Joi, 25 mai, de la ora 21:30, Sommernachtkonzert – Concertul de vară – din Grădina Palatului Schönbrunn din Viena va fi transmis in direct de Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Evenimentul este deja unul tradiţional şi reprezintă cadoul anual făcut de Orchestra Filarmonicii din Viena locuitorilor capitalei austriece și turiștilor, având ca invitați nume de primă mărime ale scenelor internaționale.

SommernachtkonzertFoto: Radio Romania Muzical

În 2017, concertul de vară de la Schönbrunn va fi dirijat de Christoph Eschenbach, unul dintre cei mai respectați dirijori ai momentului. Solistă va fi cea mai cunoscută și iubită cântăreață americană de operă a momentului: soprana Renée Fleming. Programul muzical este construit în jurul unei idei - “Povești și mituri” - printre lucrările propuse regăsindu-se fragmente din baletul “Frumoasa din pădurea adormită” de Ceaikovski, Aria lunii din opera “Rusalka” de Dvorak, uvertura operei “Hänsel și Gretel” de Engelbert Humperdinck, dar și teme de John Williams din coloana sonoră a seriei “Harry Potter”.

Noapte de vara la Schonbrunn: foto Alexander Klein

Noapte de vara la Schonbrunn: foto Alexander Klein

Foto: AFP

Concertul poate fi ascultat în direct, joi, 25 mai, de la ora 21.30, la Radio România Cultural și Radio România Muzical. De la ora 21,00, Andreea Chiselev, din studioul de la Bucureşti, şi Adina Dragomir şi Georgiana Petrache de la Viena, vor face un istoric al acestui concert devenit tradițional şi vor oferi impresii în direct din Grădina Palatului Schönbrunn din Viena.

Deplasarea la Viena a fost posibilă cu sprijinul Ambasadei Austriei la București și al Oficiului Național de Turism al Austriei.

Primul Sommernachtkonzert a avut loc în 2004 și de atunci s-a desfășurat anual. Prin acest eveniment, celebra orchestră a Filarmonicii din Viena îşi doreşte să apropie muzica clasică de publicul larg şi să crească apetitul pentru acest gen muzical şi în rândul publicului mai puţin expus în mod obişnuit. Concertul este produs de televiziunea naţională austriacă, ORF, şi transmis live şi înregistrat în zeci de ţări din întreaga lume.