Ȋn perioada 12-14 aprilie are loc, la Centrul Expozițional Olympia din capitala britanică, unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte - Târgul Internațional de Carte de la Londra, la care România participă pentru cea de-a noua oară consecutiv. Participarea României la actuala ediţie este dedicată memoriei celebrului scriitor şi istoric al religiilor Mircea Eliade, la 30 de ani de la dispariție. Cu acest prilej, editura britanică Istros Books publică, în traducere engleză, prima operă literară semnată de autorul român, volumul autobiografic „Romanul adolescentului miop”.

Romania la Targul International de Carte de la Londra 2016Foto: Afis

Cu trimitere la una dintre cele mai apreciate opere de ficţiune ale lui Eliade, „Noaptea de Sânziene”, titlul programului românesc - “Books that Open the Skies”/ „Cărţi ce deschid cerurile” subliniază rolul cărţilor în facilitarea accesului spre un univers alternativ, dincolo de cotidian şi contingență, precum şi misiunea intelectuală a marelui scriitor de restaurare a unei realităţi ocultate.

În fapt, cele trei zile de lansări de carte, dialoguri, expoziţii şi concerte vor gravita în jurul a doi scriitori emblematici pentru literatura română a secolului XX - Mircea Eliade şi Mihail Sebastian, aduşi pe rafturile iubitorilor de lectură din Marea Britanie prin intermediul a două volume apărute recent în limba engleză – „Romanul adolescentului miop”, respectiv „De două mii de ani”. În centrul programului românesc se vor afla două evenimente speciale prilejuite de aceste apariții editoriale mult așteptate, care au început deja să trezească ecouri dintre cele mai favorabile în presa britanică.

Protagoniștii programului la London Book Fair 2016 sunt profesorii şi scriitorii Sorin Alexandrescu, Andrei Cornea, Bryan Rennie şi Florin Ṭurcanu, scriitorii Ruxandra Cesereanu şi Dumitru Ṭepeneag, autorul şi traducătorul Philip Ó Ceallaigh, traducătorii Alistair Ian Blyth şi Christopher Moncrieff, precum şi editorii Casiana Ioniţă, Susan Curtis Kojakovic, Ramona Mitrică şi John O'Brien. Componenta muzicală va fi asigurată de Forna Quartet.

Prezenţa românească la Târgul londonez, cu un program conceput şi organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărții şi Institutul Cultural Român din Londra, își propune, ca şi în anii precedenți, să creeze un context de manifestare pentru profesioniștii cărții din România şi partenerii acestora. Standul românesc va fi, aşadar, zonă de expunere pentru cele peste 25 edituri din țară și reprezentanții lor, fiind în acelaşi timp şi un spaţiu de întâlnire şi negociere. Ȋntrucât accesul publicului larg este limitat în Târg, evenimentele ce alcătuiesc programul românesc vor fi organizate la sediul ICR Londra, dar şi la binecunoscuta Librărie Waterstones Piccadilly, unde literatura română va fi prezentă în premieră prin intermediul celor mai recente apariţii editoriale în traducere în limba engleză: ”Diary of a Short-Sighted Adolescent” de Mircea Eliade (Istros Books, 2016); ”The Bulgarian Truck” de Dumitru Ṭepeneag (Dalkey Archive Press, 2016); ”Angelus” de Ruxandra Cesereanu (Lavender Ink, 2015); ”Report on the State of Loneliness” de Augustin Buzura (Profusion, 2016) şi Antologia de proză contemporană românească SF și Fantasy ”World and Beings” (Editura ICR, 2015).

Reamintim că, spre deosebire de alte târguri de carte din Europa, London Book Fair este un târg de networking şi de afaceri destinat exclusiv profesioniştilor cărţii - editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Marea Britanie şi peste 100 de ţări din toată lumea, numărând peste 1700 de participanți.

Standul românesc, ca și programul de evenimente aferent sunt concepute, organizate și finanțate de Institutul Cultural Român prin intermediul CNC și al ICR Londra și realizate cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, al editurilor Istros Books, Penguin Books şi Profusion Books, precum şi al Muzeului Literaturii Române.

Programul evenimentelor romanesti la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2016:

MARŢI, 12 APRILIE

Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road

Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2016

Evenimentul de deschidere a standului României de la Centrul Expozițional Olympia reuneşte scriitori, editori și alți profesionişti din lumea cărţii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Cuvintele de întâmpinare vor fi adresate de către Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra, Cosmin Onisii, Chargé d’affaires al Ambasadei României la Londra, şi Bogdan Popescu, directorul Centrului National al Cărţii. Evenimentul se va încheia cu un vin d’honneur. Standul României a fost personalizat, ca şi la ediţiile precedente, de designerul român Zoe Olaru.

Librăria Waterstones Piccadilly / 203-206 Piccadilly

Angels, Adolescents and Trucks: New Romanian Books in English / Îngeri, adolescenți și camioane: noi apariții românești în limba engleză

Cele mai recente apariții româneşti în limba engleză sunt prezentate în cadrul unui eveniment special găzduit de celebra librărie Waterstones, cea mai mare din Europa, situată lângă Piccadilly Circus. Protagoniştii evenimentului sunt autorii Ruxandra Cesereanu (“Angelus”, Lavender Ink) şi Dumitru Ṭepeneag (“The Bulgarian Truck”, Dalkey Archive Press), traducătorul Alistair Ian Blyth şi editorii Susan Curtis Kojakovic (Mircea Eliade, “Diary of a Short-Sighted Adolescent”, Istros Books), Ramona Mitrică (Augustin Buzura, “Report on the State of Loneliness”, Profusion Books) şi John O'Brien, fondatorul Dalkey Archive Press.

MIERCURI, 13 APRILIE

ICR Londra / 1 Belgrave Square

Eliade after Eliade / Eliade după Eliade

Programul românesc de anul acesta la Târgul de Carte londonez îl are în centrul său pe Mircea Eliade, unul dintre cei mai cunoscuți români ai tuturor timpurilor. Adevărată personalitate de anvergură renascentistă prin prisma ambiţiilor sale artistice și științifice, marele scriitor a fost una dintre cele mai influente personalităţi academice și literare din România interbelică, înainte de a deveni, ca istoric al religiilor, o celebritate a lumii academice internaționale. Pentru a marca publicarea, de către editura britanică Istros Books, a primei sale scrieri literare, “Romanul adolescentului miop”, profesorii Sorin Alexandrescu, Florin Țurcanu și Bryan Rennie, împreună cu traducătorul cărţii, Christopher Moncrieff, și editoarea Susan Curtis-Kojakovic discută moştenirea culturală și relevanța contemporană a legendarului autor.

Seara va fi completată de o expoziţie dedicată marelui savant și scriitor, cuprinzând o selecţie de fotografii vechi, cărți şi fragmente reprezentative din vasta sa operă.

JOI, 14 APRILIE

ICR Londra / 1 Belgrave Square

Sebastian’s Passions / Patimile după Sebastian

Devenit celebru în cercurile literare ale Bucureştiului anilor treizeci, Mihail Sebastian a murit la vârsta de 37 de ani, strivit sub roțile unui camion militar sovietic înainte de sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial, după ce trăise mai mulți ani aproape în clandestinitate sub un regim fascist destul de paradoxal. Apariția, în primii ani de după Revoluție, a extraordinarului său Jurnal, un diagnostic implacabil al unei Românii bulversate de extremism, l-a consacrat drept una dintre marele conștiințe ale secolului XX. Romanul său “De două mii de ani”, apărut recent în limba engleză în seria Penguin Classics, este punctul de pornire al unei dialog despre tentațiile totalitare, antisemitism și lecțiile contemporane ale operei lui Sebastian, susținut de cunoscutul eseist și prozator Andrei Cornea, traducătorul și scriitorul Philip Ó Ceallaigh, cărora li se alătură Casiana Ioniță, editoarea cărţii.

Discuţia va fi urmată de un concert oferit de Cvartetul Forna, care prezintă un itinerariu prin preferințele muzicale ale marelui scriitor și meloman.