Dansul, mișcarea, gesturile care incită la reflecție socială revin în fața publicului românesc cu ocazia celei de a doua părți a proiectului FranceDanse Orient-Express, care se desfășoară între septembrie și decembrie 2017, la București, Cluj-Napoca și Iaşi.

Spectacol DUMY MOYIFoto: Institutul Cultural Francez

Organizat la inițiativa Institutului Francez de la Paris, acest program performativ își marchează, în 2017, cei 10 ani de existență printr-o serie de spectacole originale, reunite în cadrul a 13 selecții diferite, special concepute pentru tot atâtea țări din Europa de Est și de Sud-Est, între care și România. Aici, etapa finală a acestui sezon dansant stă sub semnul „diversității” – diversitatea mijloacelor de expresie coregrafică (performance, noile tehnologii, radio, film, etc.), diversitatea spațiilor de reprezentație, diversitatea partenerilor (Centrul Național al Dansului București, eXplore Festival/4Culture, Clujotronic, Festivalul Național de Teatru, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Național din Iași etc.)

În cadrul proiectului FranceDanse Orient-Express, toamna începe cu un exercițiu de magie culturală.

Pe 24 septembrie, la orele 18.30 și 20.00, în Sufrageria regală de la Muzeul Național de Artă al României, François Chaignaud prezintă solo-ul Dumy Moyi, o creație aflată la intersecția între dansul contemporan, teatru, operă și ritualurile șamanice. « Acest spectacol îmi apare ca un antidot. Un antidot pentru regulile teatrului occidental, pentru modul frontal în care se arată publicului, pentru periodicitatea lui, pentru raportul de forțe pe care îl instituie. Un antidot (…) administrat pe ritmuri ucrainene, filipineze sau sefarde pentru legatul farmecelor », spune coregraful François Chaignaud.

Dumy Moyi deschide programul celei de a 12-a ediții a eXplore festival 2017, organizată de 4Culture si WASP Studios. Pentru mai multe detalii despre festival vă rugăm să accesați www.exploredancefestival.ro

Pe data de 25 septembrie, François Chaignaud va susține un atelier pentru dansatori profesioniști, în cadrul programului GROWASP / WASP Studios.