Traducerea romanului "Viata lui Kostas Venetis" de Octavian Soviany, lansata in Spania

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 7 februarie 2017, 14:19 Actualitate | Cultură

Lansarea traducerii în limba spaniolă a volumului „Viaţa lui Kostas Venetis” (La vida de Kostas Venetis) de Octavian Soviany deschide noul sezon literar romanesc din Spania. Volumul este tradus de Doina Făgădaru şi publicat de editura Dos Bigotes, cu sprijinul ICR prin programul TPS - Translation and Publication Support Programme. 

Criticul literar Anna Maria Iglesía, alături de scriitorul român şi de traducătoarea volumului, va încerca să descopere tainele vieţii lui Kostas Venetis, în cadrul unei întâlniri ce va avea loc în data de 8 februarie, la Biblioteca Camp de l'Arpa-Caterina Albert din Barcelona.

În data de 9 februarie,  publicul aflat în capitala Spaniei este invitat la librăria Tipos Infames, unde scriitorul român, Octavian Soviany, traducătoarea Doina Făgădaru şi scriitorul spaniol Luisgé Martín vor prezenta istoria lui Kostas Venetis, un personaj spectaculos cu o viaţa plină de aventuri.

Romanul “Viaţa lui Kostas Venetis a primit Premiul Radio România Cultural, la secţiunea "Proză", ediţia 2012, şi a fost nominalizare la Premiile revistei Observator cultural şi la  Premiul Cartea anului 2011.

Anna Maria Iglesía (1986) este licenţiată în filologie italiană, are un master în teoria literaturii și literatură comparată la Universitatea din Barcelona, iar în prezent lucrează la teza de doctorat şi are ca temă redefinirea conceptelor de spaţiu public şi spaţiu privat.

Colaborează în mod constant cu revista culturală “Panfleto Calidoscopio”, a publicat eseuri în Revista Forma a Universităţii Pompeu Fabra şi în revista de teoria literaturii şi literatură comparată “452f”. De asemenea, a publicat articole în cotidianul digital de cultură catalană “El núvol” şi în revista internaţională “Barcelona Review”.

Luis García Martín, cunoscut ca şi  Luisgé Martín (Madrid, 1962) este scriitor şi critic literar spaniol, licenţiat în Filosofie spaniolă la Universitatea Complutense. A lucrat la diferite edituri, a fost consilierul ministrului culturii Ángeles González-Sinde, iar în prezent colaborează cu cotidianul “El Pais” şi este directorul revistei “Eñe”.

Opera sa literară este formată din două volume de poveşti şi cinci romane, pe lângă numeroase scrieri în reviste şi volume colective. În 2000 a primit premiul “Ramón Gómez de la Serna”, în 2009 Premiul "Antonio Machado" pentru poveşti, iar în 2012 a fost distins cu Premiul de naraţiune“Vargas Llosa NH”.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

297 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version