O schita atribuita lui Leonardo da Vinci, necunoscuta pana de curand, a fost evaluata la 15,8 milioane de dolari, dupa ce a fost prezentata expertilor unei case de licitatii din Franta de un medic retras din activitatea profesionala, informeaza BBC, citat de News.ro.

Opera atribuita lui da Vinci, descoperita in FrantaFoto: tajan.com

Reprezentantii casei de licitatii Tajan spun ca desenul - unul dintre cele opt schite pe care celebrul artist renascentist le-a dedicat sfantului martir Sebastian - reprezinta "o descoperire extraordinara".

Opera de arta a fost autentificata de un expert de la Metropolitan Museum of Art din New York. Casa de licitatii Tajan afirma ca aceasta este prima schita "noua" a lui Leonardo da Vinci descoperita in ultimii 15 ani.

Potrivit The New York Times, schita a fost descoperita atunci cand 14 desene neinramate au fost aduse la sediul casei Tajan pentru a fi evaluate de Thaddee Prate, directorul departamentului de pictura veche al acestei case de licitatii.

Thaddee Prate a remarcat "un desen interesant din secolul al XVI-lea" printre cele 14 desene si a cerut imediat o a doua opinie de la un expert in arta din Paris.

Expertul a ajuns la concluzia ca lucrarea a fost realizata de un artist stangaci si a gasit, de asemenea, doua desene mai mici, de natura stiintifica, schitate pe spatele colii.

Carmen C Bambach, expert la Metropolitan Museum of Art din New York, a confirmat faptul ca schita ii apartine lui Leonardo da Vinci, un artist care si el stangaci.

Opera de arta il arata pe sfantul Sebastian legat de un copac si include note si diagrame referitoare la proportiile dintre lumina si umbra pe cealalta parte a colii.

Potrivit Carmen C Bambach, desenul a fost realizat intre 1482 si 1485, in perioada in care Leonardo da Vinci traia si lucra in Milano.