Dupa succesul inregistrat in stagiunea trecuta cu varianta de concert a operei 'Cenusareasa', spectacolul beneficiaza de o noua montare ce va fi prezentata in premiera sambata 21 iunie si duminica 22 iunie de la ora 18.30, pe scena Operei Nationale din Bucuresti. Premiera spectacolului "La Cenerentola" ('Cenusareasa') de Gioacchino Rossini este o coproductie semnata de Opera Nationala Bucuresti si CEE Musiktheater – Opera Zagreb (Croatia).

Spectacolul montat pe scena bucuresteana beneficiaza de o regie semnata de Peter Pawlik (Austria), decorurile sunt imaginate de Vesna Rezic (Croatia), iar costumele sunt realizate de Barbara Bourek (Croatia), informeaza Rompres.

Spectacolul 'La Cenerentola' va avea in aceasta stagiune doua reprezentatii cu distributii diferite, in cadrul carora vor evolua, alaturi de solisti ai teatrului si invitati din tara si din strainatate, corul pregatit de maestrul Stelian Olariu si orchestra ONB. La pupitrul dirijoral se va afla Adrian Morar.