Concert de muzica baroca cu Corul de Copii Radio

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 13 aprilie 2016, 16:31 Actualitate | Cultură

Corul de Copii Radio
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
In aşteptarea sărbătorii Paştelui, Corul de Copii Radio va sustine la Sala Radio, sâmbătă, 16 aprilie, incepand cu orele 19.00, un frumos concert de muzică barocă sacră.

Sub bagheta dirijorului ansamblului, Voicu Popescu, veţi asculta partituri semnate de Bach, Pergolesi, Albinoni ş.a. Evenimentul va avea loc cu participarea a două soliste vocale - Florina Ilie şi Andreea Iftimescu, foste membre ale corului care îşi construiesc în prezent o frumoasă carieră internaţională. La pian o veţi aprecia pe Magdalena Faur, iar la orgă pe Simona Săndulescu. Pe afişul concertului se află şi grupul instrumental de muzică barocă condus de Mihail Ghiga: "Collegio stravagante", formaţie pe care o veţi aplauda în lucrarea lui Pergolesi – Stabat Mater.

Despre acest eveniment prezentat de Corul de Copii Radio, dirijorul Voicu Popescu declară:

“Am considerat că pentru membrii Corului de Copii Radio parcurgerea unor repertorii cu arii stilistice cât mai diferite ajută unei cunoaşteri mai profunde a fenomenului muzical. De aceea, după întâlnirea cu Lumea lui Walt Disney, a cântecelor pioniereşti sau a pieselor din istoria celor 70 de ani ai formaţiei, abordarea unui program exclusiv baroc va fi o provocare fără precedent în evoluţia corului nostru.”


Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE.

Anul precedent, Corul de Copii Radio a cântat pe 26 martie în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat şi pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de 100% exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a IV-a a evenimentului.

În toamna 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Enescu, Corul de Copii Radio a avut o participare importantă. Ansamblul s-a prezentat în faţa publicului internaţional pe scena festivalului chiar în concertul de deschidere al evenimentului, la Sala Palatului, alături de Orchestra Română de Tineret, în celebra lucrare „Carmina Burana” (de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului KRISTJAN JÄRVI. Pe 2 septembrie, corul a evoluat în celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui MAHLER, una dintre lucrările „monumentale” ale repertoriului simfonic, alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului german CORNELIUS MEISTER .

În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la MUNCHEN a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro , în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

316 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi