, mai putin chelia, care il apropie de figura lui Daniel Bouton, PDG la Société Générale; sistemul de tranzactionare Delta este exact cel utilizat la SocGen, in timp ce afacerile dezastruoase descrise in carte provin din portofoliile mai multor banci: Rosnet si Ucraina se leaga de numele BNP, cazul bancii chineze este din palmaresul SocGen iar afacerea imobiliara de la Marsilia si-o revendica insasi banca Lehman Brothers.

Bancherul elvetian Konrad Hummler, numit in Tara Cantoanelor “bancherul anarhist”, este cel care a lansat teoria “salamului alterat”, compus din credite sub-prime si ipoteci curate. Cresus il cunoaste foarte bine, stiindu-i, de exemplu, preferinta pentru Bach si Margaux.

Lucrez in sistem de saisprezece ani, dintre care trei i-am petrecut chiar pe malul Senei, si pot sa afirm ca aproape tot ceea ce descrie Cresus, mai amestecand, mai distorsionand intamplari, este adevarat. Spun “aproape” pentru ca finalul apoteotic, in care Cresus deturneaza un transfer de 317 milioane catre propriul cont cifrat din Andorra (contul Brothers Lehman) este fals. Este imposibil sa deschizi un cont in Andorra sub un nume ca Brothers Lehman, de fapt e imposibil ca un cont sa aiba un nume format din doua cuvinte. In plus, bancile din Andorra nu primesc si nu trimit mesaje MT 100 ci folosesc toate SWIFT-ul bancilor-mama.

Mai mult, daca in ziua de vineri, 12 septembrie 2008, cineva ar fi stiut sigur ca banca Lehman Brothers va cadea peste numai trei zile, ar fi putut realiza la bursa un profit cinstit de 4000% in meltdown-ul creat in zilele de dinainte de 18 septembrie, data la care vanzarile la termen scurt fara acoperire au fost interzise.

Sunt si alte lucruri care conduc la parerea ca sub numele Cresus nu se ascunde un bancher, sau cel putin ca acela nu si-a scris singur povestea. Un bancher nu ar gresi niciodata numele unor mari banci, astfel incat sa scrie Commerzbank in doua cuvinte si Merrill Lynch cu un singur “l”.

Avem atunci de a face cu un ziarist financiar care a avut ceva informatii confidentiale din interior pe care le-a amestecat cu informatiile publice? Nicidecum. Un om de presa nu ar putea sa jongleze asa usor cu CDO-uri si swap-uri si mai ales nu ar comite pleonasme grosolane de tipul “jusqu’au but ultime”, “n’importe quell trader de base”. Eliminand aceste ipoteze, am putea presupune ca autorul cartii ar fi de fapt un colectiv de autori.

Povestea in sine este in cea mai mare parte veridica si demonstreaza fara putinta de tagada ca sistemul financiar-bancar e putred. In cele doua luni care au trecut de la publicarea cartii, sistemul s-a limitat la atacuri la adresa lui Cresus, fara a incerca sa dezminta faptele incriminate in carte. Sistemul nu doreste sa devina curat si nici nu ar avea cum. Atata timp cat bancile centrale fac orice pentru a impiedica o necesara selectie naturala in sanul sistemului sansele unui nou inceput sunt minime.La noua luni de la prabusirea bancii Lehman Brothers pare si mai veridic episodul in care se prezinta delictul de initiere comis de Hank Paulson, care ii informeaza cu mult inainte pe sauditi ca va abandona banca respectiva contra promisiunii ca acestia sa cumpere titluri de stat americane in lunile urmatoare (promisiune respectata cu mult zel pana in acest moment). Pactul dintre Paulson si sauditi constituie de fapt dezvaluirea-cheie a cartii.

Nu stiu daca pseudonimul ascunde un grup de frustrati care au dorit sa se razbune pe sistem sau unul de idealisti care au sperat sa contribuie la reformarea acestuia. In mod sigur insa lectura cartii va pune sub semnul nelinistii si al indoielii orice viitoare intalnire bancher – client sau bancher – bancher.

Sistemul financiar-bancar asa cum se prezinta azi seamana mai mult cu regele Midas decat cu Cresus. Midas, simbol al lacomiei, i-a cerut lui Dyonissos sa-i indeplineasca dorinta ca tot ceea ce atinge sa se prefaca in aur. Devenit intr-o clipa putred de bogat, nesabuitul rege a sfarsit muritor de foame, caci bucatele pe care le ducea la gura se transformau si ele in aur.

Hrana acestui sistem la fel de putred sunt clientii, adica noi toti. Fara noi, el este condamnat la inanitie. Oamenii sai nu se vor schimba, in schimb noi putem sa ii schimbam pe toti, sa deratizam si sa o luam de la capat. Spune Cresus in Epilogul sau: “Bancherii – ma rog, conducatorii bancilor – vor raspunde oare de acum cu propriile bunuri cum se intampla odinioara la marile firme? Nu.” De aici ar trebui sa plecam pentru ca noi, clientii, sa reformam un sistem putred de care, hélas, avem atata nevoie. In timpul marii depresii din 1929-1932 prabusirea marilor companii a fost simultana cu sinuciderea patronilor lor, astazi cu cat ai distrus mai multe vieti de actionari cu atat mai generos ti se deschide “parasuta de aur”.

Desi lungimea funiei este aceeasi cu inaltimea ghilotinei, onoarea trebuie sa redevina o virtute, sa-si recapete valoarea de piata; altfel, “oamenii de onoare” asa cum se autodenumesc mafiotii, vor ajunge sa fie mai numerosi decat oamenii onorabili.

Cartea de fata poate servi drept ghid de comportare oricui paseste pragul unei banci. Se spune ca un om avertizat face cat doi; atunci deviza “Imprumutam doar bogatilor”, amar leitmotiv al cartii, poate fi recitita in favoarea celor care s-au imbogatit prin aceasta lectura.

Postfata de Cristian Sima, la "Confesiunile unui bancher toxic" (Publica, 2009)