Robert Serban este unul dintre acei oameni de litere care, desi incarcat de talent si premii, refuza sa se lase imbratisat de mirajul Bucurestilor. Scriitor dar si vedeta de televiziune in Timisoara, Robert prefera ritmul de viata nepoluat al provinciei, un ritm care permite visarea. Despre cum sa devii celebru in capitala Banatului, despre poezie dar si despre pericolele jurnalismului local, aflati din interviul cu poetul si jurnalistul Robert Serban.

Vlad Mixich: In Timisoara esti o vedeta media. Emisiunea care te-a facut celebru poarta numele de “A cincea roata”. De ce ai botezat-o asa?

Robert Serban: Inainte de a porni “A cincea roata” am realizat, tot la Analog TV din Timisoara, emisiunea “Raftul cu carti”, in cadrul careia, timp de o jumatate de ora, prezentam noutatile editoriale. In 2000, Igor Bergler, noul director editorial al postului, mi-a propus sa realizam si sa moderam impreuna un.

.. mega-show cultural, de doua ore si jumatate, dupa modelul “Seratelor” lui Iosif Sava. Am facut o lista cu posibile titluri – vreo 20 – si a ramas acesta, propus de mine. Emisiunea a avut, un an si jumatate, cat am fost doi moderatori, durata aceasta. Astazi ea “masoara” un ceas. Cultura era, in urma cu mai bine de sapte ani, a cincea roata in Romania, nimeni nu-i dadea atentie, sperante si nici bani.

(Intre timp, se pare ca lucrurile s-au schimbat in bine). Dar o a cincea roata poate fi considerat si volanul, cel care conduce masinaria, fara de care nu... merge. O stim prea bine, fara cultura nu se poate, fie ca vorbim de politica, economie, sanatate sau orice altceva. Nu mai merge cu urechisme, cu norocul, cu “plezneala”. Sau merge putin timp. Imi place sa cred ca toti cei care privesc si sunt invitati la emisiune sunt spitele celei de-a cincea roti.

V.M.: Remarcabil este ca succesul a venit ca urmare a unei emisiuni de cultura. Si asta in provincie! Suna la fel de incredibil precum girafa ardeleanului. Dar cum de reusesti sa atragi nume atat de importante in studioul tau care e destul de departe de Bucuresti? Ai vreo sirena angajata la emisiune?

Robert Serban s-a nascut in 1970 la Turnu-Severin. Este scriitor si jurnalist, autor a peste 10 volume de poezie si proza. Emisiunea culturala moderata de el la Analog TV in Timisoara, "A cincea roata", i-a adus nu doar o audienta remarcabila ci si respectul colegilor de breasla. Robert Serban a castigat in 1994 premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si a fost inclus in mai multe antologii de poezie aparute in Europa. Ca jurnalist este castigatorul premiului Freedom House pentru "Cel mai bun tanar jurnalist al anului 2002" si castigatorul premiului pentru talk-show-ul "A cincea roata" la Festivalului naţional de televiziune TELEVEST, 2002.

Robert Serban: Imi place sa cred ca sunt intai scriitor, si apoi om de televiziune. Cand am inceput colaborarea cu Analogul, publicasem deja trei carti (doua de poezie si una de interviuri).

Intre timp, cat “roata” s-a invartit, am mai scris sase carti, am publicat in majoritatea revistelor culturale din tara, mi-au aparut texte in strainatate, am primit cateva premii literare importante. Nu vin dinafara literaturii in televiziune, si nu aparitia, saptamana de saptamana, pe sticla m-a facut...om. Or, tocmai asta cred ca e secretul prezentei atator nume importante din tara si din afara ei la “A cincea roata”: invitatii mei sunt oameni pe care-i cunosc personal.

Sau din citite. Iar atunci cand nu-i stiu eu, ii cunosc prietenii mei, care-mi “vand” ponturi: “vezi ca vine X in Timisoara, nu-l iei la emisiune?”. Sirena de care vorbesti este aceasta retea de apropiati care “suiera” atunci cand de malurile Begai se apropie un crucisator, un portavion, un cuirasat, o... vedeta. Emisiunea e un fel de parama cu care ancorez, timp de o ora, acesti reprezentanti ai flotilei culturale.

“Cred ca se poate face cariera oriunde in Romania”

V.M.: Stiu ca ai fost de multe ori intrebat de ce nu te muti la Bucuresti. De unde au romanii obsesia asta a Bucurestilor si ce medicamente sa ia ca sa se vindece de o asa grea boala?

Robert Serban: Bucurestiul este un oras aglomerat ca un supermarket in parg de sarbatori si, implicit, foarte agresiv. Viteza de acolo nu rimeaza cu a niciunei alte asezari din Romania. Oricine vine din afara lui – mai putin strainii care vietuiesc in aglomerari urbane si mai mari – se simte luat pe sus, agresat, in nesiguranta. Cred ca asta e o posibila explicatie a antipatiei pe care capitala o starneste restului patriei. Am facut un test cu o serie de amici timisoreni si i-am intrebat, pe rand, ce fac prima data cand ajung cu trenul in Gara de Nord din Bucuresti. Majoritatea mi-au spus ca se uita la panoul cu plecari ca sa vada caree primul tren spre casa. Nu e vorba de un complex al provincialului, fiindca aceeasi amici merg, cel putin o data pe luna, cu masinile, la Budapesta, la Viena ori in Italia si se intorc zambitori. Si totusi, majoritatea romanilor considera ca Bucurestiul e orasul in care, daca esti bun, ai sansa sa castigi mai mult decat “acasa”. Si sa ajungi “cineva”. E adevarat, media salariilor e mai mare pe malurile Dambovitei decat pe alte maluri, dar eu cred ca se poate face cariera oriunde in Romania. Eu in Timisoara sunt acasa, aici imi sunt majoritatea prietenilor si cunoscutilor, cei care imi dau sentimentul de siguranta. Iar ritmul vietii e unul mai aproape de cel la care visez. Si care ma ajuta sa visez.

“Mi-e teama ca traim o viata artificiala”

V.M.: Nu iti e ciuda ca traiesti intr-un univers in care lumea te saluta pe strada pentru ca apari la televizor, si nu pentru ca esti un excelent poet? Spuneai ca nu aparitia pe sticla te-a facut om. Dar te-a facut un om cunoscut. Ce altceva a adus sau a luat din viata ta notorietatea televiziunii? Prin ce ar fi fost diferit un Robert fara emisiunile de pe sticla de Robert Serban, poet si realizator TV?

Robert Serban: Majoritatea celor care sunt recunoscuti si salutati pe strada, indiferent in ce localitate din lumea asta e situata acea strada si indiferent ce “excelente” – multumesc pentru compliment! – au la activ, au trecut pe la... televizor. Warhol avea dreptate cand profetea necesitatea celor 15 minute de aparitie la TV care sa aduca celebritatea. Insa... stralucirea datorata “sticlei” se pierde la fel de usor cum se castiga daca nu are un fundament real, care tine de profesie, de exercitarea unor talente ori mai stiu eu a caror calitati de exceptie. Din nefericire, aparitiile la fel de fel de show-uri ale multor “vedete” contemporane se datoreaza frumusetii si vitezei cu care dau din gura. Coborarea de pe sticla in mijlocul oamenilor e, cred, adevaratul examen pe care il dai. Mie televiziunea mi-a adus prieteni noi din randul telespectatorilor si al invitatilor, sansa de a sta de vorba, fata-n fata, cu personalitati extraordinare, bucuria de a indemna oamenii sa vada o piesa buna de teatru ori un film, o expozitie aparte, sa citeasca o carte grozava, sa asculte o muzica buna. Placerea de a scrie nu mi-o poate lua nimeni, emisiunea, da. Iar eu sunt constient de asta. In televiziune azi esti, maine nu. Important e sa ramai om in ambele situatii. Cel mai aproape de mine ma simt cand scriu, cand cobor cat pot de adanc in cel care sunt. Ceea ce scriu e tocmai ce reusesc sa aduc la suprafata. Cateodata iese apa limpede, cateodata... namol. Apa e importanta, din ea putem da si altora.

V.M.: “Sa nu-ti doresti niciodata sa sapi o fantana / chiar daca gura si ochii tai / si ai copiilor tai / vor seca / mai bine asteapta ploaia / si invata-I si pe ei sa astepte “. Sunt versurile tale. Ele imi apar astazi ca fiind profetice caci tot mai multi se plang de faptul ca traim intr-o lume “fara fantani”. E mai bine asa?

Robert Serban (foto: Eugen Radut) Foto: Hotnews

V.M.: Daca de multe ori diferenta dintre mesajul transmis de tine si cel receptionat de cititor e atat de mare, atunci care e rolul scriitorului in fata celui ce-l lectureaza? Ramane sa fie rolul unui invatator, cumva al unui soi de indicator rutier al gandurilor sau mai curand rolul unui exhibitionist al afectului?

Robert Serban: Un poem nu e o axioma. Un roman nu este o teorema. Nu cred ca reusesti sa demonstrezi ceva printr-o carte de beletristica. Si e bine sa nu scrii cu gandul asta, altfel iese o… teza. Un text bun este cel care lasa libertate cititorului. Imi place sa cred si sa o spun ca literatura e spatiul libertatilor totale. Atat al celor de exprimare, cat si al celor de interpretare. Prin lectura se instaureaza un dialog viu – desi vocile nu se aud –, de multe ori in contradictoriu, polemic, aprig. Are loc un schimb de idei. O pagina buna de literatura te poate invata multe lucruri utile, iti poate stimula imaginatia si propriile ganduri, te poate emotiona. Mai ales trebuie sa te emotioneze, sa te… afecteze.

Nuanta comuna a elitei culturale romanesti

V.M.: Alege te rog: Pamfil Seicaru, gazetar celebru acum insa doar nume de strada si ctitor al unei superbe manastiri deasupra orasului Orsova sau Mihai Eminescu, poet celebru, incremenit prin manuale si facator de versuri din aburi care zboara undeva deasupra noastra? Catre care dintre cele doua "modele" ti se indreapta preferintele?

Robert Serban: Seicaru a ridicat Manastirea Sfanta Ana de la Orsova pentru ca Dumnezeu i-a prelungit,in acele locuri, viata. A picat un obuz langa el, in primul razboi, si pamantul l-a ingropat. L-au salvat niste camarazi. A fost un om de cuvant, pentru ca si-a jurat ca pe acel loc sa ridice o manastire. A facut-o peste 20 de ani, cand a avut bani. Stii ca i-au fost aduse osemintele acolo, dupa 90, el murind in exil, in Germania, nu mai stiu unde. Mare ziarist, un personaj fabulos. E greu sa faci o alegere cum imi propui tu mie. Dincolo de aburii si abureala de care e deseori invaluit – asta e numai vina profesorilor lipsiti de... scoala – , Eminescu ramane un poet tare, a carui lirica rezista timpului. Nu in totalitate. Fac o paranteza. Am auzit, chiar in 15 ianuarie, “Doina”, in recitarea lui Adrian Paunescu: asta e un text care nu doar ca este depasit ideologic, dar e un poem slab, care nu tine timpului. Paunescu il considera ca fiind cel mai bun. Stiu ca o sa ma injure nationalistii, dar, zau, e acolo o adunare de rime si cam atat. Asta nu diminueaza opera sa, doldora de poeme superbe. Asa ca intr-o mana Seicaru, in cealalta Eminescu. Unde-i insula?

V.M.: 18 ani de la revolutie... scena aproape kafkiana: senatorul Paunescu recita "Doina" intr-o emisiune de mare audienta la una dintre cele mai in voga posturi de televiziune ale natiunii. Daca un spiridus ti-ar fi aratat aceasta scena pe vremea cand soldat fiind tremurai cu arma in mana in 1989 aparand Muzeul de Arta din Craiova, ce ti-ai fi spus?

Robert Serban: De ce sa raman uluit dand cu ochii de Paunescu la emisiunea lui R. Turcescu? Tot acolo l-am vazut si pe G. Becali, cand era pe cai in spume. Dar si acum, cand a mai… descalecat. Ce, el n-are dreptul la opinie, la vizibilitate, ca tot VIP-ul? Chiar, Vadim Tudor o fi fost? Ce nu face moderatoru' impins in coaste de sula audientei? In tara asta sunt scriitori cu adevarat mari, excelenti vorbitori, care pot face un spectacol (nu asta vrea televiziunea?) de cea mai buna calitate. Dar pentru a-i aduce in platou trebuie sa stii de existenta lor si, mai ales, sa nu fii comod. Cat despre spiridusi – sau “spiritdusi” – si fantome, ne facem o cruce cu dreapta, si cu stanga zapam mai departe...

V.M.: Ai intervievat aproape toata elita unei generatii intregi de intelectuali, generatia tranzitiei, ca s-o numim asa: Cartarescu, Liiceanu, Plesu, C.T.Popescu, Nicolae Breban, Serban Foarta. Stand de atatea ori ochi in ochi cu aceasta generatie, ai putea identifica o nuanta comuna, un ceva care ii traverseaza pe toti unindu-i?

Robert Serban: Ma pui in dificultate... In ziua de azi gasesti mai usor lucruri care despart, decat care apropie. Din nefericire. Cititul si scrisul sunt “nuantele” comune ale celor enumerati de tine. Sunt carti si autori care-i leaga, chiar propriile lor carti functioneaza ca liant. Si, cred, gandul comun ca scrisul si cititul le raman aliate destoinice – poate singurele – pana la moarte. A, si ar mai fi un ego foarte puternic pe care fiecare dintre acesti intelectuali il are. Dar aici deja vorbim despre diferente...

“Situatia presei locale e foarte trista!”

V.M.: A venit vorba de jurnalism. Din experienta ta si a cunoscutilor tai, cat de periculos este sa practici meseria asta in vremuri electorale? Cine sunt monstrii presei locale?

Robert Serban: O parte dintre politicieni devin monstri. Sau ii transforma pe amicii lor, oamenii de afaceri, in astfel de monstri. Situatia presei scrise locale e foarte trista, pentru ca tirajele scad de la un an la altul, iar majoritatea publicatiilor sunt direct dependente de publicitate.

Desi, teoretic, departamentul editorial e... separat de departamentul economic, ele se intretaie mult mai des decat ar fi cazul…si necazul. “Pictezi” un om politic local, a doua zi patronul publicatiei, directorul ori redactorul-sef primeste un telefon (sau o vizita) de la unul dintre platitorii de publicitate. Dupa care, a treia zi, citesti o dezmintire sau un drept la replica, in aceeasi pagina, de-ti pica pixul din mana... Iar a patra zi incep articolele “inaltatoare” la adresa celui care fusese tocat la inceputul povestii.

Dar lucrurile astea se stiu. Din cauza lor presa si-a tot pierdut credibilitatea. Si cititorii. Din cauza lor multi ziaristi foarte buni au plecat din presa. Altii au ramas…ingenunchiati, invinsi. Iar altii si-au facut vile, in curtea carora parcheaza masini scumpe. Politicienii stiu de ce...

V.M.: Daca presa si-a pierdut credibilitatea de unde crezi ca pot oamenii sa culeaga astazi informatii independente sau macar partial obiective?

Robert Serban: Daca jurnalistul trebuie sa verifice o informatie din mai multe surse (minimum trei, spun manualele), cred ca si cititorul care vrea sa fie bine informat trebuie sa lectureze mai multe ziare, sa urmareasca mai multe buletine de stiri si sa faca o... medie. Adevarul jurnalistic a ajuns sa fie undeva la mijloc. La mijlocul distantei dintre interesele financiare si politice ale diferitelor institutii de presa. Romanii sunt pusi in situatia sa faca o medie a mediilor daca vor sa stie ce se intampla in propria tara.