Sase artisti brazilieni transforma orasul Slanic Moldova intr-un muzeu viu

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 27 iunie 2017, 11:51 Actualitate | Cultură

Cazino Slanic Moldova
Foto: ICR
Pe 27 iunie, debutează la Slănic Moldova un proiect artistic de anvergură: rezidența internațională de creație InContext, cu șase artiști vizuali din Brazilia, care, timp de o lună, vor crea noi lucrări inspirate de istoria, geografia și tradițiile stațiunii din județul Bacău. Proiectul este inițiat și coordonat de artista Alina Georgiana Teodorescu, născută în localitate și cu studii la Milano și Londra, care, după ce a expus în Marea Britanie, Liban, Thailanda, China, Brazilia și Grecia, și-a propus să încurajeze creația contemporană și schimbul internațional și acasă, prin implicarea publicului în practici artistice ce au ca subiect natura. Prima ediție a programului de rezidență se numește „Sursa” și are drept motto un citat al biologului marin american Sylvia Earle: No blue, no green – Fără albastru nu există verde, informeaza ICR.

Staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova, binecunoscută pentru izvoarele sale minerale comparate cu cele de la Karlovy Vary și Vichy, și premiate la expozițiile internaționale de la Paris, Viena sau Frankfurt pe Main, are o identitate distinctă, definită de munții Nemira și pădurile de fagi și brazi care o înconjoară, oferind astfel un cadru natural favorabil artiștilor interesați de concepte precum impactul activităților umane asupra mediului, educaţie ecologică, dezvoltare durabilă, calitatea vieţii, spirit comunitar, spiritualitate. În același timp, ca cele dintre mai multe stațiuni de tratament din România aproape abandonate după anii 1990, cu o demografie în scădere, orașul are nevoie de investiții economice care să-i revitalizeze potențialul geografic și turistic, să-l redinamizeze social și cultural. „Programele de rezidență artistică sunt incubatoare pentru experiment, creație, interacțiune și participare colectivă” – spune Alina Teodorescu. „Prin inițierea acestui proiect urmăresc să contribui la crearea unui context cultural de durată pentru oraș, prin aşezarea lui pe harta internațională a centrelor creative ale lumii. Totodată, programul are un scop educațional, de suscitare a interesului tinerilor de aici pentru arta contemporană”.

Potrivit Simonei Năstac, curator și critic, pe durata celor patru săptămâni, artiștii brazilieni Felippe Moraes,  Gabriela Gusmão, Ricardo Càstro, Renato Maretti, Liana Nigri, Patricia Francisco și curatorul invitat Daniel Kraichete vor lucra în ateliere amenajate în clădirea istorică a Cazinoului construit în 1894 după planurile arhitectului ieșean George Sterian, folosind materiale locale precum lemn, piatră, sare, apă și obiecte reciclate. Atelierele vor fi deschise publicului, iar artiștii vor susține prezentări în care își vor explica practica și procesele creative. Pentru documentare, artiștii vor vizita și Muzeul Național George Enescu-Tescani, tabăra de creație Colonia 21 de la Tescani, Salina Târgu Ocna şi orașul Moinești, locul natal al lui Tristan Tzara. Rezidența se va încheia cu o expoziție desfășurată în mai multe locații cu deschiderea pe 22 Iulie, cuprinzând lucrările create în stațiune, și cu un performance în aer liber în colaborare cu elevi de la cinci școli gimnaziale din zonă pe data de 25 iulie 2017.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1098 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică