Anglia se afla in plin declin istoric, dupa ce, odinioara, a fost tara care a stapanit jumatate din mapamond. Isi pierde populatia, influenta si bunastarea, e pe cale sa devina o insula preindustriala, inchisa. Insa acesta e pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a-si redobadi inocenta. America e in plina ascensiune istorica, populatia si influenta Noii Lumi cresc pe zi ce trece, incet-incet va veni si bunastarea. E pe cale sa devina cea mai puternica tara de pe planeta si isi va pierde inocenta, in proces. Doua mari fresce sociale, a Angliei la intrarea in secolul XXI si a Americii, cu o suta de ani mai devreme, la inceputul secolului XX. Realizate de Julian Barnes si de E.L. Doctorow.

Julian Barnes si E.L. Doctorow au cateva lucruri in comun:

• ambii sunt scriitori celebri, anglo-americani (unul britanic, celalalt american), postmoderni, in viata;
• ambii sunt critici vehementti ai tarilor in care traiesc si figuri de prim rang ale acestora;
• ambii critica, de zor, capitalismului si profita de pe urma lui;
• Julian Barnes, pe langa best-seller-urile sale „respectabile”, a publicat patru romane politiste, sub pseudonimul Dan Kavanagh, in vreme ce E.L. Doctorow a fost de acord ca unele dintre romanele sale sa se transforme fie in filme, fie in musicall-uri pe Broadway, fie si in una si in cealalta, in acelasi timp.

Julian Barnes, Anglia, Anglia, traducere de Cornelia Bucur, Editura Nemira, 2007

Care ar fi elementele definitorii ale Romaniei, pentru un turist care a auzit, cel mult, de Dracula? Pai, Dracula, in primul rand, Coloana infinitului sau Brancusi, cu totul, sarmalele, Voronetul, Miorita cu pasunile ondulate, slana si ceapa, Casa Poporului.

Nu am facut vreo cercetare stiintifica pentru a ajunge la aceasta insiruire, asa ca puteti adauga ce va vine in minte. Puteti sa treceti, de pilda, Sighisoara pe lista si sa va imaginati ca vreun magnat al petrolului, sau al mass-mediei, sau al hipermarketurilor va veni si va face, acolo, un Dracula Parc. O utopie turistica, un pol magnetic al comertului, o Romanie sub forma de Disneyland, adunand, intr-un fel de mall istoric, toate locurile, imobilele si persoanele pe care un vizitator ar vrea sa le vada in frumoasa noastra patrie. Nu neaparat in original.

Presedintele Basescu e un obiectiv pe lista dvs? Foarte bine, mutam Cotroceniul in noul Dracula Parc! V-ati gandit ca n-ar strica sa-l avem si pe Eminescu? Nici o problema, il vom avea, nu conteaza ca a murit de multisor. Un actor foarte bun ii va juca, pentru un salariu gras, rolul.

La fel vom proceda si cu Vlad tepes-Dracula, si cu Iancu Jianu, si cu cine doriti. Ce daca Vlad tepes nu are nimic de-a face cu Dracula, istoria nu trebuie sa corespunda realitatii. Trebuie sa fie adevarata, pentru turisti. Vom scoate parcul de sub legislatia romaneasca, sa nu ne supere nici impozitele, nici parlamentarii, si vom avea o zona a comertului liber, sub controlul unui director executiv cu puteri ample si nedefinite.

Tocmai v-am pasat o idee nemaipomenita, in caz ca ati cunoaste vreun mogul autohton sau ca ati fi chiar dumneavoastra unul. Treceti, totusi, mai intai pe la librarile si cautati Anglia, Anglia, de Julian Barnes.

Odata pusa in practica, ideea nu cred ca va fi asa de atragatoare. Ar aduce bani, desigur, insa doar in buzunarele unui singur om. N-ati vrea sa lucrati pentru Sir Jack Pitman, magnatul egocentric din romanul lui Barnes. Nu ati rezista nici cinci minute in biroul lui, daca nu ati fi in stare sa pareti, in mod convingator, mediocri, lingusitori si fascinati de intelepciunea pitmaniana.

Jack Pitman a facut, si el, rost de o statuie de Brancusi, insa o foloseste ca sa-si agate haina. Oamenii de felul sau si numai ei sunt in stare, crede Barnes, sa transforme in realitate o utopie, chiar daca e una a falsului ieftin si a prostului-gust al naibii de scump.

Insa, din spatele acestui parc de distractii – care, intr-o prima faza, falimenteaza si scufunda Anglia, ramasa fara Familia Regala, Manchester United, Marks&Spencer, Stonehenge etc – se iveste o a doua sansa a istoriei. Corporatiile, averile fabuloase, presa de scandal, VIP-urile, coruptia, poluarea, binefacerile erei post-industriale sunt absorbite de Anglia, Anglia, cea utopica. in spate ramane Albionul, verde si aerisit, gata pentru un nou inceput. Oare inconcenta poate fi reinventata? – o intrebare centrala a unuia dintre cele mai cunoscute romane ale lui Julian Barnes.

E.L. Doctorow, Ragtime, traducere de Antoaneta Ralian, Editura Leda, 2007

Doctorow face si el o lista de locuri, imobile si persoane care definesc, de aceasta data, America inceputului de secol XX. Henry Ford, Harry Houdini, Sigmund Freud, J.P. Morgan, Emma Goldman sunt, toti, invitati sa joace roluri in romanul lui E.L. Doctorow, alaturi de reprezentanti fictivi ai burgheziei americane, ai imigrantilor, ai oamenilor de culoare.

Insa Ragtime nu e o utopie, ci o fresca sociala imensa, acolo sunt saracii, in zdrente, si socialistii, si grevele inabusite in sange, rauri de sange peste muncitori zdrobiti si peste copii mizeri, dincolo sunt bogatii, cu palatele lor de prost-gust din centrul New York-ului, cu automobilele si iaht-urile si banii si dezmaturile lor.

Ceea ce nu inseamna ca admirati un tablou diferit, in esenta, de insula de simulacre si kitsch-uri istorice a lui Barnes. Houdini si Freud apar, fara doar si poate, cu datele lor biografice, pana la un punct se comporta ca intr-o lectie de istorie, insa sfarsesc pe fundul valizei, paiate ale unui papusar discretionar. Imaginati-va ca priviti Guernica, a lui Picasso, pe un perete imens, si ca ati incerca sa gasiti in spatele calului si al taurului si al becului electric o relatare a masacrului de la Guernica, dintr-un ziar. I-ati reprosa lui Picasso ca nu a mers pana in Spania si ca nu a redat, fidel, imaginea ruinelor fumegande?

Ragtime a fost primul gen muzical cu adevarat american, si aparitia sa e legata, in egala masura, de fostii sclavi negri si de emigrantii din toata lumea, de petrecerile electorale si de mostenirea culturala a vechii Europe, topita, haotic, in identitatea unui nou popor.

E.L. Doctorow face exact ceea ce promite prin acest titlu: scrie un roman plasat, in mod precis, in anii de glorie ai Ragtime-ului, despre imigranti, negri, conflicte sociale, capitalism si identitate. Poate parea plicticos, insa lucrurile acestea se leaga in mod ingenios intre ele, intr-o insiruire narativa cursiva si clara.

Tonul e monoton si, in aparenta, detasat. Tocmai cand crezi ca lucrurile sunt previzibile si transparente, te loveste un comentariu cinic, o comparatie-soc, o pagina de observatii deconcertante.

America prinde aripi, iar inocenta lasata in urma e un detaliu nesemnificativ.