În perioada 30 iunie-12 august, Elite Art Gallery oferă publicului o expoziție cu gust de vară și prețuri ce intră la apă. Cu numele de ,,Suvenir de Vară” evenimentul expozițional va reuni peste 60 de lucrări de pictură, gravură, acuarelă și pastel din patrimoniul galeriei a căror prețuri vor fi reduse considerabil. Reducerile incep de la 50% până la 90%, iar iubitorii de artă si colectionarii care ajung până pe data de 8 iulie și beneficiaza de o reducere suplimentară la al doilea obiect achiziționat, informeaza galeria de arta.

Suvenir de varaFoto: Elite Art Gallery

Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 4 iulie, ora 18.00. Evenimentului de deschidere se alătură bursieri ai Fundației Principesa Margareta a României cu un moment muzical. În cadrul evenimentului va concerta pianistul Andrei Preda.

Selecția de lucrări reunește pictură de Balcic dar și un număr semnificativ de gravuri și creații grafice dovedind activitatea efervescentă a galeriei începând din anul 2004 și până în prezent. Colecția de lucrări cu subiectul Balcicului provine din proiectul emblematic Asociației Elite Art Club Unesco cu titlul ,,Pictori de azi la Balcic”ce a reunit de-a lungul anilor peste 250 de artiști români contemporani care au redefinit emoția Coastei de Argint printr-un suflu nou, contemporan și inedit. Lucrările expuse în cadrul evenimentului ,,Suvenir de Vară” reprezintă etapele de evoluție ale proiectului și diversitatea de abordare plastică. Printr-o selecție ce exemplifică numeroasele ediții, demersul artistic își propune o evaluarea retrospectivă a proiectelor implementate de Elite Art Gallery dar și facilitarea accesului la obiecte de artă . De asemenea, expoziția își propune să împărtășească cu publicul emoția Balcicului, bucuria de a călători în timp și a aduce împreună trecutul și prezentul.

În spiritul însorit al verii lucrările selectate așteaptă să-și găsească stăpân și o casă primitoare care să le pună în valoare. Reducerile promoționale aplicate în premieră lucrărilor din patrimoniul galeriei se întemeiază pe dorința de a ne răsplăti publicul, de a transmite bucuria achiziției artistice și de a cultiva necesitatea integrării artei în ambientul locuinței.

Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 30 iunie-14 august 2017, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București.

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.