Corespondenta de la Berlin

VIDEO "Ana, mon amour" a avut premiera de gala: Dragoste, psihanaliza si biserica - ce combinatie inedita!

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Vineri, 17 februarie 2017, 23:59 Actualitate | Cultură

ana, mon amour - conferinta de presa
Foto: Hotnews
"E melodrama un nou gen cinematografic in Romania?", l-a intrebat un jurnalist brazilian pe Calin Peter Netzer dupa proiectia de presa cu "Ana, mon amour" in Competitia Berlinalei. Lui Netzer nu cred ca i-a placut intrebarea, poate a gasit ca "melodrama" nu suna flatant. In schimb, o jurnalista din Canada a fost entuziasmata de combinatia “inedita” de dragoste, psihanaliza si biserica. Desi mai ambitios,"Ana, mon amour" mi se pare un pas inapoi dupa "Pozitia copilului", cu care Netzer a luat Ursul de Aur acum doi ani.

Nu-mi placuse nici cartea lui Cezar Paul-Badescu, “Luminita, mon amour”, care a stat la baza filmului, insa interpretarea ei de catre trio-ul format din Badescu, Netzer si Iulia Lumanare se anunta interesanta. Naratiunii la persoana intai din romanul despre care s-a spus ca e o “autofictiune” (un fel de a spune/ascunde ca e partial autobiografic), filmul ii adauga tocmai ce lipsea cartii- un psihanalist, un specialist care sa ajute eroii sa identifice ceea ce cititorul vedea din prima si care sa-i ajute sa se vindece.

Intr-adevar, relatia co-dependenta dintre un baiat si o fata cu atacuri de panica, amandoi tarati de familiile lor, suna teoretic atractiv spusa doar din punctul de vedere al baiatului, dar in film nu pare sa existe nici un arrière-pensée dincolo de ideea ca intreg filmul e interpretarea eroului. In pariul riscant pe care l-a facut (acela de a fi un construct al personajului masculin), filmul se autodevora.

Unele situatii sunt ingrosate, multe replici sunt prea explicite, iar filmul la un moment dat nu mai functioneaza nici realist, nici ca autofictiune (construct al personajului masculin).
Sunt curioasa daca la a doua vizionare mai pare asa. Deocamdata am avut senzatia ca scenaristii isi subestimeaza spectatorii si ca ne spun pas cu pas ce sa credem, oferindu-ne pe loc si interpretarea/cheia de lectura. Inclusiv la final, cand psihanaliza pare gata si cineva trebuie sa traga concluziile.

sursa foto: facebook.com

La un moment dat ai impresia ca filmul se instaleaza in “Pozitia copilului 2”, cu trimiteri asumat evidente si ingrosate (intentionat sau nu) la parintii din filmul precedent. Carmen Tanase cu blana pe umeri si tigara in varful degetelor, exact ca Luminita Gheorghiu, fiul rebel dar inca legat de ai lui, doar ca aici tatal (Vasile Muraru) nu e obedient si plictisit, ci agresiv si chiar violent, replici de genul “suntem totusi parintii tai”, “te face asta cum vrea ea” pe care eu, una, le-as fi preferat ramase in celalalt film.

Ce vreau sa spun e ca e atat de mult metatextual si “metanaliza” in film (cum a spus Netzer la conferinta de presa) incat, paradoxal, parca e prea putina substanta. Doar citate, apropouri, clenciuri (usor) de psihanalizat. In carte exista un capitol aparte (ca din alta carte si-acolo) despre alunecarea spre religie a cuplului. Pe ecran episodul e tratat in cheie semi-comica. Aparitia preotului interpretat de un Vlad Ivanov peltic ce aduce (neintentionat, mi-a spus pe urma Netzer) cu Remus Cernea (dar fara coada), a fost intampinata la proiectia de presa cu rasete, pentru ca scena e intentionat comica.

Pentru publicul din afara, care pare de fapt destinatarul filmului, detaliile cu preotul care te intreaba hodoronc-tronc ce tigari fumezi sau coada la pupat moaste (pe care Ana o prefera in loc de sedinta la psihanalist) sunt poate detalii revelatoare pentru o societate ramasa in urma la un anumit nivel. Pentru un spectator roman suna mai mult a clisee din moment ce filmul nu e interesat sa aprofundeze tema credintei si rolul preotului in ziua de azi, ci doar sa bata niste apropuri si sa ridice o spranceana catre “Dupa dealuri”.

Realizatorii n-au inteles, probabil, cat de mare e pariul pe care il pun. Toata lumea ia la puricat tot filmul dupa ce il vede si intoarce fiecare piatra sa vada daca nu ascunde furnici dedesubt. Pana la urma, normal, e decizia fiecarui spectator sa creada sau nu in povestea pe care a vazut-o si sa ia ghilimele ca atare sau sa nu le observe deloc.

S-a ras de cateva ori copios in timpul proiectiei, s-a aplaudat la final, au fost laude la conferinta de presa cu o sala pe jumatate plina, dar si un jurnalist care nu intelesese concluzia. Calin Peter Netzer a declarat pe urma pentru HotNews.ro ca intrebarile n-au fost prea profunde, ca nu stie cat de multi jurnalisti importanti erau in sala si ca asteapta cronicile marilor publicatii ca sa-si dea seama de feedback.

La conferinta de presa au luat parte: Calin Peter Netzer, producatorul Oana Iancu, coproducatorii germani Maximilian Leo si Jonas Katzenstein, Cezar Paul-Badescu (co-scenarist), co-scenaristul Iulia Lumanare, interpretii Diana Cavallioti si Mircea Postelnicu, directorul de imagine Andrei Butica si monteurul Dana Bunescu.

Cezar Paul-Badescu a venit cu “Luminita, mon amour” in doua editii pe care l-a pus pe masa si a povestit cum a scris cartea chiar in Germania, la o bursa, si despre cum Netzer a fost interesat de latura psihanalitica a povestii pe cand pe el il interesase partea sociala, faptul ca societatea nu e in stare sa gaseasca solutii pentru boala mintala (desi, parerea mea, existau psihologi si in anii 90, cand si-a plasat el “autofictiunea”.).

Interpretii Diana Cavallioti si Mircea Postelnicu, amandoi foarte buni in film – cu accent mai mult pe el pentru ca are mai mult de jucat, s-au distrat cand Netzer le-a spus jurnalistilor ca le-a sugerat sa se mute impreuna o perioada ca sa se cunoasca mai bine, dar ca Diana Cavallioti a parasit prima locul respectiv.


sursa foto: berlinale.de

Oana Iancu, producatorul filmului din partea companiei Parada Film a spus ca au gasit repede finantare, iar coproducatorii germani au adaugat ca le-a placut povestea si ca ea e una universala.

Cel mai mult mi-a placut ce a spus monteuza Dana Bunescu. Intrebata de moderator ce a fost propriu muncii ei la acest film (montajul fiind un punct forte), ea a spus ca au amestecat putin planurile termporale incercand sa gaseasca varianta ideala la montaj, dar ca din punctul ei de vedere nici pana acum nu pot spune ca au gasit-o. Ideea a fost sa pastreze perspectiva personajului masculin, dar “nu noi trebuie sa-i facem dreptate, ci el trebuie sa-si faca dreptate singur”.

Un alt punct forte al filmului e imaginea lui Andrei Butica pentru care nu exista limite ale intimitatii personajelor. Curios totusi ca, filmandu-si eroii in situatii extrem de personale, Netzer nu poate trece de nivelul dermei, lucru care trebuie sa-i fie imputat eroului, nu-i asa?, doar e povestea lui.

Cei doi interpreti din rolurile principale incearca pe cat pot sa faca dreptate personajelor, dar personajul Dianei Cavallioti e mai putin construit decat cel al lui Mircea Postelnicu. Evolutia Anei e dictata de Toma, el o “zideste” in povestea lui. Mircea Postelnicu debuteaza in cinema si e foarte bun. O combinatie de Dragos Bucur, Tudor Aaron Istodor si James Blunt, cu posibilitati de a juca in multe registre si de a se duce in fiecare foarte departe.

Adrian Titieni e foarte bun in rolul psihanalistului - cica seamana la gesturi cu Vasile Dem. Zamfirescu, consultantul “pe probleme de psihanaliza” al filmului, iar Vlad Ivanov e comic, dar te intrebi de ce l-a vrut regizorul asa. Personajele lui Carmen Tanase si Vasile Muraru sunt aproape ca niste caricaturi ale parintilor din “Pozitia copilului”. Pana la urma, absolut totul e analizabil, nu? Cu tentatia asta iesi sigur de la film, iar asta poate sa il faca mai bun sau mai rau decat e.

Filmul a avut in cursul zilei de vineri vizionarea pentru presa si conferinta de presa, iar seara de la ora 19 premiera de gala la care, alaturi de cei care au participat la conferinta de presa, au mai calcat pe covorul rosu actorii Adrian Titieni si Vlad Ivanov, precum si co-producatorul Codin Maticiuc.

Trailer:


Concurenta
Intr-o competitie in acest an mult sub medie, “Ana, mon amour” are sanse la palmares, dar nu poate fi o concurenta pentru “The Other Side of Hope”, de Aki Kaurismaeki la Ursul de Aur. Filmul finlandezului pare conceput pentru un premiu mare, desi nu il suspecteaza nimeni pe cineastul care nici la premiera n-a venit, nici interviuri n-a dat si care e original in ce face si spune ca poate livra un film dupa reteta doar ca sa impuste un premiu, fie el Ursul de Aur.

Dar povestea imigrantului sirian adoptat de angajatii unui insolit restaurant finlandez are amestecul de umor, seriozitate si simplitate care topesc orice prejudecata. Inclusiv pe cele legate de corectitudinea politica.
Ar mai putea intra in palmares “On Body and Soul” de Ildiko Enyedi (poate ia Premiul pentru scenariu) si “A Fantastic Women” de Sebastian Lellio (cel putin interpretare feminina, acordat actritei transgender Daniela Vega), dar la ce filme au fost, un juriu constiincios nu ar da pe bune nici jumatate din premii.

“Ana, mon amour” ar putea lua ceva destul de sus, poate Marele Premiu al Juriului, al doilea premiu dupa Ursul de Aur. Sau premiul de interpretare masculina? Nu ar fi exclus sa existe filme cu doua premii.
Gala de inchidere a celei de-a 67-a editii a Berlinalei are loc in 18 februarie, iar festivalul ia sfarsit in 19 februarie 2017.

Primele cronici

Filmul a fost prezentat in timpul zilei de vineri, 17 februarie, iar  in aceeasi seara au inceput sa apara cronicile. Iata ce scrie Jay Weissberg, un cunoscator si un fan al filmului romanesc in ''Variety'':

''Aproape toate bornele cinemaului romanesc sunt aici, dar aceasta dificila drama relationala se joaca prea rapid si prea dezlanat cu cronologia, nereusind sa faca personajele sa fie convingatoare.

E multa psihanaliza in 'Ana, mon amour', genul de psihanaliza care se asigura ca spectatorii inteleg originile unui anumit comportament, desi e cu totul clar fara sa mai fie nevoie ca psihologul sa explice.''

Filmului ''ii lipsesc onestitatea regizorala si energia, si nu doar pentru ca  a decis sa amestece succesiunea evenimentelor. Fiind cronica relatiei dificile dintre o femeie cu atacuri de panica si barbatul decis sa o sustina, filmul are un inceput puternic dar, pe masura ce progreseaza, ambii eroi isi schimba radical personalitatea inainte chiar de a-si fi pierdut atractia unul pentru celalalt. Imaginea foarte puternica si interpretarile de top impiedica filmul sa fie perceput ca o lunga corvoada, dar nu vor ajuta perspectivele de distributie internationala.

Toate bornele cinemaului romanesc sunt aici: ciudate cine de familie, multe dialoguri despre medici, personaje chitite sa umileasca ucigator si, fireste, o vizita la spital. Camera manevrata din mana de Andrei Butica reflecta inca o data emotiile si starea de spirit a celor de pe ecran, iar dialogul pare ultra-natural. Ce lipseste, totusi, e sensul unei evolutii plauzibile, senzatie inrautatita de constantele schimbari temporale.

(...) Netzer introduce multa nuditate, care probabil e menita sa aduca mai mult naturalism, desi pare putin gratuita (care e scopul ei, de fapt?). Apropo de naturalism, amandoi protagonistii dau interpretari foarte bune, desi Cavallioti ia partea leului pentru modul fluid in care trece de la un comportament 'normal'' la un atac de panica. Colaborarea lui Netzer cu asul operator Andrei Butica da din nou rezultate prin imagini calibrate cu grija care par acordate fiecarei pulsatii a inimii si fiecarui impuls din creier.''

Lui Jonathan Romney de la ''Screen'', filmul i-a placut mult mai mult.  In cronica sa elogioasa, el numeste filmul ''un tur de forta'' si scrie:'' Cinemaul romanesc ia o turnura bergmaniana cu 'Ana, mon amour', o disectie complexa intelectual si rascolitoare a chinurilor unei relatii de lunga durata.''

Criticul remarca interpretarile superbe si mai scrie:''Constructia filmului e organizata cu precizie, astfel incat enigmele se formeaza si se rezolva intr-un mod fluid, organic. Cand alte filme-mozaic precum '21 de grame' sau unele filme ale lui Michael Haneke se joaca cu perceptia spectatorului asupra unui univers in dezordine, 'Ana, mon amour' isi separa revelatiile astfel incat ecourile tematice si conexiunile sa apara treptat.

 E mai putin vorba de o munca detectivistica pe care o presupun unele drame si mai mult de psihoanaliza prin care trec Toma si Ana. Intr-adevar,  e un film la care terapeutii si comentatorii psihanalizei vor face coada, si nu pentru ca terapia e tema-cheie, ci pentru ca insighturile sunt atat de provocator prinse in chiar textura filmului.''

Pentru Deborah Young de la ''The Hollywood Reporter'', filmul este ''o drama romantica devenita dedramatizata de o structura mult prea complicata'', criticul american preconizand ca ''reputatia regizorului poate credita interesul pietelor cinematografului de arta, dar succesul filmului sau precedent e putin probabil sa fie egalat.''

''E un film inteligent, cu multe momente interesante. Dar lucrand mai mult decat era necesar cu o drama multi-stratificata filmata agitat din mana si cu ametitoare flashback-uri, filmul devine pana la urma repetitiv si plicticos.(...) In pofida defectelor filmului, Netzer demonstreaza ca e un regizor de apreciat in multe scene nuantate.''

Toti cei trei critici au remarcat scena in care apare Vlad Ivanov in postura preotului si capacitatea actorului roman de a fi convingator in orice rol























4082 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version