Actorul Mircea Albulescu a fost inmormantat, duminica, la cimitirul Reinvierea din Bucuresti. cu onoruri militare. La inmormantare au fost prezente circa 100 de persoane, membri ai familiei, fosti colegi de scena, simpatizanti precum si militari ai Brigazii 30 Garda "Mihai Viteazul", anunta Agerpres.

Mircea Albulescu detinea ordinul ''Meritul Cultural'' in grad de Mare Ofiter - categoria D, ''Arta spectacolului''.

Colegii de scena ai lui Mircea Albulescu si l-au amintit pe artist sambata, la Teatrul National Bucuresti TNB, si au vorbit despre acesta ca despre un "monument de cultura", dar si un "spartan" care nu a aratat zeci de ani semnele unei boli cronice de care suferea.

I-au adus un ultim omagiu colegi precum Monica Davidescu, Ileana Stana Ionescu, Stela Popescu, Ovidiu Cuncea, George Mihaita, dar si medicul Dana Safta si fostul presedinte Ion Iliescu.

Au trimis coroane de flori pentru a onora memoria artistului, printre altii, premierul Dacian Ciolos, Ministerul Apararii Nationale si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.