S-a deschis sesiunea de inscrieri la Atelierele FILIT pentru traducatori, editia a III-a

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 12 mai 2017, 9:57 Actualitate | Cultură

Ateliere FILIT 2017
Foto: Afis
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iasi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală şi promovarea patrimoniului.

Prin intermediul acestui program, douăzeci de traducători vor beneficia de cazare, decontul transportului pe teritoriul României şi o sumă forfetară de 1.500 de lei. De asemenea, pentru a încuraja colaborarea între traducători şi scriitori, autorilor români interesaţi de această întâlnire li se asigură cazarea, în limita locurilor disponibile.

Atelierele FILIT pentru traducători vor fi găzduite la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi se vor desfăşura în perioada 1 - 10 septembrie 2017, incluzând trei mese rotunde consacrate traducerii literare. Participanţii vor fi cazaţi la popasul turistic „Floare Albastră”, construit în apropierea casei memoriale „Mihai Eminescu” şi a bisericuţei familiei Eminovici.

Beneficiarii rezidenţei au obligaţia de a traduce un număr de zece pagini din lucrările unui autor român, pentru care să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare. De asemenea, în momentul publicării traducerii, aceştia trebuie să menţioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători desfăşurate la Ipoteşti. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii din reţeaua muzeelor literare ieşene, respectiv de Memorialul Ipoteşti.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
- formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro sau, la cerere, pe paginile de Facebook a MNLR Iași sau FILIT şi la adresa de e-mail: muzeul.literaturii@gmail.com;
- copie după cartea de identitate;
- numele proiectului de rezidenţă şi o scurtă descriere (max. 2000 de semne);
- curriculum vitae.

Perioada de înscriere este 11 mai - 11 iunie 2017, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com.
Persoană de contact: Daniela Ştefan (Iaşi, str. V. Pogor, nr. 4, 700110, tel.: +40 747.499.400)
Atelierele FILIT pentru traducători 2017 sunt realizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi cu Institutul Francez din Iaşi.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

437 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă