Libraria Humanitas de la Cismigiu

Intalnire cu Robert D. Kaplan, autorul bestsellerului "In umbra Europei. Doua razboaie reci si trei decenii de calatorie prin Romania si dincolo de ea", marti 24 mai

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 18 mai 2016, 11:30 Actualitate | Cultură

Lansare de carte Robert D Kaplan
Foto: Librariile Humanitas
Marti, 24 mai, ora 19.00, Libraria Humanitas de la Cismigiu va fi gazda lansarii bestsellerului "In umbra Europei. Doua razboaie reci si trei decenii de calatorie prin Romania si dincolo de ea" de Robert D. Kaplan, aparut la Editura Humanitas, in colectia Istorie Contemporana.

La eveniment vor participa alături de Robert D. Kaplan, Simona Kessler, director al Kessler International Copyright Agency, Cătălin Ştefănescu, jurnalist, realizatorul emisiunii „Garantat 100%“ la TVR, Cristian Leonte, jurnalist, realizatorul emisiunii „După 20 de ani“ la  PROTV, şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 24 mai, ora 12.00.
 
ROBERT D. KAPLAN (n. 1952 ) este unul dintre cei mai importanţi analişti de politică externă americani şi un specialist de renume în istoria Războiului Rece. Revista Foreign Policy l-a inclus de două ori în „Top 100 Global Thinkers“, iar The New York Times l-a nominalizat printre cei mai influenţi analişti ai epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Francis Fukuyama, Paul Kennedy şi Samuel Huntington. În ultimii treizeci de ani a scris articole pentru The Atlantic, The New York Times, The Washington Post, Financial Times, The Wall Street Journal şi The Los Angeles Times. În calitate de corespondent de presă, a călătorit în peste 100 de ţări şi a locuit vreme îndelungată în Israel, Portugalia şi Grecia. Ca urmare a numeroaselor sale vizite în estul şi sud-estul Europei, a devenit un fin cunoscător al Balcanilor, fiind unul dintre primii autori americani care au prevăzut izbucnirea unui război în regiune. Între volumele sale de analiză geopolitică şi de călătorii se numără: IN EUROPE'S SHADOW: Two Cold Wars and a Thirty-Year Journey Through Romania and Beyond (În umbra Europei. Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea, 2016); Asia’s Cauldron: The South China Sea and the End of a Stable Pacific (Butoiul cu pulbere al Asiei. Marea Chinei de Sud şi sfârşitul stabilităţii în Pacific), The Revenge of Geography. What the Map Tells Us About Coming Conflicts and the Battle Against Fate (Răzbunarea geografiei. Ce ne spun hărţile despre viitoarele conflicte şi lupta împotriva destinului, 2013); Monsoon: The Indian Ocean and the Future of American Power; Balkan Ghosts: A Journey Through History (Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie, 2007) şi Eastward to Tartary: Travels in the Balkans, the Middle East, and the Caucasus (La Răsărit, spre Tartaria. Călătorii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Caucaz, 2002). Robert D. Kaplan este în prezent senior fellow la Center for a New American Security; a lucrat ca analist geopolitic pentru agenţia Stratfor, a fost profesor invitat la United States Naval Academy şi membru al Departamentului Apărării al Statelor Unite. A consiliat mai mulţi preşedinţi, secretari de stat şi miniştri ai apărării americani.

Robert D. Kaplan a venit prima oară în România în anii ’70, în plin Război Rece, pe când era un tânăr jurnalist cu spirit de aventură, iar ţara era un colţ întunecat al Europei comuniste, ignorat de presa occidentală. Vizitele care au urmat, în anii ’80, în anii ’90 şi, mai recent, în 2013 şi 2014, au fost marcate de dialoguri revelatoare cu personalităţi precum Neagu Djuvara ori Horia-Roman Patapievici şi de lectura unor cărţi fundamentale din şi despre cultura română, prin intermediul cărora i-a cunoscut pe Mircea Eliade, Emil Cioran sau Mircea Cărtărescu. Aceste întâlniri sunt completate, în ţesătura complexă a celei mai recente sale cărţi, În umbra Europei. Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea, de analiza fină a vieţii de zi cu zi, surprinsă în scene cu aer cinematografic, pe al căror fundal se proiectează fie sordide oraşe de provincie uitate de vreme, fie splendorile arhitectonice din Braşov, Iaşi sau Bucureşti.

În umbra Europei, volum apărut la Editura Humanitas, este deopotrivă memorial de călătorie, eseu jurnalistic şi analiză istorică — opera unui scriitor care, vreme de treizeci de ani, a căutat să înţeleagă destinul unei ţări şi să-şi împlinească propria vocaţie. Pornind de la istoria României, dar şi de la atenta analiză a unor ţări vecine, precum Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria, Robert D. Kaplan abordează subiecte mai largi, precum jocurile marilor puteri, Războiul Rece sau Holocaustul. Rezultatul este povestea unei frontiere geografice şi ideologice a continentului nostru — punct de întâlnire între marile imperii — şi o carte esenţială pentru înţelegerea crizei prin care trec astăzi Rusia şi Europa.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
2345 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă