Bucuresti 2021 GENERATOR - microgranturi pentru proiecte comunitare

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 8 iunie 2016, 14:59 Actualitate | Cultură

Bucuresti 2021 GENERATOR
Foto: Poster
București 2021 încurajează ideile creative să devină proiecte comunitare, prin GENERATOR, al doilea instrument al programului Open Lab. Candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii are misiunea de a descentraliza oferta culturală din oraș și a încuraja viața creativă din cartierele bucureștene, așa că, alături de Fundația Comunitară București, lansează GENERATOR.

Proiectul vizează animarea spațiului public și consolidarea identității comunitare și de cartier și se adresează tuturor grupurilor de inițiativă, cetățenilor și comunităților de vecini care își doresc să schimbe în bine spațiul din jurul lor. Microgranturile oferite în urma procesului de selecție au rolul de a stimula consolidarea și dezvoltarea capacității de organizare și de acțiune a grupurilor de vecini cu spirit de inițiativă. Valoarea totală a fondului se ridică la 20.000 Euro care pot fi alocați pentru un număr maxim de 10 proiecte de activare culturală în valoare de 2.000 Euro fiecare.

GENERATOR este un apel de idei urmat de un incubator de proiecte comunitare adaptate nevoilor culturale ale cartierelor Bucureștiului, după cum au fost identificate de Centrul de Resurse pentru participare publică în studiul Explorare de idei și nevoi culturale în cartierele bucureștene.  Concluzia generală a studiului arată implicarea într-un mod conștient și activ a comunităților și a nevoilor lor în strategia culturală drept crucială pentru o dezvoltare urbană sustenabilă.


Proiectele propuse spre finanțare trebuie să se încadreze într-un buget de până la 9000 RON net. Este necesară completarea formularului online până pe 8 iulie 2016, ora 23:59. Vor fi selectate până la 15 idei de proiecte ai căror inițiatori vor fi invitați să participe în perioada 28 iulie – 15 august la un programul intensiv de suport pentru dezvoltarea proiectelor propriu-zise, gândit sub forma unui incubator.  Lista celor 15 idei va fi publicată pe site-urile www.arcub.ro, www.bucuresti2021.ro și www.fundatiacomunitarabucuresti.ro, până cel târziu pe 19 iulie 2016. Selecția ideilor de proiecte se va realiza de către o comisie de selecție mixtă formată din persoane independente cu experiență în domeniu și de către doi membri ai Curatorium 2016.

Între 28 iulie și 15 august 2016 va avea loc incubatorul de proiecte care vizează propunerile selectate ai căror inițiatori au confirmat disponibilitatea de a participa la întregul program al incubatorului. Juriul va evalua proiectele finalizate, iar proiectele selectate pentru finanțare vor publicate pe site-urile www.arcub.ro, www.bucuresti2021.ro și www.fundatiacomunitarabucuresti.ro până pe 29 august 2016 cel târziu. Eventualele contestații vor fi soluționate în perioada 29 august – 1 septembrie. În perioada 17 septembrie – 20 noiembrie 2016 se vor implementa proiectele finaliste.

GENERATOR este dezvoltat și organizat împreună cu Fundația Comunitară București. FCB investeşte timpul, banii şi energia bucureştenilor pentru a crea comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Organizaţia colectează fonduri de la afaceri locale şi persoane particulare, pentru a finanţa proiecte care stimulează iniţiativa şi aduc oamenii împreună în comunităţi. Până în prezent, organizația a finanțat cu peste 1.200.000 de lei aproape 150 de proiecte ale comunităților din București și Ilfov.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
430 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri