Ateneul iesean a anuntat organizarea primei ediţii a Festivalului Operelor Independente în cursul lunii iunie (9-23 iunie). Potrivit managerului Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei, festivalul se adreseaza exclusiv instituţiilor de cultură independente şi instituţiilor şcolare.

Festivalul Operelor Independente, 19-23 iunie 2017Foto: Afis

Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical realizate de către artiști independenți, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de instituții de învățământ academic de profil. Punerea în valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională.

Festivalul este deschis şi lucrărilor muzicale în primă audiție precum și producțiilor experimentale de teatru muzical, dorindu-se o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului 21, propunând publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii, stimulând creativitatea, inovaţia şi experimentul în interpretare şi realizare scenică.

"Vă propunem o săptămână de operă clasică şi experimentală care se adresează în totalitate companiilor independente, teatrului independent, universităţilor de artă, academiilor şi tuturor celor care nu sunt constituiţi în cadrul unei companie de stat de profil. Deja avem foarte multe companii şi instituţii din Bucureşti, Cluj şi Constanţa care se interesează de participarea la acest festival. Aşteptăm să participe şi artişti din Chişinău", a precizat Andrei Apreotesei pentru Agerpres.

Înscrierea la Festivalul Operelor Independente (FOI) se poate face până la data de 28 mai 2017;

-Preselecția va avea loc în perioada 29 – 31 mai 2017;

-Rezultatele preselecției vor fi comunicate pe site-ul festivalului, până la data de 2 iunie2017;

-Participanții admiși în festival vor primi pe E-mail, Fax şi prin Poştă invitația oficială de participare.

În cadrul Festivalul Operelor Independente, premiile acordate (valoare netă) sunt următoarele:

•Marele premiu- 4000 RON

•Premiul pentru creație feminină (rol principal) - 3000 RON

•Premiul pentru creație masculină (rol principal) - 3000 RON

•Premiul pentru creație feminină (rol secundar)- 1500 RON

•Premiul pentru creație masculină (rol secundar)- 1500 RON

•Premiu pentru originalitate- 2000 RON

•Premiul pentru propunere experimentală- 3000 RON

•Premiul pentru scenografie - 2000 RON

Organizatorul poate selecta dintre participanții la Festivalul Operelor Independente (FOI), oferind ca Premiu special, posibilitatea cooptării în distribuția unei producții viitoare de teatru muzical, realizată de către Ateneul Iași.

Festivalul NU se adresează producţiilor realizate de către instituţiile de stat de profil.