Unii se plang ca literatura de sertar care ar fi trebuit sa apara dupa 1989 lipseste cu desavarsire si ca n-am avea, oricum, romane oneste, curatate ideologic, despre comunism. Ca acele titluri aparute dupa 1989, scrise de scriitori mai tineri, ar fi exceptia, si nu regula. Le dau, in mare, dreptate in privinta literaturii de sertar, insa a doua presupunere e falsa. Doua contraexemple: „Nesfarsitele primejdii”, de Mircea Horia Simionescu si „Amantul Colivaresei”, de Radu Aldulescu.

Comunismul din avion

Ce retine cititorul despre comunism, dupa ce trece prin cele doua romane. Oamenii se impart in doua categorii: parvenitii si marginalii, pupincuristii si autenticii. Parvenitii au invatat se adapteze, vorbesc limba de lemn a epocii, iau cuvantul in sedinte, plaseaza spagi si urca, pe branci, ierarhia. Au masina la scara si fac excursii in strainatate. Marginalii sunt reticenti si adanc ingretosati.

Cei norocosi fug in strainatate (in America puterda si capitalista), ghinionistii se plimba de colo-incolo, fara nici un rost, ajung vagabonzi sau viseaza toata ziua cu ochii deschisi. Vagabonzii au farmec si prin patul lor trec o multime de femei. Tara e un dezastru cosmetizat, metoda de supravietuire e jaful organizat, construirea comunismului o fac soldatii in termen si detinutii, de armata nu scapa nimeni, intreaga ierarhie sociala se reduce la diferenta dintre un frigider plin si unul gol, dintre o haina cu gauri si una fara gauri.

Societatea e plina de tovarasi si de ingineri, de muncitori si de racani, intelectualii stau ascunsi sub covor. Tragedia nu-i opreste nici pe figuranti, nici pe protagonisti sa rada, cante si danseze, iar originile sanatoase nu-i opresc sa fie spirituali, destepti si degajati.

Simonescu vs Aldulescu, halat vs costum

Greu sa gasesti exemple mai diferite si prozatori mai diferiti. Prima editie din „Nesfarsitele primejdii” a aparut in 1978, sub ochiul vigilent al cenzurii comuniste, putin inainte de explozia generatiei ’80.

Optzecistii l-au urcat ulterior pe Mircea Horia Simionescu pe drapel si l-au numit precursor al postmodernismului romanesc. Editia I din „Amantul colivaresei” a aparut in 1994, cand nu mai exista un ochi al cenzurii, in umbra lunga a generatii ’80. Nouazecistii vor trece, oricat s-ar da ei peste cap, drept urmasii mai mult sau mai putin rebeli ai optzecistilor, daca nu vor fi asimilati intru totul acestora.

Iar romanul lui Radu Aldulescu avea toate sansele, in haosul anilor ‘90 – ca mai toate romanele scrise atunci de prozatori romani, oricat de bune ar fi fost acestea – sa treaca, pentru publicul larg, neobservat. Mircea Horia Simionescu e un estet, se joaca de-a literatura, se face ca da viata cand, de fapt, da lectii de teorie. Radu Aldulescu e un creator de lumi 3D, sub prelata unei scriituri estete.

Universurile sale acopera hectare intregi de fictiune, sunt populate de personaje agitate, cu psihologii complexe. M. H. S. e demiurgul in halat de laborant, aplecat deasupra mesei cu machete din carton. Aldulescu e macelarul imbracat la costum, taie in carne vie si observa, pedant, cum tasneste sangele. Totusi, exista si o asemanare intre ei: ambii au debutat tarziu (41 de ani M.H.S., 39 Aldulescu) din acelasi motiv: anticamera cenzurii comuniste.

Mircea Horia Simionescu a stat, ani buni, cu romanele in sertar. La fel a patit, probabil, si Radu Aldulescu. Au fost si prozatori care au stiut sa astepte, atunci cand au considerat ca lucrurile se pot spune si altfel sau ca ceva merita, pana la capat, spus.

Mircea Horia Simionescu, Nesfarsitele primejdii, Editura Cartea Romaneasca, 2007

Nesfarsitele primejdii Foto: Hotnews

Iata cum suna un fragment de dialog: „Vegetativ ca meduzele, voia sa-si restabileasca echilibrul pierdut de pierderea luminii, se avanta in largi demonstratii bombastice si inota pe luciul lor placid (...). Spectator orb sau, pur si simplu, indiferent, plictisit de lume inante de a fi avut curiozitatea s-o cunoasca, parea satul de sine! Debusolat... caracter ciobit!”.

Cand ati auzit ultima oara pe cineva vorbind in acest fel? Poate atunci cand v-a picat in mana un roman de-al interbelicilor filosofi, cei cu inabilitatea penru actiune a spiritelor superioare si cu problemele existentiale disecate in dormitor. Mircea Horia Simionescu infige un capat de pod in literatura interbelica, din care salveaza ce are aceasta mai bun – inclusiv discutiile metafizice din dormitor.

Celalalt capat il arunca altundeva, intr-un plan aflat nu doar dincolo de toate formulele literare ale epocii, dar dincolo de orice constructie literara: teorie, metaroman, spuneti-i cum vreti. Pe sub pod trec apele negre ale comunismului, cele sangerii ale razboiului mondial no. 2 si cele albastru intunecat ale epocii interbelice.

„Scrierea unui roman izbutit nu e cu nimic mai usoara decat trecerea cablurilor electrice peste culmile prapastioase”, gandeste unul dintre personajele lui M.H.S., care apoi adauga, cu voce tare: „In fond, romanul e un domeniu al libertatii literare depline. Nicaieri nu te simti mai confortabil ca in paginile lui...”.

Demonstratia e mult prea complicata pentru cenzori, complexitatea ingineriei il scuteste pe prozator de soparle si de discursuri esopice. Poate sa faca aluzii directe sau sa creeze o imagine de ansamblu exacta a epocii, nimeni nu-i va putea reprosa ca a fost rau intentionat.

Daca sunteti convinsi ca va puteti lupta, pana la capat, cu cele 500 de pagini ale romanului, va trebui sa hotarati: preferati editia cartonata de la Cartea Romaneasca, destul de scumpa, sau mergeti in anticariat si cautati prima editie, ceva mai ieftina, a „Primejdiilor”. Pentru cei interesati de evenimente si de calendare: la sfarsitul lunii ianuarie, venerabilul M.H.S. a implinit 80 de ani.

Radu Aldulescu, Amantul colivaresei, Editura Cartea Romaneasca, 2006

In prima linie a prozatorilor post ’80, consacrati si activi, doar Petru Cimpoesu i-ar putea sta alaturi. Lumile sale sunt agitate si suprapopulate, scriitura e elaborata, o simfonie cu descrieri, intamplari si situatii absorbite intr-o frazare incantatorie, continua. Roiurile de epitete danseaza alaturi de cohortele de personaje, viata si moartea, sangele si amorul, suferinta si pacea, demonii si hazardul asculta de coregrafia unei coride prelungite.

„Amantul colivaresei” este, deopotriva, romanul mahalalei si al suburbiilor si romanul unei epoci mizere. Degradarea e provocata si de locuri, si de vremi, naravurile rele sunt instincte de supravietuire, deprinderaile vechi mor greu. Ceea ce nu inseamna ca oamenii nu stiu sa rada si sa se bucure, fie si de raul altora, si ca nu exista lumina in sufletele vagabonzilor care dau cu flit sistemului.

Poate prea multa lumina, in contrast cu lumea din jur.

C. R.

Ati observat, poate, ca am ales doua romane ale unor scriitori romani aparute la Cartea Romaneasca. E o editura care a fost resuscitata cu scopul declarat de a publica numai scriitori romani, si vechi, si noi. Unii autori C.R. merita, cu siguranta, cititi, altii va vor da dureri de cap daca veti incerca fie si sa-i rasfoiti.

O literatura nu inseamna doar capodopere si varfuri, si gustul editurilor nu e unul si acelasi cu gustul publicului. Va voi prezenta si exemple din a doua categorie, in viitor.