"Orfanii lui Ceausescu dupa 20 de ani" - carte, film si expozitie, la ICR

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 28 martie 2016, 13:48 Actualitate | Cultură

Orfanii lui Ceausescu dupa 20 de ani
Foto: ICR
Miercuri, 30 martie 2016, de la ora 15.00, la Institutul Cultural Român are loc evenimentul "Orfanii lui Ceaușescu după 20 de ani” - prezentări de carte, proiecție de film documentar și expoziție de fotografie.

Organizatorii evenimentului: Asociația Federeii (Asociația Adulților din Casele de Copii) în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Casa de editură Max Blecher.

Despre literatura scrisă de autori care au cunoscut experiența instituționalizării, a „federeilor", vor vorbi în deschidere poeții Nicolae Avram și Claudiu Komartin. Vor fi prezentate volumele de versuri Federeii și All Death Jazz, scrise de Nicolae Avram și semnul la care te vei opri să bei apă, scris de Aurel Onișor.

Discuțiile vor fi urmate de proiecția documentarului L'enfant du diable. Bande annonce, realizat de Ursula Wernly Fergui la casa de producție franceză Kanari Film (52', 2014). Filmul urmărește destinul unei fetițe abandonate într-un leagăn de copii din România lui Ceaușescu și adoptată de o familie de francezi la sfârșitul anilor '80. După 25 de ani, se reîntoarce în România în încercarea de a-și regăsi părinții naturali. Proiecția documentarului va avea loc în prezența eroinei, Marion Le Roy Dagen.

Seara va continua cu vernisajul expoziției „Orfanii lui Ceaușescu după 20 de ani", ciclu fotografic realizat de Elisabeth Blanchet. Expunerea lucrărilor va fi făcută în prezența autoarei. Elisabeth Blanchet este un fotograf și regizor francez, pasionată de studiile fotografice inspirate din realitățile sociale și de portrete. Fotografiile din ciclul „Orfanii lui Ceaușescu" au fost realizate pe parcursul a 20 de ani. De-a lungul timpului, Elisabeth a colaborat cu televiziunea Channel 4 și cu revistele L'Etudiant, L'Express, Lonely Planet etc. Expoziția de fotografie va putea fi vizitată la ICR în perioada 30 martie - 13 aprilie 2016.

La final, publicul este invitat să dezbată temele prezentate împreună cu Daniel Rucăreanu, președintele Asociației Federeii, și invitații Nicolae Avram, Claudiu Komartin, Marion Le Roy Dagen, Elisabeth Blanchet.


Citeste mai multe despre   









719 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version