A murit Mircea Albulescu

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 8 aprilie 2016, 10:14 Actualitate | Cultură

Mircea Albulescu
Foto: Sud-Est Production
Mircea Albulescu a murit vineri dimineata, la varsta de 81 de ani, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, unde fusese internat de urgenta in cursul zilei de joi. Trupul neinsufletit al actorului va fi depus sambata in foaierul Teatrului National din Bucuresti. Mircea Albulescu a jucat de-a lungul carierei in sute de piese de teatru si a avut peste 70 de roluri in film. In anul 2013 isi anuntase retragerea din viata artistica. Mircea Albulescu avea probleme cardiace si fusese supus, in urma cu doi ani, unei triple operatii de bypass la inima, potrivit Mediafax.

"Astept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea asteptare. Sotia mea a incetat din viata acum cativa ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casa, ma cearta adesea, ca sunt dezordonat, ca de ce pun aia colo sau dincolo. Poate ca e tot mai prezenta pentru ca ma apropii si eu de lumea de dincolo, de lumea ei. E bine in viata asta, ca actor, sa dispari cand trebuie, cat esti pe val",
spunea recent Mircea Albulescu, intr-o emisiune tv.

Pe numele sau real Iorgu Constantin V. Albulescu, Mircea Albulescu s-a nascut la 4 octombrie 1934, in Bucuresti, si a fost actor, profesor universitar (doctor in Arte), publicist, poet, prozator si membru al Uniunii Scriitorilor, potrivit Wikipedia.

Mircea Albulescu a jucat in sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din Bucuresti, Teatrului de Comedie si Teatrului National din Bucuresti si a avut peste 70 de roluri in film.

A interpretat roluri memorabile in teatrul radiofonic, pe care l-a considerat cea mai prodigioasa dintre activitatile sale artistice si care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Despre Teatrul National Radiofonic, in care a intruchipat peste 300 de personaje, actorul spunea ca "Daca 1000 de oameni asculta... fiecare <vede> alta piesa. Este receptorul cel mai creator."

Mircea Albulescu a jucat in multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile Fierbinti, 1975, Revansa, 1978, Pentru Patrie, 1978, Nea Marin Miliardar, 1979, Mihail, caine de circ, 1979, Capcana Mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia intai, 1986) si aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul Insulei, 1994, Semnul sarpelui, 1981, Mania, 1977, Sapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii si ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).

De asemenea, a avut roluri importante in filme regizate de Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un razboi atat de mare, 1970, Dincolo de Nisipuri, 1973, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul si salbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Editie Speciala, 1980), Alexa Visarion (Inghititorul de sabii, 1981), Nicolae Margineanu (Flacari pe comori, 1987, Un om in Loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tanase (La capatul liniei, 1982), Mircea Dragan (Columna, 1968, Bratele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plateste, 1986, Andrei Blaier (Momentul adevarului, 1989).

Mircea Albulescu a publicat volumele de versuri "Vizite", "Pajura singuratati", " Fluture in lesa de aur", "Clante", "Ultimele noduri" si proza: "Bilete de favoare", "Baraka" si "Bazar sentimental".

Era membru al Uniunii Ziaristilor si doctor in Arte.

In anul 2012, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a decis ca Mircea Albulescu nu a colaborat cu fosta Securitate.

In perioada 30 decembrie 1992 - 4 aprilie 1994 a fost secretar de stat in Ministerul Culturii.

A fost decorat cu "Ordinul Meritul Cultural" si "Ordinul Serviciul Credincios" in grad de Comandor.

In perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru si Film din Bucuresti, printre studentii sai numarandu-se Adrian Titieni, Irina Movila, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor si Dragos Bucur.

Din anul 2011, Mircea Albulescu are o stea ce ii poarta numele pe Aleea Celebritatilor din Piata Timpului, alaturi de alte personalitati ale vietii culturale romanesti: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei si Sebastian Papaiani.










20923 vizualizari
  • +9 (23 voturi)    
    Inca un monument (Vineri, 8 aprilie 2016, 10:19)

    UpNext [utilizator]

    al teatrului si filmului romanesc care intra in eternitate. Ne pleaca Cei Mari.....
    • -3 (11 voturi)    
      "Ne pleaca Cei Mari" si ce propui sa facem? (Vineri, 8 aprilie 2016, 12:58)

      eu sunt [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      Dumnezeu sa ii ierte. tuturor ne vine randul indiferent daca suntem pe scena sau in spatele ei.
  • +10 (18 voturi)    
    O viata petrecuta pe scena (Vineri, 8 aprilie 2016, 10:38)

    xnetxnet [utilizator]

    Odihneste-te in pace Maestre
  • -1 (23 voturi)    
    S-a dus sa joace pe scena Raiului! (Vineri, 8 aprilie 2016, 10:45)

    Miky60 [utilizator]

    S-a dus sa joace pe scena Raiului alaturi de ingeri si de tinerii din #colectiv!
  • 0 (18 voturi)    
    Albulescu. (Vineri, 8 aprilie 2016, 10:53)

    MirceaGeorgescu1 [anonim]

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Ma mir ca Pino si-a dat acceptul, sa fie depus la TNB! Ne parasesc cei mari!
  • +6 (12 voturi)    
    trist (Vineri, 8 aprilie 2016, 11:05)

    dum_i [utilizator]

    Dumnezeu sa il odihneasca!
  • +7 (15 voturi)    
    Dumnezeu sa-l ierte! (Vineri, 8 aprilie 2016, 11:19)

    Om bun [utilizator]

    A fost unul dintre gigantii teatrului si cinematografiei noastre. Privirea lui sprancenata si tonul impunator al glasului sau ma vor urmari mult deacum inainte. Nu te vom uita Mircea Albulescu!
  • -9 (13 voturi)    
    Dumnezeu sa-l ierte... (Vineri, 8 aprilie 2016, 11:33)

    Gladiatorul [utilizator]

    ...caci trebuie sa-l ierte pentru pacatul pupatului "in spate" pe care i l-a facut lui Ceausescu si sotiei dictatorului. Atat.
    • +2 (2 voturi)    
      Parca si-a spalat pacatele (Sâmbătă, 9 aprilie 2016, 13:14)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Gladiatorul

      Iorgu Constantin Albulescu in 2012 :
      " Am vazit cu ochii mei evrei agatati in carlige la abator"
  • +1 (15 voturi)    
    ce se intampla? (Vineri, 8 aprilie 2016, 11:44)

    ipsilon [utilizator]

    cine da cu minusuri celor care au comentat exprimandusi regretele pentru disparitia D-lui Albulescu??
    • -1 (15 voturi)    
      Si pe mine m-a mirat (Vineri, 8 aprilie 2016, 12:04)

      maxi rodrigues [utilizator] i-a raspuns lui ipsilon

      Singura explicatie e ca minusurile sunt date de cei care au alergie la cuvantul "Dumnezeu"...
    • +5 (11 voturi)    
      Minusurile (Vineri, 8 aprilie 2016, 12:18)

      Lucian_Mares [utilizator] i-a raspuns lui ipsilon

      sunt pentru cei care, inafara de regrete, isi exprima si pareri personale care nu au legatura cu decesul marelui om de teatru. Cu aceasta ocazie imi exprim si eu regretele. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    • -1 (9 voturi)    
      am luat si eu minusuri!! uraaaaa... (Vineri, 8 aprilie 2016, 13:35)

      ipsilon [utilizator] i-a raspuns lui ipsilon

      :) sper ca sunt doar pentru greseala de ortografie, "exprimandusi" in loc de "exprimandu-si", de la spelling-ul lu' peste prajit al telefonului, ca explicatia cu "Dumnezeu", "pupatul Ceausestilor in ...", sau ce se mai spune pe aici, nu cred ca sunt motive de a desconsidera acest MARE ACTOR al tarii.
      • -1 (1 vot)    
        minusuri (Sâmbătă, 9 aprilie 2016, 9:56)

        NoFive [utilizator] i-a raspuns lui ipsilon

        daca aveti nedumeriri, iata un raspuns din partea unuia care a dat minus: intotdeauna, cind moare un actor român , acesta a fost ba "mare", ba "imens", iar cei care spun asta, in marea lor majoritate, pot banui ca nu l-au vazut pe repectivul jucind vreodata pe scena, eventual la emisiunile de prost-gust de la tv. In plus, se face confuzia intre valoare si popularitate. Cele doua nu sint sinonime, iar cine frecventeaza teatrul intelege. Ceilalti, nu. Vezi cazul reprezentativ Florin Piersic. Exprimindu-ti cu patetism ieftin jalea prin cuvinte de lemn la moartea unui actor, nu faci decit sa devii jalnic. Extrapolînd, actorul devine cabotin cind se exprima prin patetisme gfatuite pe scena, iar performanta lui eșuează in melodrama. E destul sa ne exprimam regretele decent, rezervat, igienic, curat. Atît.
    • -1 (1 vot)    
      ,,Manole'' fost informator. (Sâmbătă, 9 aprilie 2016, 15:49)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui ipsilon

      .
  • +4 (8 voturi)    
    Suntem mai saraci ca ieri! (Vineri, 8 aprilie 2016, 11:48)

    EllenaS [utilizator]

    Mircea Albulescu, un titan al teatrului romanesc. Pentru mine ramane personalitatea care nu rata nicio ocazie de a o aminti pe profesoara lui de actorie: Aura Buzescu. Ii datora acesteia profesia lui si-i era vesnic recunoscator. Nu mai stiu pe altcineva care sa-si fi evocat permanent mentorul! Cu plecarea lui Mircea Albulescu s-a stins o lume teatrala si radiofonica!
  • +3 (11 voturi)    
    Intr-adevar un amre actor, (Vineri, 8 aprilie 2016, 12:07)

    adi_69 [utilizator]

    dar si un mare recitator de poezii "de mare vibratie patriotica" la spectacolele faraonice ale lui Ceausescu pe stadioane (alaturi de alt mare actor, Gheorghe Cozorici).
    Oricum nu se exclud una pe alta.
    Odihneasca-se in pace !
    • -2 (4 voturi)    
      Ăla era Silviu Stănculescu ... (Vineri, 8 aprilie 2016, 14:44)

      Lomecuza [utilizator] i-a raspuns lui adi_69

      ... nu Gheorghe Cozorici!

      Sau erau şi unul şi altul?!?

      Nu mai ştiu ...
      • +1 (1 vot)    
        Era Cozorici (Vineri, 8 aprilie 2016, 15:17)

        adi_69 [utilizator] i-a raspuns lui Lomecuza

        In 1988 la spectacolul de 23 August (la care am fost luat cu japca in coregrafie, 2 saptamani de cantonament in vacanta) erau Albulescu si Cozorici in sacouri albe...
  • +3 (7 voturi)    
    POATE CĂ (Vineri, 8 aprilie 2016, 12:47)

    pointless man [utilizator]

    ar fi momentul ca TVR să reia formidabila piesă după Dürrenmatt ”Seară de (Octombrie, Noiembrie, Decembrie - nu-mi mai amitesc exact) unde Albulescu a făcut un rol extraordinar (văzut de toată țara).

    Poate că „țara” are „nevoie” și acum de adevăratul Mircea Albulescu (dincolo de filmele mai mult sau mai puțin aproximative cf. regimului de atunci).
    • +2 (4 voturi)    
      MI-AM ADUS AMINTE: ”SEARĂ DE TOAMNĂ” (Sâmbătă, 9 aprilie 2016, 11:32)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

      Pentru cei care mi-au dat minusuri: n-ați priceput nimic din Mircea Albulescu, deci NU L-AȚI MERITAT.

      Deci toate ”condoleanțele” pe care le emiteți sînt pură fățărnicie - admirația de turmă ovină NU ARE NICI O VALOARE.

      Iar marele actor, acolo sus, la dreapta lui Dumnezeu, rîde a plînge.

      „...nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.” (Matei 7)
  • +7 (9 voturi)    
    Ramas bun, maestre! (Vineri, 8 aprilie 2016, 13:56)

    Remarque [utilizator]

    Imi placea apelativul de "bunii mei", cum obisnuia sa se adreseze publicului. L-am vazut acum o luna pe Magheru, am impietrit de emotie cand mi-am dat seama cine este.
    Totul a fost puternic la el, tinuta, rolurile, privirea. Un titan al artei si teatrului!

    Ma inclin cu respect!
    • +1 (1 vot)    
      frumos mesaj (Sâmbătă, 9 aprilie 2016, 0:04)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui Remarque

      pacat ca vorbim de el la trecut
  • +1 (5 voturi)    
    Odihnesca-se in pace ! (Vineri, 8 aprilie 2016, 14:59)

    Plagarus [utilizator]

    Va fi decorat de KiWI si vor fi aplauze la funeralii.
  • +3 (9 voturi)    
    :( (Vineri, 8 aprilie 2016, 15:37)

    Natasa [utilizator]

    Cei care nu au altceva de facut in momentul asta trist decat sa il critice pentru ca a recitat poezii patriotice, ma intreb daca l-au vazut vreodata pe o scena de teatru! Daca ati fi vazut Profesionistul sau Azilul de noapte, de exemplu, acum v-ati simti tristi si atat pentru aceasta diparitie!
    A recitat poezii patriotice, si poate a jucat roluri de comunisti. Si? O perioada oribila in care putini oameni au fost eroi! Dupa epurarea intelectualilor in anii 50, vocile contra au fost extrem de rare (nu ma refer la cei plecati peste hotare). Parintii si bunicii vostri si unii dintre voi ati fost membri de pardid, e ceva de condamnat? Sigur, din fotoliul comod, in 2016 toti am fi fost eroii acelor vremuri, pacat ca nu suntem si ai prezentului!
    Dl Albulescu o fi recitat poezii pentru tovarasu', dar in rest, atunci si dupa revolutie si-a facut meseria si asta la superlativ! Pentru pacatul poeziilor o sa fie iertat, nu de voi, astia perfecti, evident! Dumnezeu sa-l ierte!
    • -4 (6 voturi)    
      Daca nu te-ai fi inflamat "intelectual" (Vineri, 8 aprilie 2016, 16:51)

      adi_69 [utilizator] i-a raspuns lui Natasa

      si ai fi citit corect pana la capat postarea respectiva ai fi observat ca nu i-am contestat faptul de a fi un mare actor. Dar cum am spus nu se exclude una pe alta/
      Orice om are lumini si umbre. Nu vad o problema daca printre zecile de postari care accentueaza doar luminile este si una care aminteste si de umbre.
      Da, l-am vazut la teatru, in piese, dar asta nu schimba cu nimic cele scrise.
      Si ,apropos, efectul profesionalismului in salile de teatru, de care se bucura cateva mii, poate zeci de mii de "initiati" este doborat de efectul recitarii de poezii patriotice in spectacole faraonice, care prin televizare sunt urmarite de milioane. Si tocmai asta este rolul propagandei: profesioneisti care se pleaca in fata marelui carmaci.
  • +3 (3 voturi)    
    Mare actor... condoleante familiei (Vineri, 8 aprilie 2016, 20:25)

    mara111 [utilizator]

    Aleg sa nu vorbesc de politica acum, chiar si cind ne-a despartit. Nu e momentul.

    Mircea Albulescu a fost intr-adevar un actor inimitabil, profund, cu talentul de a intruchipa pe scena si pe ecran atit certitudini morale, cit si dileme si esecuri profund miscatoare.

    Aparitia sa in Actorul si salbaticii, impreuna cu Toma Caragiu, nu ar fi putut fi atit de tulburatoare daca prietenii de pe ecran nu ar fi fost si prieteni in viata reala.

    Dar rolul cel mai tragic jucat in film de acest mare actor a fost Inghititorul de sabii - de departe cel mai bun film al lui Alexa Visarion.... artistul vinat, umilit, torturat de Eterna Autoritate Romaneasca (fie ea in perioada regala, in perioada post-comunista, sau in cosmarul comunist din 1946-1989) este o metafora extraordinara a Umanitatii prigonite de Birocrat, de Putere, de Uritul autoritar si abuziv.

    Oameni buni, vedeti acest film daca puteti. Este extraordinar, cu multi mari actori romani si totusi Albulescu straluceste intre ei cu o putere a talentului iesita din comun, de primus inter pares.

    Cele mai bune ginduri familiei!
    • -4 (4 voturi)    
      umor negru. involuntar (Sâmbătă, 9 aprilie 2016, 13:02)

      NoFive [utilizator] i-a raspuns lui mara111

      La moartea cuiva nu transmiti "cele mai bune ginduri familiei".
  • -1 (1 vot)    
    dA (Duminică, 10 aprilie 2016, 2:02)

    Babilou [utilizator]

    Da, mare actor: pt mine a jucat excelent doua roluri totalmente opuse: secretar de partid PCR si popa. RIP.


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version