Sculptura "Cumintenia Pamantului", expusa in Sala Brancusi, redeschisa miercuri la MNAR

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 7 decembrie 2017, 11:58 Actualitate | Cultură

Sala Brancusi
Foto: MNAR
Începând cu data de 7 decembrie puteți vizita in Galeria de Artă Românească Modernă a MNAR lucrările lui Constantin Brâncuși, dispuse într-un nou context expozițional, grație căruia puteți parcurge cronologic perioada de început a căutărilor sale. Dintre lucrările expuse fac parte „Cumințenia Pământului”, „Rugăciunea” și „Supliciul”, iar pentru prima dată puteți admira un desen remarcabil realizat de acesta, care va putea fi vizionat doar trei luni pe an, din motive de conservare, informeaza institutia muzeala.

Conceptul expozițional aparține societății de arhitectură Abrupt Arhitectura, împreună cu Creativ Flooring, Aedificia Carpați, Rombigal, SHO-SHA Adertising, iar expunerea operei Cumințenia Pământului a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Banca Transilvania și Asociația Prietenii MNAR.

Expoziţia „Constantin Brâncuşi” este permanentă, aşa cum a fost întotdeauna, şi se află în Galeria de Artă Românească Modernă a MNAR, într-o sală de 150 de metri pătraţi. În Sala "Brâncuşi" au fost expuse, alături de „Cuminţenia Pământului”: „Somnul”, „Danaida”, „Macheta pilonului Porţii Sărutului”, „Scaun”, „Cap de copil”, „Supliciul”, „Prometeu”, „Nud” (tuş), „Inginerul Ion Georgescu-Gorjan”, „Schiţă pentru portretul generalului Carol Davila”, „Bustul pictorului Dărăscu”, „Rugăciunea” şi „Bustul lui Pere Stănescu”.

Expozitia este deschisa de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00 - 18.00.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

402 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică