Vineri, 3 martie 2017, dirijorul elvețian Kaspar Zehnder se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, într-un concert Brahms & Dvořák, care îl va avea ca solist pe pianistul italian Giovanni Bellucci. Seara va debuta cu Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, op. 15 de J. Brahms, iar în partea a doua orchestra va interpreta Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88 de A. Dvořák.

Giovanni Bellucci: Foto Irmeli JungFoto: Orchestrele si Corurile Radio

Dirijorul Kaspar Zehnder a fost director artistic al FK – Prague Philharmonia, al Festivalului Murten Classics, Klangantrisch şi al Orchestrei Simfonice Solothurn din Biel, Elveția, iar în acest an are în program concerte alături de Orchestra Simfonică din Slovacia, la Festivalul Muzicii Poloneze din Cracovia, la Festivalul La Folle Journée din Nantes, dar și în Cehia, Franţa şi Germania.

Un talent muzical unic, Giovanni Bellucci este câștigător al prestigiosului premiu Busoni din Italia, iar înregistrarea Parafrazelor după operele lui Verdi şi Bellini de Fr. Liszt, în interpretarea sa, a fost inclusă în selecţia celebrei publicaţii Diapason ca fiind una din cele mai bune înregistrări ale tuturor timpurilor.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.