După ce a făcut sală arhiplină la Timișoara cu spectacolul ”Lacul lebedelor”, Compania "St. Petersburg Classical Ballet of Andrei Batalov’’ revine în in orasul de pe malul Begai cu una dintre cele mai frumoase povești dansate vreodată, baletul ”Spărgătorul de nuci” de P.I.Ceaikovski. Unica reprezentație la Timișoara a acestui spectacol va avea loc în 19 decembrie 2016, de la ora 19, pe scena Operei Naționale Române.

Spectacolul Spargatorul de nuciFoto: Opera Nationala Timisoara

Vedetele companiei rusești vor interpreta rolurile principale: Clara o are interpretă pe balerina Maria Poliudova, iar rolul Prințului va fi jucat de Andrei Batalov/ Vladimir Statnii.

Baletul, cu un libret de Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor’’, a avut premiera mondială în 6 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din St.Petersburg. Coregrafia este creată de Marius Petipa și Vasily Vainonen. Spectacolul din St. Petresburg are o scenografie realizată de Evgheni Gurenco, iar costumele sunt pictate de Vera Poliudova. Biletele pentru spectacolul de la Timișoara s-au pus în vânzare la Agenția Operei.

Compania "St. Petersburg Classical Ballet of Andrei Batalov’’ a fost fondată în 2014 de unul dintre legendarii balerini ruși, prim-solist la Teatrului Mariinski.Absolvent al Academiei de Balet Vaganova din Rusi , Andrei Batalov domină scena de balet de mai mult de 20 de ani. În 1992 a devenit solist al Teatrului Academic de Stat ”Mussorgsky” din Sankt-Petersburg, iar doi ani mai târziu obține statutul de prim-solist al Teatrului Mariinski. Batalov deține un palmares impresionat la marile concursuri internaționale de balet . A fost câștigător a medaliei de aur la Concursul International de Balet de la Nagoya (Japonia, 1996) și la Paris (1997). A câștigat premiul 2 la Concursul Internațional Rudolf Nureyev la Budapesta (1996), premiul 1 și Mihail Baryshnikov la Arabesque-96, Concursul de Balet din Perm (1996) și Marele Premiu la Concursul International de Balet de la Moscova (1997). În repertoriul teatrelor Mihailovski (1992-1994) și Mariinsky (din 1994), Batalov a deținut roluri principale în cele mai importante spectacole de balet clasic și contemporan. Ca director artistic al companiei ce-i poartă numele, Andrei Batalov urmează marea tradiție a baletului rus, așa cum au construit-o Marius Petipa, Lev Ivanov, Alexander Gorsky, Mihail Fokin.