Conferintele Teatrului National de duminica 10 aprilie 2016 au ca invitat pe Dr. Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias , care va prezenta conferinţa cu tema: Fragmente subiective despre medicină și artă. Întâlniri majore cu personalități marcante din istoria medicinei și a teatrului românesc. Conferinta va avea loc, ca de obicei, in Sala Atelier a TNB, incepand cu orele 11.00.

Dr. Dana SaftaFoto: TNB

Directorul medical al Spitalului Elias, Dr. Dana Safta este renumită pentru profesionalismul său, fiind medic în specialitatea ORL de peste 35 de ani. Cu o îndelungată experiență în țară, cu stagii de pregătire în străinătate, Dr. Safta a cunoscut nume importante care au făcut istorie în medicina românească. În același timp, Dana Safta este și o mare iubitoare de teatru, un spectator pasionat, o prietenă a actorilor, pe mulți dintre aceștia cunoscându-i mai întâi din relația doctor-pacient. În cadrul conferinței de la TNB, Dr. Dana Safta va vorbi despre legăturile dintre medicină și artă, cele două domenii dedicate exclusiv oamenilor, sănătății fizice și spiritului.

Dana Safta este Doctor în Științe Medicale, Medic primar ORL.

Studii:

Facultatea de Medicinǎ generalǎ „Carol Davilla”, Bucureşti (1973 – 1979); Master / Studii postuniversitare: IFACF - ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotǎ” Bucureşti (1982 - 1985) - Rezidenţiat în specialitatea ORL; Doctorat: UMF „Carol Davilla” (1998 - 2008), Bucureşti- Importanţa spaţiului paraglotic în cancerul de laringe.

Experienţă:

La Spitalul Universitar de Urgenţǎ Elias: Director medical (din 2010); Director general adjunct ( 2001-2006); Director managementul calitǎţii ( 2007-2010); Șef de secţie ORL (din 2011).

Cursuri / Training-uri / Certificate:

Curs de fibroscopie naso-faringo-laringianǎ - Geneva, 1994; Curs de endoscopie laringiană - Pampano Hospital, Florida,1996; Curs chirurgie endoscopică laringiană - Düsseldorf, Germania, 2002; Curs de Laser în ORL – Spitalul Universitar Berlin, 1999; Stagiu clinic: Laser ORL – Dep. H.M.O. Berliner Krankenhaus, 2000; Curs de management spitalicesc - UMF „Carol Davila” Bucureşti, 2001-2002; Curs şi stagiu: Tehnici de Chirurgie endoscopicǎ naso-sinuzalǎ, Graz 2003; Cursuri în cadrul Campusului E.U.F.O.S - Rhodos, Grecia, 2004; Curs de protezare auditivǎ - Copenhaga, 2004; Cursuri şi participare în cadrul I.F.O.S. - Roma, 2005; Curs de vertij - Maastricht, 2005; Cursuri în cadrul Campusului E.U.F.O.S. – Viena, 2007; Curs de vertij - Marsilia, 2007; Curs de management spitalicesc la SNSPMS - Bucureşti 2006; Modern ENT Workshop, Miami 1995.

Activitate profesionalǎ şi ştiinţificǎ ORL:

- Chirurgia de urgenţă a specialităţii.

- Participare cu prezentări de cazuri, metode de investigaţii, cât şi modalităţi terapeutice în şedinţele periodice ştiinţifice ale specialitǎţii (U.S.S.M.).

-Activitate didactică cu studenţii de medicină generală în perioada de detaşare ca medic specialist în Bucureşti.

- Membru în comitetul editorial al revistei Medic.ro din 2013, editată de Versa Puls Media

-Membru în comitetul editorial al revistei ORL.ro din 2013, editată de Versa Puls Media

- Membru în comitetul editorial al revistei Farmacist.ro din 2013, editată de Versa Puls Media

- Participări la congrese naționale și internaționale.

Distincții:

Meritul Sanitar în grad de Cavaler, 2004.

Activitate publicistică:

Autor și co-autor a 33 de lucrări de specialitate

Co-autor a două cărți medicale: Manifestări otorinolaringologice în sarcină, Autori: Loredana Mitran, Mihai Mitran, Daniela Safta, Editura Versa Puls Media, București, 2012; Îndrumar pentru examenul practic în specialitatea ORL și chirurgie cervico-facială, Sub redacția Romeo Călărașu, Tiberiu Dimitriu, Daniela Safta; Coautor – capitolul: Evidarea ganglionară cervicală; MSC Media, București, 2013.

Biletele se gasesc la Casa de bilete a TNB, precum şi online pe mystage.ro.