Premiera la Opera Comica pentru Copii cu musicalul 'Micuta Dorothy'

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 6 februarie 2017, 15:26 Actualitate | Cultură

Micuta Dorothy
Foto: Afis spectacol
Luna februarie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul 'Micuța Dorothy', de Marius Țeicu, pe libretul Silviei Kerim. Premiera are loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 17:00, și duminică, 12 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Regia Antoanetei Cojocaru, asistată la mișcarea scenică de Andreea Soare, este pusă în valoare de scenografia semnată de Vladimir Turturică, anunta institutia teatrala.

Inspirat din celebrul roman 'Vrăjitorul din Oz', de Lyman Frank Baum, musicalul reunește o echipă tânără și energică, care transmite multă bucurie. Dorothy este o fetiță care locuiește la o fermă din Kansas, dar își dorește întotdeauna ceva mai bun. Aflăm împreună dacă reușește să obțină ce își propune, într-un spectacol despre prietenie și curaj, dar și despre conștientizarea valorilor care se află în interiorul nostru, nu în afară.

'Am acceptat cu bucurie propunerea Operei Comice pentru Copii, în special pentru că este un teatru tânăr și viu. Îi felicit din toată inima pentru evoluția din acești ani și pentru munca depusă ca cei mici să cunoască pe lângă sport, excursii și alte activități, arta, care îi va sprijini infinit mai mult în viață, precum cărarea galbenă care o însoțește pe Dorothy', a declarat Antoaneta Cojocaru, regizoarea spectacolului.

Îndrăgitele personaje ale poveștii prind viață pe scena Operei Comice pentru Copii în interpretarea artiștilor: Teodora Antal, Mădălina Constantinescu, Alexandra Giurcă, Diana Hurja (Micuța Dorothy), Matei Chioariu, Alexandru Constantin și Valentino Tiron (Povestitorul, Paznicul), Cătălina Antal, Eliza Lassel și Ciprian Chiricheș (Țic-Țic), Daniela Cârstea și Adriana Gherghișor (Zâna Albă), Filip Dumitru și Adrian Rădulescu (Sperie-Ciori), Tudor Boloca și Răzvan Răduță (Omul de Tinichea), Matei Chioariu și Andrei Mihalcea (Leul Papanaș), Teodora Antal, Eliza Lassel, Andreea Paraschiv și Virginia Stamate (Piticul Șiretlic), Daniel Pascariu, Bogdan Podlovski și Cătălin Seimeanu (Maimuțoiul șef), Andreea Iftimescu, Corina Ivanov, Andreea Moustache și Valentin Racoveanu (Vrăjitoarea Zug), Lucia Racoveanu și Valentino Tiron (Vrăjitorul Oz).

'Copiii sunt cei mai iscusiți creatori de vise. Imaginația, curajul și inteligența lor îi ajută să depășească orice limită și să creeze lumi noi, în care cei mari au acces doar dacă știu parola. Micuța Dorothy ne dezvăluie o asemenea lume, pe care vă invit s-o privim cu ochi de copil și s-o simțim cu inima plină de iubire și bucurie. Exemplul ei ne inspiră pe fiecare dintre noi să ne transformăm propriul Kansas într-un palat de smarald', a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 13 spectacole în premieră: 'Pinocchio' (la Sala Mare), 'Concert-lecție de Violoncel', 'Cu Nino la Londra', 'Concert-lecție de Harpă', 'Nino Arlechino', 'Concert-lecție de Pian', 'Salonul de Musical', 'Concert-lecție de Vioară și Pian', 'Directorul de Teatru' (la Salonul Mozart), 'Povestea Sunetului', 'Ivan Turbincă', 'Underground Tango', 'Harap Alb' (la Sala UnderGrant). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.


Citeste mai multe despre   






















1347 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version