In 2009, Institutul Cultural Roman (ICR) ii invita pe iubitorii muzicii in lumea jazzului, intr-o calatorie ghidata de Harry Tavitian. Intitulat Teach Me Tonight cu Harry Tavitian, programul cuprinde sase concerte cu reputatul muzician si invitatii sai din tara si strainatate. Seria va fi deschisa joi, 26 martie, la ora 18:30, la sediul ICR, impreuna cu percutionistul Cserey Csaba. Potrivit ICR, tema primei intalniri este Jazzul, fenomen al secolului XX.

Acoperind un teritoriu vast, de la blues la etno-jazz, programul Teach Me Tonight cu Harry Tavitian isi propune sa impartaseasca bucuria acestei muzici. Nu intr-un mod didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi jazzul. De-a lungul a peste un secol de existenta, genul a trecut prin stiluri distincte, fiecare stil nou aparand ca o reactie la cel anterior. In acelasi timp, insa, el a conservat ce a fost mai valoros in stilurile anterioare. Muzica lui Tavitian si a invitatilor sai va surprinde cateva dintre cele mai importante momente din istoria jazzului si va fi insotita de explicatii despre nasterea diverselor stiluri, in contextul epocilor traversate. Intalnirile vor fi interactive. Tema fiecarei seri va fi anuntata pe blogul lui Harry Tavitian intr-o sectiune dedicata acestui proiect, unde dialogul va putea continua si dupa concerte.

Harry Tavitian, unul dintre cei mai apreciati pianisti est-europeni, are o bogata experienta de promotor al jazzului, ca organizator de club si de concerte, ca realizator de emisiuni muzicale, precum si prin workshopuri si prezentari intitulate „Lectia de jazz“ in parteneriat cu institutii de invatamant.

„Astept cu nerabdare sa ma reintalnesc cu publicul de jazz din Bucuresti si sper ca prin concertele de la ICR sa castigam noi fani de jazz. Prin ceea ce voi istorisi dar si prin muzica pe care o vom oferi, sper sa impartasim publicului ce inseamna jazzul ca fenomen viu, ca arta care a marcat secolul 20. Elementul de baza al acestei muzici, improvizatia, este sublimarea ideii de libertate. A singurei libertati adevarate – cea din tine. Nu voi face o prezentare exhaustiva, cronologica, cu informatii care acum se pot gasi usor pe internet sau in biblioteci ci voi impartasi din experienta mea personala, rezultatul a peste 35 de ani de jazz. Pentru a te indragosti de jazz, e esentiala participarea la concerte. Exista o idee preconceputa: ca jazzul e doar pentru initiati. Da! Jazzul este pentru niste elite. Dar stiti ce fel de elite? Cele ale oamenilor normali, deschisi. Omul firesc, natural, este astazi din ce in ce mai rar. Asta este elita jazzului.“ – Harry Tavitian.

Invitatul primei intalniri din seria Teach Me Tonight cu Harry Tavitian este percutionistul Cserey Csaba (n. 1958, Gheorgheni). Autodidact, a inceput sa cante rock progresiv in anii ’70. Fondator al formatiilor Mistic si Trio Ra, a fost inspirat de muzica orientala. Este creator al unor instrumente de percutie si initiator al unei scoli de tobe la Satu Mare. „Cserey Csaba imi este un partener foarte drag. In ultimii sase ani am cantat impreuna in duo, trio sau ca invitat al formatiei mele Orient Express in numeroase concerte, in Romania, Ungaria si Germania.“ – Harry Tavitian.

Printre invitatii urmatoarelor concerte din cadrul programului se numara cunoscutul saxofonist rus Anatoly Vapirov, pianistul Ion Baciu Jr. si grupul Orient Express, muzicienii de blues Vali Racila si Marcian Petrescu, alaturi de trupa Legacy.

Accesul publicului este liber, in limita locurilor disponibile, informeaza ICR.