Luni, 21 martie (ora 18.00), Orchestra de Camera Radio se va afla pentru prima oara in istoria ansamblului in turneu la Chisinau pentru a prezenta la Sala cu Orga un eveniment de gala: concertul dedicat aniversarii de 65 de ani impliniti de Yuri Botnari, dirijor principal si director artistic al Orchestrei Filarmonice din Barcelona si dirijor al Orchestrei Filarmonice din Moscova.

Concert aniversar dedicat dirijorului Yuri BotnariFoto: Orchestrele si Corurile Radio

La pupitrul dirijoral se va afla chiar Yuri Botnari, care va propune publicului un program pe masura evenimentului: celebrul Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra – supranumit Imperialul si Simfonia a II-a de Beethoven, alaturi de o partitura ce poarta semnatura compozitorului contemporan Vladimir Beleaev: Ascensius. Organizat de Fundatia Royal Music Society in colaborare cu Radio Romania, evenimentul il va aduce in fata publicului si pe pianistul de talie internationala Sergey KUZNETSOV, laureat al unor competitii prestigioase.

Publicul roman se va putea bucura de acest eveniment aniversar si la Bucuresti! Programul de la Chisinau va fi reluat la Sala Radio, in concertul sustinut de Orchestra de Camera Radio miercuri, 23 martie (19.00), sub bagheta dirijorului Yuri Botnari si cu participarea pianistului Sergey KUZNETSOV.