“Dictionarul” lui Eugen Istodor seamana cu enumerarile acelea, care circulau pe internet, de lucruri de care ne amintim din perioada comunista, eugenii, cravata de pionier, serialul “Ambulanta”, blugi prespalati, etc.
Dar cata viata nu ne-au ocupat talk-show-urile sau stirile la care cascam gura? Indignarile si sperantele de noaptea tarziu, evenimentele ciudate de care aveam parte si din care nu intelegeam niciodata destul, mixul acela de senzational si grav, mistouri si nasoleli, de spectacol cu clovni, de analisti si para-analisti. Toate acestea nu merita o lista a lor?
Sunt inutile, da, poate. Dar, Istodor zice ca sunt colectibile. Mai ales daca stii sa le aranjezi in rafturile lor, cele ale memoriei spontane.
Nu este o carte despre presa, ci despre ce ramane cand incerci sa-ti amintesti de ceva vag, neasimilat pe deplin, este o carte de calatorie printre temele presei si temerile jurnalistilor din ultimii 20 de ani. Si despre felul in care le-am trait cu totii.
Un citat de la inceputul cartii, in care autorul explica regulile acestei calatorii:
Sînt obligatoriu, numai “ca sluga., daca produc spectacol, nu pentru a vorbi eu despre mine,
despre normalitate;
- evenimentul trebuie trait la maximum azi, daca vreausa-l traiesc, fiindca orice scandal dureaza cel mult doua talk-show-uri si-n al treilea va fi prea tîrziub pentru a trai chiar si regretele. E totul proaspat si se fierbe “la foc mare”. Fast-food ambalat, necopt .in mijloc.;
- oricit de mare ar fi scandalul, el este imbracat a doua zi in derizoriu si inviat prin absurd, asa ca e bine sa uit motivul real la care sufletul meu a reactionat initial, odatã obisnuit cu ciudatenia devii ciudat, capricios si ceri stiri-intimplari numai si numai de aceeasi intensitate sau de-o intensitate mai mare;
“Dictionarul ideilor fixe. Dupa 20 de ani”, (Polirom, 2009) de Eugen Istodor. Cartea se lanseaza la Bookfest sambata, 20 iunie, ora 17,30. Vorbesc despre ea Emil Hurezeanu, Florin Iaru si Vintila Mihailescu

































In absenta educatiei, media poate fi o arma. Ca si energia atomica, foarte beneifica pentru dezvoltare, utila chiar si in medicina, dar si cea mai puternica arma de distrugere in masa.
Atit si nimic mai mult.