​'Concertul verii' la Castelul Bran

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 1 august 2017, 11:54 Actualitate | Cultură

Concertul verii la Castelul Bran
Foto: Castelul Bran
Castelul Bran găzduieşte sâmbătă, în Parcul Regal, "Concertul verii", un moment de excepţie pentru iubitorii muzicii clasice, informează Agerpres.

"Contele propune iubitorilor muzicii clasice un moment de excepţie, 'Concertul verii', la Castelul Bran. Sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, violonistul Răzvan Stoica şi Kamerata Kronstadt vor purta auditoriul într-o lume magică, metamorfozată prin notele muzicale. 'Anotimpurile' lui Vivaldi şi 'Divertismentele' lui Mozart vor învălui insula Lacului Mare din Parcul Regal, sâmbătă, 5 august, începând cu ora 20,00", potrivit sursei citate.

Cunoscut pentru virtuozitatea şi pasiunea interpretării, violonistul Răzvan Stoica şi-a stabilit bazele unei cariere impresionante, reprezentaţiile sale atrăgând atenţia atât a presei, cât şi a publicului.

În perioada studenţiei de la Conservatorul Regal din Amsterdam (Olanda), a participat la cursuri de măiestrie cu violoniştii Leonidas Kavakos, Krysztof Wegrzyn, Vadim Repin, Itzhak Perlman, Ivry Gitlis şi Pinchas Zuckerman.

Răzvan Stoica a primit peste 24 de premii naţionale şi internaţionale la competiţii prestigioase, cum sunt Concursul Perosi (Tortona), competiţiile olimpice pentru vioară din România şi Concursul pentru duete de la Bolzano (Italia). În anul 2009, Răzvan Stoica a câştigat premiul întâi în cadrul Strad Prize, în Salzburg, Austria. Drept urmare i s-a oferit o vioară Antonius Stradivarius, datând din anul 1729.

Dirijorul Cristian Oroşanu a debutat la pupitrul unor ansambluri de renume, dirijând Orchestra din Paris, Orchestra Naţională din Bordeaux şi Orchestra Tonhalle din Zurich. În ultimii ani, a avut ocazia să lucreze ca dirijor asistent cu Yutaka Sado, Mstislav Rostropovici şi Igo Metzmacher.

A fost, de asemenea, dirijor asistent la Deutscher Symphonie Orchester din Berlin, a colaborat cu BBC Scottish Orchestra, Ensemble Orchestral de Paris, Orchestre Lamoureux, Orchestra Naţională din Porto, Orchestra Filarmonicii "George Enescu", Orchestrele Filarmonicilor din Strasbourg şi Bruxelles şi "Israel Kibbutz" Orchestra.

Cristian Oroşanu colaborează frecvent cu Orchestra Naţională Radio, dar şi cu Operele Române din Bucureşti şi Cluj-Napoca, unde a dirijat peste 30 de lucrări de gen. În prezent, este dirijor al Filarmonicii Braşov.

Kamerata Kronstadt este o nouă orchestră de cameră, tânără şi dinamică, ce a luat fiinţă din dragoste şi dăruire pentru muzică, dezvoltând un ambiţios proiect cultural, plin de energie şi dragoste pentru public.

Membrii orchestrei au fost aleşi pe criteriul interesului participării în spirit cameral, fiind totodată interpreţi ce activează în cadrul orchestrelor braşovene ale Filarmonicii şi Operei Braşov.

Kamerata Kronstadt sprijină atât proiecte sociale ale Braşovului, prin susţinerea unor concerte caritabile, cât şi proiectele educaţionale, în vederea formării muzicale a publicului braşovean foarte tânăr, prin susţinerea unor concerte dedicate exclusiv copiilor.

Preţul unui bilet la "Concertul verii" este de 80 de lei, se mai precizează în comunicatul de presă.


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

778 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri