Castigatorii concursului de creativitate si inovatie in design Re-Creatia

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 14 noiembrie 2016, 11:30 Actualitate | Cultură

Concurs Re-Creatia
Foto: Poster
În luna octombrie, Atelierul de Pânză a lansat Re-Creația, un nou proiect destinat sectorului creativ, finanțat de Ministerul Culturii. Aproape 130 designeri și artiști s-au înscris la concursul de idei și desene, propunând modalități creative de încurajare a consumului sustenabil și atitudinii responsabile față de mediu. De la ilustrații și design grafic pentru sacoșe de pânză la sugestii de utilizare a deșeurilor textile în obiecte de design, aplicațiile s-au evidențiat prin originalitate și inovație.

Juriul a fost format din Andreea Zaharescu (Upside Down), Teodora Migdalovici (Alternative School for Creative Thinking), Rodica Șerban (Maistru Atelierul de Panza), Bogdan Moga (designer și art director) și Andrei Bucurenci (designer si art director Creionetica). În urma jurizării, au fost desemnați următorii câștigători în cadrul celor două secțiuni tematice ale concursului:

Ilustrație:
Daria Stoian - "Am râs", Ioana Oltean - "AȘE DA pentru viitor", Laura Munteanu - "Together", Raluca Enea - "Un'te duci tu codrule?" si Mirona Tartan - "Învierea naturii"

Design de produs: Georgiana Ghit - "Fotoliul puf", Alexandra Pop - "Geanta de umăr/ laptop", Valentina Honceru - "Covorul tradițional din materiale reciclate", Erika Popliceanu - "Jacheta Coolwool" și Loredana Cleja cu "Saculeții pentru condimente/ semnele de carte în formă de șoricei"

 Festivitatea de premiere a avut loc joi, 10 noiembrie, în cadrul Impact Hub. S-au acordat 10 premii, în valoare de 1000 RON fiecare, designerii câștigători urmând să fie implicați ulterior și în materializarea prototipurilor și a producției de serie, într-o ințiativă de colaborare pe termen lung. Astfel, Re-Creația se adaugă demersurilor Atelierului de Pânză de încurajare a creativității urbane în concordanță cu principiile unei economii circulare și cu practicile de producție sustenabilă.

“Competiția a scos la iveala aplicații foarte interesante, pe teme de interes pentru noi, tratate cu mult umor de catre designeri emergenți. Ne bucurăm că am primit atât de multe aplicații, sperăm să începem colaborări frumoase nu doar cu cei pe care i-am premiat, ci cu mai mulți dintre cei care au intrat in competiție.“ Doris Stroiescu, managerul programului Atelierul de Pânză.


Citeste mai multe despre   









338 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version