Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia se va transforma într-un palat al muzicii, într-un templu al evenimentelor culturale, între 23 aprilie şi 11 iunie 2016, când va gazdui ediţia a VI-a a Mogoşoaia ClasicFest.

Mogosoaia ClasicFest, editia a VI-aFoto: Afis

Mogoşoaia ClasicFest propune pe parcursul a opt duminici, opt recitaluri inedite, susţinute de muzicieni de primă valoare, o expoziţie fotografică intitulată “Instantanee sonore”, semnatarul lucrărilor fiind artistul fotograf Mihai Benea, lansări de carte şi prezentări ale unor noutăţi discografice.

Şi în acest an, organizatorii: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores, preluând moda englezească a concertelor de prânz, vă propun experienţe sonore de neuitat, duminica de la ora 12, în Sala Scoarțelor.

Protagoniştii muzicali din acest an sunt: pianistul de jazz Sorin Zlat, care împreună cu invitaţii săi vă provoacă la o întâlnire între muzica clasică şi jazz, violoncelistul Constantin Borodin şi percuţionistul Marius Helciu – laureaţii ediţiei a VII-a a Concursului “Drumul spre celebritate”, pianistul Viniciu Moroianu, invitat într-un recital dedicat memoriei lui Dinu Lipatti, flautista Ioana Turcu, oboista Cristina Cincan, fagotistul Mihai Boboiescu şi pianistul Iulian Ochescu, care vor realiza o portretizare sonoră a marelui creator baroc Georg Philipp Telemann, flautistul Florin Leonte şi pianista Vasilica Stoiciu Frunză, protagoniştii unui recital intitulat “Opera…altfel”, violoncelistul Florin Mitrea şi pianista Andreea Butnaru, care realizează o selecţie a celor mai frumoase dansuri semnate de mari compozitori, Cvartetul „ARTMUSIK”, alcătuit din muzicieni ai Filarmonicii „George Enescu”, care vin cu un program integral dedicat creaţiei lui Joseph Haydn şi Nicolae Szekely, care cu instrumentele sale spectaculoase: vihuelă, lăută, chitară barocă, theorbă, chitară renascentistă, face o inscursiune autentică în trecutul îndepărtat al istoriei artei sunetelor şi prefigurează totodată ediţia a V-a a Turneului Naţional “Muzica în Palatele României”.

Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia (5 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus), asigură şi accesul la concerte.