Expoziția Faust: Vanity and Despair a pictorului român Alexandru Cînean va fi deschisa la Galeria MB-XL Contemporary & Modern din Bruxelles în perioada 14 septembrie – 5 noiembrie 2016. Vernisajul are loc miercuri, 14 septembrie, ora 18:00, în prezența artistului şi a curatorului expoziției, profesorul și criticul de artă, Jan De Maere, anunta comunicatul ICR.

Expozitie Alexandru CîneanFoto: Afis

Alexandru Cînean surprinde universul capcanelor inteligenței umane în ipostazele cele mai expresive. Inspirate din tragedia Faust de Johann Wolfgang von Goethe, compozițiile tânărului artist român sunt concepute ca o serie de interogații despre moarte și mântuire, dar și despre sufletul omenesc și condiția actorului, mai precis, despre confruntarea cu rolul și cu propria sa imagine.

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu a găzuit expoziţia artistului cu prilejul festivalului internațional de teatru de la Sibiu din 2016.

Alexandru Cînean (n. 1988, Sibiu) a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, instituție de prestigiu care a generat câteva nume de referință pentru arta contemporană precum Adrian Ghenie sau Victor Man. A creat și a studiat la Academia delle Belle Arti di Torino a expus la Galeria Antecedence/Ephemere în Thuin (Belgia) cu sprijinul ICR Bruxelles și a participat la numeroase expoziții în Belgia, România și Australia. În 2009 a fost premiat la Concursul Național de Pictură Gaetano Morgese din Italia.

Proiectul se înscrie în strategia Institutului Cultural Român de la Bruxelles de a promova arta contemporană româneasca în BeNeLux.