Festivalul Insolite Roumanie a fost lansat marti in cadrul Ambasadei Romaniei la Paris. Manifestarea face parte din seria de festivaluri Printemps Balkaniques si se va derula in perioada 26 aprilie - 11 iunie in peste 50 de localitati franceze, plus trei orase romanesti (Bucuresti, Constanta si Cluj Napoca).

Derularea evenimentelor artistice si selectia invitatilor romani au fost concepute astfel incat publicul francez sa poata intelege dimanica actuala din literatura, teatrul, muzica, dansul, artele plastice si cinematografia romaneasca, au precizat organizatorii in deschiderea festivalului. Festivalul se adreseaza unui public extrem de divers, manifestarile artistice fiind organizate nu doar in marile orase (Caen, Rennes), ci chiar si in numeroase orase mici sau sate din vestul Frantei (Cherbourg, Saint Malo, Saunt Aubin sur Mer, Greville Hague, Falaise, Lessay, Carentan, Trouville etc ). Magda Carneci, directoarea Institutului Cultural Roman de la Paris si-a marturisit atat indoiala initiala in fata unui asemenea proiect ambitios, cat si bucuria ca el se afla in stadiul final al organizarii.

Potrivit organizatorilor, literatura romana va fi bine reprezentata, printr-o serie de dezbateri si prezentari de carti, la care vor participa nume sonore precum Gabriela Adamesteanu, Stelian Tanase, Lucian Dan Teodorovici, Stefan Agopian, Ruxandra Cesereanu si altii. Vor fi prezentati, de asemenea, scriitorii romani de limba franceza, de la opera avangardistilor, a lui Tristan Tzara sau Benjamin Fondane, pana la scrierile lui Emil Cioran si Mircea Eliade sau, mult mai aproape de noi, romanele lui Dumitru Tepeneag.

Sectiunea teatru va prezenta productii de succes, printre care L’histoire du communisme raconéee aux malades mentaux si Du pain plein les poches, de Matei Visniec, sau Compte a rebours, de Saviana Stanescu.

Cinematografia romaneasca va fi prezenta in festival cu o serie de proiectii programate in perioada 3 – 17 iunie la Caen. Vor putea fi vizionate filme ale noii generatii de regizori, Cristian Mungiu, Catalin Mitulescu, Cristian Nemescu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, dar si ale nu mai putin celebrului Lucian Pintilie.

Nu va lipsi muzica, in numeroase ipostaze, de la traditie la muzica electronica, si nici dansul sau vernisajele de arte plastice. Vor putea fi ascultate atat formatii de muzica folclorica sau tiganeasca (printre care faimoasa Fanfara a lui Craciun), dar si formatia Electric Brother.

O diversitate uimitoare de stiluri, imagini si viziuni artistice, care vor reusi, fara indoiala, sa aduca in fata publicului francez o parte din universul extrem de bogat al culturii romanesti.

Festivalul Insolite Roumanie este organizat de asociatia culturala Balkan Transit, in colaborare cu compania de comunicare pariziana “Faits et gestes”. Principalii colaboratori ai organizatorilor sunt Institutul Cultural Roman din Bucuresti si Institutul Culutural Roman din Paris, carora li se adauga numeroase institutii franceze si internationale, printre care Centre National du Livre, Organisation Internationale de la Francophonie, Consiliile generale ale regiunilor Basse Normandie, La Manche, L’Orne, Calvados, primaria orasului Caen, precum si alte organisme locale si regionale.