Întâlniri cu scriitorii, sesiuni de autografe, sute de noutăţi şi bestselleruri la raft, reducere de 20% la toate titlurile

Lansarile Tatianei Niculescu Bran la Targu MuresFoto: Humanitas

Evenimente

Sâmbătă, 10 septembrie, ora 11.00

Lansare de carte şi sesiune de autografe

Maria, regina României

Țara pe care o iubesc. Memorii din exil

şi

Tatiana Niculescu Bran

Regina Maria. Ultima dorință

Participă: Dan C. Mihăilescu şi Tatiana Niculescu Bran

„Dacă epoca noastră mai are nevoie de modele – și eu cred că are, acum mai mult ca oricând – atunci nu există, în istoria României, un model mai puternic și mai pasionant decât cel al reginei Maria.“ (Tatiana Niculescu Bran)

Sâmbătă, 10 septembrie, ora 12.00

Lansare de carte şi sesiune de autografe

Lucian Boia

Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)

Participă: Lucian Boia şi Cornel Sigmirean

„Comunismul a pierdut partida. Comuniştii însă au câştigat-o. E ca şi cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta. Nici un experiment comunist – cel puţin în peisajul european – nu a fost atât de «special» şi cu evoluţii atât de neaşteptate şi de «divergente» precum comunismul românesc.

Se va vedea cum ţara cu cei mai puţini comunişti a devenit ţara cu partidul comunist cel mai numeros (în termeni relativi); cum o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime, până într-atât încât s-a despărţit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinaţional într-o primă fază, comunismul a sfârşit prin a deveni ultranaţionalist; cum s-a inventat în România comunismul dinastic, fără echivalent în Europa şi comparabil (fără a-şi pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum România, după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puţin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu printr-o revoluţie sângeroasă (singura de acest gen în spaţiul comunist) – împotriva lui Ceauşescu, dar nu neapărat şi împotriva alcătuirilor comuniste: într-adevăr, pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluţie «anticomunistă» s-a prelungit prin cea mai lentă şi mai incompletă desprindere de comunism!

Toate aceste paradoxuri au o explicaţie. Sau şi-o caută. E ceea ce-şi propune cartea de faţă: dincolo de simpla descriere, o interpretare a fenomenului comunist românesc.“ (Lucian Boia)

Sâmbătă, 10 septembrie, ora 13.00

Lansare de carte şi sesiune de autografe

Dan C. Mihăilescu (ed.)

Cartea simțurilor

cu texte de

Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Horia- Roman Patapievici, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Cătălin Ştefănescu, Ana Barton, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Constantin Coman, Horea Paştina, Monica Pillat, Andrei Pleşu, Mihai Sârbulescu, Victor Ieronim Stoichiţă

şi antologiile

Bucureștiul meu

Şi eu am trăit în comunism

Casele vieţilor noastre

Participă: Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu

Despre Cartea simțurilor

„Potrivit cărui simţ vă rotiţi cu predilecţie făptura? Care dintre cele cinci (sau poate al şaselea?) vă defineşte mai apăsat şi mai autentic realitatea, aşteptările, opţiunile? Ordinea dumneavoastră lăuntrică pune tot văzul pe locul suprem, urmat de auz, miros, gust şi tactil, aşa cum ne-a obişnuit tradiţia? Cu ce simţ operează, pentru fiecare, aducerile-aminte? Acceptaţi un cutreier prin labirintul memoriei senzoriale, evocând cele mai intense, mai răvăşitoare, iniţiatice, înduioşătoare sau provocatoare senzaţii din copilărie, adolescenţă, maturitate? Ce pondere credeţi că au simţurile în manifestările profesionale ale vocaţiei dumneavoastră? Iată numai câteva întrebări menite să contureze perspectiva dintru care am gândit cartea de faţă.“ (Dan C. Mihăilescu)

Sâmbătă, 10 septembrie, ora 16.00

Lansare de carte

Dario Fo

Fiica papei

Premiul Nobel pentru literatură

Prezintă: Radu Paraschivescu

Romanul lui Dario Fo Fiica papei face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia.

Sâmbătă, 10 septembrie, ora 16.30

Lansare de carte şi sesiune de autografe

Radu Paraschivescu

Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) Catalog de perle

şi

România în 7 gesturi

Participă: Radu Paraschivescu şi Dan C. Mihăilescu

Despre volumul Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) Catalog de perle

„Tragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi şi tot mai multe personulităţi. Iar când politicianul se ştie impotent intelectual sau incapabil de acţiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor, stropit cu lacrimi, mujdei şi şpriţ. Mai ales că e atât de uşor să le treci celor mulţi şi neinformaţi idea că ţara e sub asediu şi împresurată de duşmani.

Până la urmă însă, cartea de faţă nu e doar despre politicieni. E în egală măsură despre cei care-i ajută să obţină funcţii şi privilegii: alegătorii. Poate că parcurgerea acestui «catalog de perle» îi va convinge că e cazul să-şi activeze discernământul. Pe bună dreptate, politicienii sunt la ora actuală dispreţuiţi. Ceea ce uităm de multe ori este că ei n-ar fi putut ajunge unde sunt dacă nu i-am fi crezut, dacă nu le-am fi luat de bune promisiunile, dacă nu ne-am fi lăsat păcăliţi. Dacă nu i-am fi votat.“ (Radu Paraschivescu)