Teatrul Dramaturgilor Români organizează prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane în perioada 6-12 noiembrie 2017 la București. Spectacolul de deschidere a festivalului are loc luni 6 noiembrie, de la ora 17,00, la Teatrul de Comedie, sala Radu Beligan, unde va fi prezentată piesa 'Exploziv', de Elise Wilk, regia Andrei Măjeri, producător fiind Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' din Craiova.

FESTIVALUL DRAMATURGIEI ROMANESTIFoto: Afis festival

În Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane participă spectacole cu piese românești contemporane ale unor teatre profesioniste naționale, municipale sau companii teatrale private. Piesele vor fi selectate dintre cele ale anului calendaristic curent, care au avut premiera anul acesta sau, în mod excepțional, în orice moment al stagiunii precedente.

În cadrul Festivalului există o secțiune Concurs destinată dramaturgilor români debutanți, iar tema pentru competiție este la alegerea autorilor.

În cadrul galei de decernare a premiilor, care va avea loc duminică la sediul Teatrului Dramaturgilor Români, juriul, compus exclusiv din dramaturgi, va acorda Premiul pentru debut (dramaturgi), precum şi premii pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun text, cea mai bună regie, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă. Vor fi acordate, de asemenea, premiul pentru critică dramatică şi/sau istorie teatrală şi premiul Dramaturgul anului.

Spectacolele festivalului vor avea loc la sediul Teatrului Dramaturgilor Români, Calea Griviţei, nr. 64 - 66, sector 1, sau în alte săli, după caz, în funcţie de necesităţile fiecărei montări şi disponibilitatea unor instituţii partenere TDR, precizează sursa citată.

Programul Festivalului:

LUNI, 6 NOIEMBRIE 2017

Ora 17.00 Teatrul de Comedie, sala Radu Beligan

EXPLOZIV (1h10)

de Elise Wilk, regia Andrei Măjeri

Producător Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova

secțiunea IN

Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani.

Ora 20.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu

BALUL CIMITIRULUI (1h30)

de George Astaloș, regia Alexander Hausvater

Producător Teatrul Dramaturgilor Români

secțiunea OUT

MARȚI, 7 NOIEMBRIE 2017

Ora 18.30 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Ion Băieșu

DAMEN VALS (1h)

de D.R. Popescu, un spectacol de și cu Ioana Blaga Frunzescu

Producător Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu

secțiunea OUT

Ora 20.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu

PUȘTOAICA DE LA ETAJUL 13 SAU DRAGĂ SOCIETATE (1h15)

de Mircea M. Ionescu, regia Alexandru Grecu

Producător Teatrul Național Satiricus I.L. Caragiale, Chișinău

secțiunea IN

MIERCURI, 8 NOIEMBRIE 2017

Ora 17.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu

CONFIDENȚIAL. SCENE ARGHEZIENE (1h)

un spectacol după texte de Tudor Arghezi, regia Dan Tudor

Producător Teatrul Dramaturgilor Români, București

secțiunea IN

Ora 19.00 Teatrul de Comedie, Sala Studio

NINA (1h40)

de Matei Vișniec, regia Alexandru Maftei

Producător Teatrul de Comedie, București

secțiunea IN

Ora 20.00 Teatrul Național, Sala Atelier

LUMINIȚA, DE LA CAPĂTUL TUNELULUI (1h30)

de Radu F. Alexandru, regia Mircea Cornișteanu

Producător Teatrul Național I.L. Caragiale, București

secțiunea IN

JOI, 9 NOIEMBRIE 2017

Ora 11.00 Teatrul Dramaturgilor Români

Colocviul Național al Dramaturgiei Românești Mircea Ghițulescu

intrarea liberă

Ora 17.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Ion Băieșu

ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ (1h30)

adaptare după Dumitru Solomon, regia Ilinca Stihi

Producător Teatrul George Ciprian, Buzău

secțiunea IN

Ora 20.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu

FUNCȚIONARUL DESTINULUI (1h)

de Horia Gârbea, regia Anca Maria Colțeanu

Producător Teatrul C.I. Nottara, București

secțiunea OUT

VINERI, 10 NOIEMBRIE 2017

Ora 17.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Ion Băieșu

EXERCIȚIU DE ECHILIBRU (1h)

de Carmen Dominte, regia Felix Crainicu

Producător Teatrul Dramaturgilor Români, București

secțiunea OUT

Ora 20.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu

TITANIC VALS (1h50)

de Tudor Mușatescu, regia Dan Tudor

Producător Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani

secțiunea IN

SÂMBĂTĂ, 11 NOIEMBRIE 2017

Ora 17.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Ion Băieșu

AEROPORT (1h30)

de Ștefan Caraman, regia Alexandru Nagy

Producător Godot Cafe-Teatru, București

secțiunea IN

Ora 19.00 Teatrul Odeon, București

TREI GENERAȚII (2h50)

de Lucia Demetrius, regia Dinu Cernescu

Producător Teatrul Odeon

secțiunea OUT

Ora 20.00 Teatrul Dramaturgilor Români, București

ÎNVĂȚĂTURILE LUI ZAHARIA TRAHANACHE CĂTRE FIUL SĂU (1h15)

de Marilena Dumitrescu, regia Ingrid Bonța

Producător Teatrul Dramaturgilor Români

secțiunea OUT

DUMINICĂ, 12 NOIEMBRIE 2017

Ora 17.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Ion Băieșu

MOȘTENIREA (1h10)

de Lucia Verona, regia Ingrid Bonța

Producător Teatrul Coquette, București

secțiunea OUT

Ora 19.00 Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu

GALA DE DECERNARE a premiilor Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane

Ora 19.30

TAROT TALES un musical de Mircea Tiberian pe texte de Savriana Stănescu