Lampio și grăuntele de lumină este noua premieră prezentată în această toamnă de Teatrul Muzical "Stela Popescu". Lampio și grăuntele de lumină este o poveste delicată și plină de sensibilitate, o istorie originală, adaptată și dramatizată pentru copii, în regia lui Tony Adam, dramatizată de Victoria Pătrașcu și cu o scenografie semnată de Cristian Marin.

Lampio si grauntele de luminaFoto: Afis spectacol

Își dă concursul corpul de balet al Teatrului Stela Popescu, coordonat pentru acest proiect de cunoscutul coregraf Ioana Macarie. Avanpremiera va avea loc pe 9 si 10 octombrie la ora 10, iar premiera pe 16 octombrie la ora 19, la sala mică a Palatului Național al Copiilor. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 17, 23 și 24 octombrie, la ora 10,00, pe 10 noiembrie, ora 10,00 și pe 11 noiembrie, ora 11,00.

Lampio este un licurici care și-a pierdut lumina. Nu știe unde și când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumina? Și uite așa apar miracole, magie, prieteni, provocări , iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu își descoperă menirea în viață, pentru că el asta caută, de fapt. Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent și descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări. Alături de Lampio veți cunoaște și alți licurici, dar și pe monstrul deznădejdii și pe uimitoarea Hope, pasărea speranței. Esențiale sunt, însă, lecțiile de viață pe care fermecătorul nostru prieten, Lampio, trebuie să le învețe ca să ajungă în Cetatea Viselor, locul unde poate afla care îi este menirea.

Lampio și grăuntele de lumină inspiră, înalță și schimbă. Copiii își vor găsi un nou supererou care reușește să-și atingă scopul prin cunoștere și perseverență. Lampio este în fiecare dintre noi și oglindește căutările noastre, ale tuturor. Iar deviza sub care se petrec toate acestea este : „Poți străluci doar atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat!”​