Elite Art Gallery găzduieşte în perioada 13 aprilie – 6 mai, expoziţia cu titlul „Leviathan”. Evenimentul reuneşte lucrările artistelor Daniela Donțu-Hașcevoi și Nadejda Lungu. Deschiderea oficială a expoziției se va ține pe data de 13 aprilie, ora 18.00, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Vernisaj expozitie 'Leviathan'Foto: Ellite Art Gallery

Conceptul curatorial pornește de la drama Leviathan (2014) a regizorului rus Andrei Zvyagintsev. Producția cinematografică a luat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină și a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. În temeiul unor interferențe artistice, lucrările au sursă de inspirație și fotografiile Nataliei Gârbu care surpinde o realitatea de esență post-sovietică. Marcate de frământările prezentului și istoria recentă, artistele transmit prin pictură consecințele corupției și disfucțiilor de sistem. În acest context, dimensiunea dramatică se reflectă printr-un figurativ împovărat de griji și copleșit de sărăcie, nedreptate și ură.

„Poți tu să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară? Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea luptă și nu o vei mai începe niciodată!ˮ - Cartea lui Iov, capitolul 41, Vechiul Testament

Împletirea dintre artă și istorie reflectă o realitate marcată de sisteme politice capabile să modeleze state și să transforme oameni. La nivel social oamenii rămân suspendați pe linia unor decizii guvernamentale care generează dezamăgire și resemnare. Aceste anomalii se identifică în Biblie printr-un balaur care reușește să supună și controleze societatea. În pictura murală românească leviatanul apare în Judecata de Apoi și se identifică printr-un balaur cu două capete aflat în slujba Diavolului. Râul de foc din hăurile iadului sau apele adânci ale leviatanului reprezintă o societate copleșită de griji, ispite și suferință. Tentațiile realității prezente se conturează prin urmele corupției asupra psihologiei umane. În acest context, lucrările Danielei Donțu-Hașcevoi reprezintă portrete prin a căror ochi se reflectă resemnarea, acceptarea și supunerea. Grupurile de oameni definesc o societate credulă, marcată de reguli și lipsită de drepturi. Astfel, jocul de tușe dus până la transfigurare punctează efemeritatea și fragilitatea ființei umane. Aflată în același registru conceptual, artista Nadejda Lungu împrumută din realitatea și atmosfera țărilor afectate de comunism locuri uitate și locuitori uitați, case părăsite și oameni părăsiți, vieți distruse și vise răscolite. Ruinele – cimitire de amintiri, găzduiesc oameni captivi sistemului prin a căror ochi se revarsă o tristețe molipsitoare. Prin prisma acestui experiment pictural ce transpune văzutul în stări umane, drama filmului Leviathan se remarcă prin intensitate și sintetizare de mesaj social”. - Ana Neagoe, curator

Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 13 aprilie – 6 mai 2017, la Elite Art Gallery din Piaţa Naţiunilor Unite, Nr. 3-5, Bl. B2, Parter, Sector 4, Bucureşti

Elite Art Gallery are drept scop promovarea tinerilor artiști, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.