Lansare de carte: "Marele Gorsky" de Vesna Goldsworthy, flamboaianta poveste pereche a romanului-cult al secolului XX, "Marele Gatsby"

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 7 martie 2017, 11:10 Actualitate | Cultură

"Marele Gorsky" de Vesna Goldsworthy
Foto: Humanitas
Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 martie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „Marele Gorsky“ de Vesna Goldsworthy, flamboaianta poveste pereche a romanului-cult al secolului XX, „Marele Gatsby“. La eveniment vor participa Ioana Avădani, traducătoarea romanului, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural şi Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general al editurii Humanitas Fiction.

Romanul „Marele Gorsky“ a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction şi a fost numit de Financial Times „cea mai frumoasă ficţiune a anului 2015“.

Acţiunea din romanul Vesnei Goldsworthy, strămutată în Londra secolului XXI, nu este cu nimic mai puţin spectaculoasă sau mai puţin efervescentă decât New Yorkul din anii nebuni ai epocii jazzului. Într-o după-amiază londoneză ploioasă, în vechiul cartier Chelsea, un oligarh rus fermecător, Gorsky, intră într-o librărie modestă şi oferă pentru reamenajarea ei prima dintr-o serie de sume uriaşe. Pentru acei bani, Nikola, librarul plictisit, dar cu o minte şi o cultură strălucite, trebuie să-i alcătuiască oligarhului o bibliotecă personală impresionantă. Aceasta va fi instalată în casa de dimensiunile unui palat pe care Gorsky se întâmplă să o reconstruiască chiar lângă modesta locuinţa a librarului. Gorsky îi cere lui Nikola să adune o colecţie plină de gust de titluri din literatura rusă, pe care intenţionează să o ofere marii sale iubiri de altădată, Natalia, regăsită la Londra. Pasiunea oligarhului pentru frumoasa acum măritată cu un englez e mai mare chiar decât averea sa inestimabilă, iar Nikola se va trezi târât el însuşi într-o lume a opulenţei, lăcomiei, sexului şi crimei, în timp ce încearcă să-l ajute pe Gorsky să-şi recapete dragostea pierdută.

„Gorsky, personajul central al romanului, le datorează la fel de mult celebrilor îndrăgostiţi din literatura rusă precum Oneghin, Vronski şi Jivago, ca şi lui Gatsby. Povestea mea e, de fapt, o poveste de iubire cu cărţi.“ (Vesna Goldsworthy)

Vesna Goldsworthy s-a născut la Belgrad în 1961, unde a locuit până în 1986, când s-a căsătorit cu un diplomat britanic şi s-a stabilit la Londra. Aici a lucrat mai întâi la BBC World Service, şi a îmbrăţişat cariera academică. În prezent, predă literatură şi scriere creativă la Kingston University. Este autoarea a patru cărţi traduse în mai multe ţari şi recompensate cu premii literare. A debutat în 1998 cu volumul Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination, recunoscut drept o contribuţie esenţială la studiul Balcanilor şi al identităţii europene. Cartea examinează versiunea ficţionalizată a Balcanilor şi stereotipurile occidentale legate de această regiune prin lentila literaturii britanice de la Byron încoace. Chernobyl Strawberries, care a apărut în 2005 şi a avut un succes răsunător, poate fi considerat, dincolo de amintirile copilăriei sale trăite în „epoca de aur“ a socialismului iugoslav, un pandant la volumul anterior, prin relevarea atitudinii sârbilor faţa de occidentali şi, mai ales, faţa de britanici.Volumul de poezii The Angel of Salonika, care l-a făcut pe J.M. Coetzee s-o numească pe Vesna Goldsworthy „o bine-venită nouă voce în poezia de limbă engleză“ şi i-a adus acesteia Crashaw Prize, a fost nominalizat printre cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011 în The Times. Primul ei roman, Marele Gorsky (Gorsky), publicat în 2015, este bestseller internaţional.

Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei. Accesul la lansare este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

616 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă