Cinci dintre cele mai remarcabile și originale artiste poloneze ale momentului vin la București la festivalul „News from Polska”. Vor prezenta cu această ocazie un concert de muzică electronică și patru spectacole de teatru, dans și performance. Reprezentatiile vor avea loc la Centrul Național al Dansului în ultimul weekend din februarie și primul din martie, informeaza Institutul Polonez la Bucuresti.

News from PolskaFoto: Institutul Polonez

Ideea micro-festivalului „News from Polska” este de a prezenta publicului din București producții scenice dintre cele mai reprezentative, originale și, în același timp, cât se poate de diferite din punctul de vedere al formei și temei abordate. Nu întâmplător, creatoarele și protagonistele spectacolelor incluse în program sunt, în marea majoritate, femei. În ultimii ani, ele au ajuns să formeze un grup majoritar printre absolvenții de școli artistice în Polonia. Din ce în ce mai multe femei se ocupă, cu succes, de regia în teatru, o profesie până nu de mult considerată ca fiind una „masculină”. Artistele din Polonia câștigă cele mai prestigioase concursuri; sunt invitate la cele mai importante festivaluri; sunt apreciate de critici și public atât în țară, cât și în străinătate. Propunem așadar să privim cu atenție subiectele care le interesează, metodele folosite în creație și modul de exprimare scenică.

Spectacolele incluse în program ating subiecte cât se poate de diferite: memoria copilăriei, absurdul și autoironia, individul și națiunea în fața tragediei, Holocaustul, raportul dintre om și natură. Sunt teme caracteristice pentru teatrul polonez contemporan, dar importante și înțelese la nivel universal. Toate sunt legate între ele de întrebările cu privire la identitatea personală, artistică, națională, umană.

Spectacolele vor fi urmate de întâlniri cu creatorii moderate de Iulia Popovici, curator al proiectului. Programul detaliat al evenimentului puteți găsi pe paginile culturapoloneza.ro și cndb.ro.

NEWS FROM POLSKA este un proiect comun al Centrului Național al Dansului și al Institutului Polonez din București. El se desfasoara in perioada 26 februarie – 6 martie 2016, la CNDB, Sala Stere Popescu (Bd. Mărășești 80-82).

Program:

vineri, 26 februarie, ora 20:00 - concert de muzică electronică cu Joanna Duda, intrarea liberă

sâmbătă, 27 februarie, ora 19:30 - performance-ul „ID-ance” de Barbara Bujakowska

duminică, 28 februarie, ora 19:30 - spectacolul „Și va veni Crăciunul” cu Agnieszka Przepiórska

vineri, 4 martie, ora 19:30 - spectacolul „Diva” cu Wioleta Komar

duminică, 6 martie, ora 19:30 - performance-ul „Delfinul care m-a iubit” de Magdalena Szpecht