Vineri 15 iulie 2016, de la ora 19, la Casa Avramide, numită şi Casa Colecţiilor - monument arhitectonic emblematic din Tulcea, care-și păstrează, după mai bine de un secol, întreaga splendoare, va avea loc concertul de promovare a ediției a IV-a a Turneului “Muzica în Palatele României”.

Casa Avramide - TulceaFoto: Asociatia Pro Valores

Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, va bucura publicul cu un repertoriu variat, interpretat atât la chitară, cât și la lăută, care pornește de la dansurile renascentiste, ajungând la muzica spaniolă și sud-americană din secolul XX.

Acest regal sonor va fi apoi prezentat în toate cele 11 recitaluri ale Turneului “Muzica în Palatele României”, eveniment organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores”. Turneul se va desfășura în perioada 3 – 21 august 2016, în locuri de extremă spectaculozitate, oferindu-se astfel noi atracții unora dintre cele mai frumoase și mai încărcate de istorie spații ale spiritualității românești: Palatul Marincu din Calafat (miercuri 3 august 2016, ora 18), Castelul Peleș (sâmbătă 6 august 2016, ora 16), Cetatea Prejmer (duminică 7 august 2016, ora 17), Castelul Károlyi din Carei (marți 9 august, ora 18), Castelul Nako din Sânnicolau Mare (miercuri 10 august 2016, ora 18), Cetatea Făgăraș (joi 11 august 2016, ora 19), Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia (duminică 14 august 2016, ora 12), Palatul Culturii din Iași (joi 18 august 2016, ora 18), Palatul Cuza din Iași – Muzeul Unirii (vineri 19 august 2016, ora 18), Palatul Sturdza de la Miclăușeni (sâmbătă 20 august 2016, ora 17) și Palatul Cuza de la Ruginoasa (duminică 21 august 2016, ora 12).

Atât la Casa Avramide din Tulcea, cât și pe parcursul Turneului “Muzica în Palatele României”, iubitorii artei sunetelor se vor lăsa învăluiți de armonii imaginate de: Valentin Bakfark, John Dowland, Joan Ambrosio Dalza, Isaac Albeniz, Jorge Morel, Ariel Ramirez, Agustin Barrios-Mangore, Heitor Villa-Lobos și Francisco Tárrega.

Costin Soare, născut în 1978, s-a impus în lumea muzicii clasice din România în dublă ipostază de interpret și pedagog al chitarei și lăutei. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate; este preşedintele Asociaţiei Culturale Kitharalogos, inițiator și director artistic al Festivalului International “Serile de chitară”, ajuns în 2015 la cea de-a cincea ediție. Este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti. A absolvit cursurile de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama – Glasgow, UK, iar în anul 2008 şi-a finalizat studiile (“teacher training program”) la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia, ca bursier al guvernului japonez. Apare frecvent în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale din ţară, unde contribuie la descoperirea şi recompensarea tinerilor muzicieni. În 2013 şi 2014 a fost invitat ca profesor la cursurile de vară ale “Academiei Sighişoara”, iar în iunie 2014, în urma turneului de concerte și conferințe desfășurat în cinci orașe, a lansat CD-ul intitulat „Nocturne şi dansuri”, cu lucrări pentru chitară solo înregistrate în premieră la noi, aparţinând unor creatori ca: Bach, Britten şi Takemitsu. În anul 2015 a susținut Turneul Național „Armonii pascale”, împreună cu actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. În luna iulie 2016 este profesor invitat al Academiei ICon Arts de la Sibiu.

Casa Avramide - monument de arhitectură - a aparținut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în orasul Tulcea pe la mijlocul sec. al XIX-lea, animat de o ambiție și o tenacitate ce aveau sa facă din el unul din cei mai instăriți oameni din regiune. In jurul anului 1890, Avramide aduce doi meșteri italieni și le încredințează construcția unei case, pe care și-o dorea a fi un simbol al prosperității familiei sale. În scurt timp, casa amplasată în centrul orașului Tulcea va deveni cea mai frumoasă clădire din oraș. Considerată locuință de lux, Casa Avramide se remarcă prin încăperile de la nivelul parterului bogat decorate cu stucatură pictată, plafoane pictate și prevăzute cu uși în doua canate, cele două fațade principale, dintre care una cu o scară monumentală din mozaic de marmură și un pseudoportic de acces. Casa Avramide oferă în prezent elemente legate de istoria modernă a orașului Tulcea, povestea familiei Avramide și pune în valoare obiecte de patrimoniu din colecțiile Institutului de Cercetări – Eco Muzeale Tulcea.